URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Aquapark-ul din Oradea este pe profit, în ciuda faptului că 90% dintre aceste stabilimente merg pe pierdere. Adică sunt un fel de Teatru ori Filarmonică, numai cu ceva mai multă apă. Pe lângă meritele incontestabile de gospodari ale celor de la ADP, trebuie să recunoaștem că succesul se datorează și conjuncturii.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite. Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Scleroza multiplă este o boală caracterizată prin inflamaţia şi distrucţia selectivă a mielinei sistemului nervos central, cu apariţia unor zone de cicatrizare. Mielina este o substanţă care înveleşte fibrele nervoase, având un rol important în conducerera influxului nervos şi care apare în luna a 5-a vieţii intrauterine cu definitivare după naştere. Boala mai este denumită şi scleroza "în plăci" datorită aspectului zonelor cicatrizate ale creierului, leziunile fiind denumite "plăci".
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
05 Iulie 2010, 17:38

La 14 ani, în comă alcoolică, de la un pahar de şampanie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit evidenţelor Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cei doi adolescenţi au ajuns la spital sâmbătă dimineaţă, în jurul 3.30. "Băiatul de 14 ani, din Cuzap, era în comă medie, din cauza intoxicaţiei cu alcool, şi a fost transportat la Spitalul din Marghita. Fusese la un chef, la un prieten, şi se pare că ar fi băut doar un pahar de şampanie", a precizat dr. Emil Boţcău, purtătorul de cuvânt al SAJ Bihor. Copilul a fost deja externat, în afara oricărui pericol.

Tot sâmbătă, la câteva minute diferenţă, medicii au intervenit în cazul unei tinere de 16 ani, din Oradea, care fusese adusă acasă de nişte prieteni, iar părinţii, care o ştiau într-o excursie, au "preluat-o" aproape moartă.

Oamenii au sunat la 112, iar fata a ajuns, în comă profundă şi în stare critică, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean. Cauza intoxicaţiei nu a fost identificată. "Tânăra a plecat deja acasă. Nu putem preciza cu exactitate cu ce s-a intoxicat, pentru că după ce s-a trezit nu a vrut să spună, dar consumul de etnobotanice nu e exclus", a precizat dr. Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor şi SMURD Oradea.

Tot în weekend, dar duminică seară, un băieţel de 6 ani din Petreu a ajuns la spital muşcat de un cal de obraz. Copilul e în stare bună, dar medicii de la Spitalul Marghita suspectează o fractură de mandibulă, drept pentru care va fi transportat la Spitalul Municipal Gavril Curteanu, la Ortopedie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • La mulți ani, ERA Park! Carla’s Dreams i-a cucerit, sâmbătă seară, pe orădeni (FOTO / VIDEO)
  • Înaripatele Oradiei: Malurile verzi ale Crişului Repede şi stufărişul au atras în oraş numeroase specii noi de păsări (FOTO)
  • Puzderie de lume în centrul Oradiei, de Ziua Maghiarilor. Îmbrăcat în huszár, Szabó Ödön a acuzat că maghiarii sunt discriminaţi (FOTO/VIDEO)
  • #șîeu... NU: Angajaţii lui Ştefan Mandachi de la Oradea, împiedicaţi să protesteze în faţa propriului restaurant printr-un ordin al... „doamnei de la Lotus” (FOTO/VIDEO)
  • #Șîeu: Bihorenii au protestat pentru autostrăzi. Vezi cine și cum a manifestat! (FOTO / VIDEO)
  • Colţ al imaginaţiei: Viitorii designeri orădeni și-au expus munca în holul Bibliotecii Universității (FOTO)
  • Protestul #şieu în Oradea: O firmă şi-a oprit complet activitatea, pentru întreaga zi! (FOTO / VIDEO)
  • #şîeu: BIHOREANUL a făcut un inventar al proiectelor de infrastructură promise în judeţul Bihor şi neonorate (FOTO)
  • Incendiu la blocul Cicero din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Cupa Satelor: O primă ediţie reușită în fotbalul bihorean (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1872 RON
  • 1 EUR = 4.7525 RON
  • 1 HUF = 0.0151 RON