URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Septembrie 2019, 17:11

L-au prins pe fostul lichidator Florin Anghel, condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a furat din banii unor firme în insolvenţă. Unde se ascundea orădeanul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul lichidator judiciar Florin Anghel, condamnat definitiv în 2017 la 5 ani de detenţie pentru gestiune frauduloasă după ce şi-a însuşit peste 1,7 milioane lei şi 100.000 euro prin devalizarea firmelor ce-i fuseseră repartizate spre lichidare, a fost prins, marţi, în judeţul Vâlcea, şi încarcerat la Penitenciarul Mioveni.

Găsit la părinţi

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, agent principal Cătălin Ştefan Udrea, orădeanul în vârstă de 51 ani a fost găsit în locuinţa părinţilor săi din comuna Stroeşti, unde s-a ascuns după ce s-a întors din străinătate. 

"La data de 23 septembrie, poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Măldăreşti au depistat un bărbat de 51 de ani, din municipiul Târgu Jiu, judeţul Gorj, urmărit general şi internaţional, pe numele căruia exista un mandat de executare de 5 ani, pentru gestiune frauduloasă, fals intelectual şi uz de fals", a declarat Udrea.

Anghel a fost condamnat definitiv la închisoare pentru fapte comise în perioada 2010 - 2011, când a fost desemnat de către instanţele de judecată ca lichidator al unor societăţi comerciale şi şi-a însuşit sume de bani sau valori din gestiunea acestora, prin diverse metode: vânzarea de bunuri şi încasarea banilor în folos propriu, activităţi urmate de organizarea de licitaţii fictive şi întocmirea unor acte false în acest sens.

Escrocherii în serie

BIHOREANUL a scris despre escrocheriile lichidatorului judiciar încă din 2012, când încă era în funcţie, dar avea deja mai multe reclamaţii, una dintre acestea din partea reprezentanţilor firmei Floryluc, societate aflată în insolvenţă şi din contul căreia acesta a cheltuit în doar câteva zile peste 50.000 lei.

Ulterior, pe numele lui Anghel s-au înregistrat reclamaţii şi din partea administratorilor Axon Serv, Winter Benz, Carsam, Credital Consulting, Emada Company, Giulia Andreea, Zembrea Trans şi Aliabi, firme ale căror bunuri le-a vândut după bunul plac unor persoane care îi plăteau pe loc preţul stabilit. Apoi, întocmea procese verbale ca şi cum ar fi organizat licitaţii eşuate din lipsă de participanţi.

Un bloc şi o pensiune, "evaporate"

Potrivit rechizitoriului întocmit pe numele lichidatorului judiciar de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în 2015, cele mai valoroase bunuri vândute din patrimoniul firmei Axon Serv, de pildă, constau într-un bloc cu 10 apartamente în cartierul Şoimi din Aleşd şi o pensiune turistică de 639 mp cu teren de 5.180 mp în Aştileu.

Pe 30 noiembrie, Anghel a vândut ambele imobile - pensiunea cu 426.064 lei, iar blocul cu 30.000 euro - după care a informat judecătorul sindic că "am dat anunţ pentru organizarea unei licitaţii publice, dar nu s-a prezentat niciun potenţial cumpărător. Licitaţiile se reiau săptămânal până la valorificarea activelor debitoarei". Banii nu s-au mai găsit.

"Promoţie" de la Anghel

La fel a procedat şi în cazul Winter Benz SRL, care deţinea o benzinărie în Vintere, comuna Holod, bunurile fiind vândute la preţuri mult subevaluate. Deşi avea o valoare de 100.000 euro, staţia a fost vândută cu doar 25.000 euro. Anghel a mai vândut o casă evaluată la 62.000 euro, cu doar 30.000 euro, alte două apartamente evaluate la 40.000 euro le-a vândut cu 5.000 euro, iar un Volvo C30 evaluat la 15.000 euro l-a dat cu 3.000 euro. 

Cea mai mare pagubă Anghel a produs-o firmei Zembrea Trans. În acest caz, lichidatorul a vândut un teren de 555 mp din zona rezidenţială a Oradiei, evaluat la 10.500 euro, cu doar 13.000 lei, iar întreaga platformă a firmei (teren, hală şi birouri), evaluată la aproape 80.000 euro, a înstrăinat-o cu 35.000 euro. În fine, individul a "uşurat" firma Aliabi SRL de un TIR în valoare de 10.000 euro, vânzându-l la dezmembrări cu 4.000 lei.

Citiţi mai multe amănunte despre afacerile fostului lichidator judiciar Florin Anghel în articolul: Lichidaţi de lichidator

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON