URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 17 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
16 Septembrie 2019, 14:02

Jaf la Butoiul de Aur: Cinci adolescenţi au furat băuturi, ţigări, tablete şi toţi banii din casetele de valori ale restaurantului

Jaf la Butoiul de Aur: Cinci adolescenţi au furat băuturi, ţigări, tablete şi toţi banii din casetele de valori ale restaurantului foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cinci tineri din Oradea au fost arestaţi preventiv pentru furt calificat după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, două nopţi la rând, au forţat uşa cunoscutului restaurant orădean Butoiul de aur, aparţinând fondatorului companiei Leonardo, Florin Panea, de unde au furat băuturi, ţigări, gadgeturi şi toţi banii din casetele de valori, aproximativ 34.000 lei.

Cei cinci hoţi - Carol Macai, Sorin Varga, Narcis Gale, Cristian şi Jonatan Horj -, cu vârste între 15 şi 23 ani, au intrat prima oară în restaurantul din centrul municipiului în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 04.30, şi au furat patru tablete, un telefon mobil, un bax de energizante și alte bunuri.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliţia Bihor, hoţii au revenit la restaurant şi în noaptea următoare, ba chiar în două rânduri. Prima dată în jurul orei 02.30, când au luat o tabletă, şase sticle cu băuturi alcoolice și ţigări, iar apoi în jurul orei 3.00, când au revenit şi au furat 34.000 lei din două casete metalice de valori.

Hoţii au fost prinşi vineri noaptea şi reţinuţi pentru 24 ore în în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Sâmbătă, aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea iar apoi şi instanţei de judecată, unde au primit mandate de arestare preventivă pentru câte 30 de zile.

Cercetările sunt efectuate, sub supravegherea unui procuror, de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Patrimoniului Oradea, care au reuşit să recupereze o parte din pagubă. „Din prejudiciul total provocat societății comerciale, în valoare de 40.000 lei, polițiștii orădeni au recuperat aproximativ 60%”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3082 RON
  • 1 EUR = 4.7537 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON