URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Martie 2013, 13:07

Ioan Mang, singurul pretendent la şefia PSD Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dezvoltare fără încetare

Sub conducerea sa, PSD Bihor a avut cea mai intensă dezvoltare. Acesta a fost mesajul transmis joi de către preşedintele organizaţiei judeţene a social-democraţilor, Ioan Mang, care a anunţat că, până în acest moment, este singurul candidat la şefie cu câteva săptămâni înaintea Conferinţei Judeţene în care va fi aleasă o nouă conducere.

"Avem deja organizaţii în 99 de localităţi (n.r. - din totalul de 101 existente în judeţ), singurele unde nu avem sunt Vârciorogul şi Cherechiul", a spus Mang, adăugând că în ultimii ani, mai precis din 2009, de când a fost numit interimar la conducerea organizaţiei judeţene, aceasta a avut cele mai bune rezultate: dacă în 2008 PSD Bihor avea 14 primari, 207 consilieri locali şi şase consilieri judeţeni, acum are 15 primari, 250 consilieri locali şi patru parlamentari.

Mang a spus că în vederea Conferinţei Judeţene pentru alegerea unei noi conduceri (care va avea loc cel mai probabil pe 28 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor), au avut loc alegeri în 77 din cele 99 de organizaţii locale, care au stabilit totodată şi numărul de delegaţi.

Delegare după rezultate

Algoritmul de stabilire a ţinut seama nu atât de numărul membrilor fiecărei organizaţii, ci de rezultatele obţinute la alegerile locale din 10 iunie şi la cele parlamentare din 9 decembrie 2012, a explicat Mang.

"Se împarte numărul de voturi de la alegerile locale la 120 (un coeficient stabilit ca să nu avem peste 600 de delegaţi, câţi încap în Casa de Cultură a Sindicatelor), iar apoi la această sumă s-a adăugat 2 dacă organizaţia are primar, sau 1 dacă are doar viceprimar, şi apoi diferenţa între numărul de consilieri locali din 2012 şi cel din 2008", a explicat Mang acest algoritm.

El a dat şi două exemple: organizaţia din Batăr, care la locale a obţinut 654 voturi, acest număr a fost împărţit la 120, ceea ce a dat 5 delegaţi, la care s-a adăugat diferenţa de consilieri între 2012 (când are 5) şi 2008 (când avea 2), ceea ce înseamnă că la Conferinţa Judeţeană vor fi 8 delegaţi. Alt exemplu: organizaţia Budureasa a strâns în vară 75 de voturi, ceea ce împărţit la 120 dă o cifră mai mică decât unu, iar pentru că aici PSD nu are nici primar şi nici viceprimar, suma finală e tot zero, dar organizaţia va avea un singur delegat, ca toate celelalte aflate în aceeaşi situaţie.

"Vici" mai puţini

Ioan Mang a mai spus că în cursul zilei de joi Comitetul Executiv al organizaţiei judeţene va începe să înregistreze candidaturile membrilor de partid care îşi doresc funcţii de conducere.

Întrebat de jurnalişti, Mang a afirmat că, deocamdată, la şefia organizaţiei nu va avea nici un competitor, iar despre numărul de membri ai viitorului Consiliu Judeţean al PSD Bihor că acesta va fi de maximum 151 de persoane, din care cel mult vor fi vicepreşedinţi. Conform statutului, a precizat el, PSD Bihor putea avea 15 vicepreşedinţi.

Conferinţa Judeţeană a PSD Bihor va avea loc pe data de 28 martie, aşa cum a propus Mang, doar cu condiţia ca această dată să fie aprobată de conducerea centrală a partidului, în condiţiile în care şefii de organizaţii judeţene din regiunea de Nord-Vest "s-au vorbit" să facă toţi alegerile în intervalul 28-30 martie, pentru a putea participa la aceste alegeri şi delegaţi de la "centru". Numele liderilor centrali care vor veni la Oradea nu este cunoscut încă, dar sigur nu va fi preşedintele partidului, Victor Ponta, a anunţat Mang, iar aceasta din cauza îndatoririlor de premier care îi ocupă timpul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
29 Comentarii
Succes
Mult succes in noul mandat!
Postat 08 Martie 2013, 10:28 de Dragalina
Te iubim ca ca tine nu gasim
Nu-i bun de nimic, da-i cel mai bun.
Postat 08 Martie 2013, 09:54 de Nea Nelu
@Nelu din Ineu
Domnul Nelu, pe George F., presedintele Hoholdului l-ati uitat. El va slugarniceste din greu in mediul online, ca se si vede care e de la el. Are comentarii mai bune decat Ana care nu poata sa scoata decat chestii de genul: Felicitari domnule Mang, ati facut o treaba buna. George e adevarat, ca e capu' la multe
Postat 08 Martie 2013, 07:41 de Gigi duru
replica la replicanti
@Ruje ai uitat multe de cind esti la puterea politica cu USL in cirdasie PNL cu PSD ,ai uitat cum te-a tradat Mang PLAGIATORUL, noi astia simpli membrii PSD Bihor nu am uitat , roata se invarte roata inca odata!:))=))@Vasile lasa omul sa scrie ca este un biet postac de partid care-si i-a bani din ce scrie .@roman complex scrie cine este ala care v-a spus poveshti?@Gigi stai la rand la lins ca alti sunt inaintea ta!@Dana am zis ca au fost promovate in PSD Bihor foufele parashute alui plagiatorul , si nu femeile care au muncit pentru PSD Bihor .@Simpatizant corecta afirmatie doar 2 saptamani a fost ministru plagiatorul !:))=))@Nelu din Ineu scrie si tu ceva nu incuraja!:))=))PSD Marghita sustine-ti, sustine-ti , UDMR a cistigat la voi in zona @Kornel cu K (de la kakath) macar unul singur din PSD Bihor daca era contracandidat si fara sanse fara sa fi facut nimic era de ajuns ca sa m aniupouileze opinia publica bihoreana ca in PSD Bihor este social democratie adevarata in partid, dar asa este o DICTATURA personala alui Mang PLAGIATORUL in PSD Bihor. PSD este un partid de militanti social democrati care lupta pentru cei multi si saraci , nu p.Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 08 Martie 2013, 07:25 de Romanul Simplu
invidia unora..
In momentul de fata, in judetu` bihor.....nimeni nu are nici o sansa reala sa iasa presedinte in fata domnului Mang. Si atunci de ce atata zarva? Io chiar nu va inteleg.........
Postat 07 Martie 2013, 23:08 de Kornel cu K
Alegeri
Organizatia PSD Marghita, va sustine in continuare !
Postat 07 Martie 2013, 22:58 de PSD Marghita
@Portocala Mecanica
Ana, Luci, ce mama naibii faceti, mai dati cu * ca incepe sa puta si se prinde lumea ca e de la noi. Dimineata sa va prezentati cu problema rezolvata.
Postat 07 Martie 2013, 22:44 de Nelu din Ineu
Un ministru care a facut istorie
E multi invidiosi care spune ca dl Mang e nimic alceva decat un * mic. Nu e adevarat el e mare pentru ca a fost ministru si va ramane in istorie prin lungimea mandatului
Postat 07 Martie 2013, 22:42 de simpatizant
@Portocala Mecanica
Luci, chiar aşa bun te crezi? Interesant, nu cred că eşti „profesor” în strategii şi organizare. Eşti un lătrău şi atât. Mai baga ceva sa te felicite Ana.
Postat 07 Martie 2013, 22:20 de Dana
Mult succes domnule Mang
Domnule Mang, va urez mult succes si sper sa castigati presedntia partidului PSD din Bihor. Sint sigur ca toti delegatii vor vota pentru dumneavoastra si veti iesi pe locul I, nu ca atunci cand nenorocitii aia au calatorit in timp si au scris inainte ce ati scris dumneavoastra ( au stiu ca asa a fost). Sinteti un minunat.
Postat 07 Martie 2013, 22:17 de Gigi
poveste
Am să încep acum o poveste şi jur, dacă nu emigrez, să o repet cel puţin un an şi jumătate de câte ori va veni vorba despre un personaj implicat în povestire (în cazul în care ei continuă se să lege de viaţa mea). Odată, un om mare de tot începuse a ne povesti, nouă nevrednicilor, o poveste plină de învăţăminte. Era vorba despre o poveste a unui scriitor japonez, carte plină de înţelepciune şi pilde. Naraţiunea era una foarte profundă remarcându-se partea finală unde după ce samuraii au învins duşmanul căpetenia lor le-a spus cu recuncoscuta-I înţelepciune: „Am luptat împreună, v-om împărţi prada împreună”; şi prada a fost împărţită între toţi cei ce au luptat. Asta e o chestie japoneză. Să vă spun una românească: Un mare şef, unu mare de tot, care se credea mai deştept decât toţi, deşi nu a putut demonstra acest lucru fiind cotonogit fără a se putea îndrepta taman când ajunsese acolo unde visa de ani de zile, le povestea fraierilor odată o poveste japoneză în care căpetenia împărţea prada cu tovarăţii lui de luptă. Îi traducea cu chestiuni profunde, specifice civilizaţiilor asiatice unde onoarea şi deminitatea sunt chestiuni sfinte. A trecut lupta şi fraierii au cam luat-o prin gură că povestea cu demnitatea nu era specifică românilor aşa că şmecherii au împărţit prada iar fraierii privesc cu jind la ce ar fi putut avea. Ai să fii surprins, mie nu-mi trebuie oase (nu că aş avea vreo şansă să le primesc). E treaba voastră câţi fraieri mai speră să primească un os. Eu vreau doar să mă lăsaţi îm pace. Cheamă-ţi potăile înapoi!
Postat 07 Martie 2013, 22:10 de românul complex
@Portocala Mecanica
Ungure, mă surprinde vehemenţa ta. Nu ştiam că eşti atât de docil, ba chiar te suspectam de inteligenţă. Latră cum îţi spune domnul Xerox, că-ţi dă un os mai mare. Sau poate scrii ce-ţi spune japiţa?
Postat 07 Martie 2013, 22:08 de Vasile
@
Din pacate pentru cei invidiosi si desigur pentru PDL, Mang va castiga inca un mandat, sunt convins de asta....si totodata ma bucur !
Postat 07 Martie 2013, 21:50 de Ruje
replica la popincuristii lui Ioan Mang PLAGIATORUL
BAH poupincuristilor care ridicati in slavi si linge-ti de zor foudul de kakath al PLAGIATORULUI Mang Ioan ex senator PSD , ex presedinte de filiala PSD Bihor la conducerea pe care a facut-o a filialei PSD Biho pt ca in max 2 ani deschide bordel in sediul judetean PSD dar si in sediul municipal PSD unde a mai functionat bordel cu dame de consum in perioada interbelica si iarasi ca aducele foufele parashute la produs ca pentru simplii membri militanti de seama PSD Bihor nu afacut NIMIC!NIMIC!NIMIC!Cit acerut shpaga mita pt functiile atribuite in posturile de conducere din deconcentrate ? iar cind ex directori PSD au fost demisi in 2009 nu afacut NIMIC! DA scandalurile media ? Da prosteala cu cravata neagra si costumul pina ce-l demite pe Traian Basescu?:))=))DA prosteala Stalin (Mang) , Churchil, si Rosvelt? Ca s-a facut de miru lumii!:))=))Semnati petitia on line demisia lui mang din functia de presedinte psd bihor!cit de multe semnaturi sa fie pe aceea petitie, PSD Bihor nu este alui Mang PLAGIATORUL , ci este al tuturor membrilor simplii militanti PSD pentru drepturile si libertatile celor multi si saraci , PSD este un partid de Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 07 Martie 2013, 20:19 de Romanul Simplu
.
Spor la munca-n continuare si toate cele bune din Beius!
Postat 07 Martie 2013, 19:03 de Pop FLorin
:)
LIKE !
Postat 07 Martie 2013, 18:51 de JeRRy(co)
zasdnsalkdnasi
Una peste alta si-a facut treaba, a ridicat partidul,procentual vorbind...merita sa mai conduca Partidul Social Democrat, inca un mandat, cel putin.
Postat 07 Martie 2013, 18:42 de Marian P.
PSD
Nu pot decat sa-l felicit si sa-i doresc mult succes in continuare !!!!!!!
Postat 07 Martie 2013, 18:29 de PSD
corect
Foarte bine ca domnul Mang o sa conduca in continuare PSD Bihor spre rezultate si mai bune,Partidul a crescut sub conducerea domnului Mang si a echipei din jurul dumnealui,in partid intrand foarte multi tineri si oameni de calitate din mediul universitar oradean.Nu vad de ce comenteaza diverse persoane, care nu cred ca sunt membrii de partid,deci nu o sa voteze la alegerile interne din PSD.Asa ca mult succes domnule presedinte Ioan Mang in reconstructia si intarirea partidului!!!
Postat 07 Martie 2013, 18:24 de tero
@Ioan Mang
Domnul Ioan Mang, nu are contracandidati, fiindca nu are nimeni ce sa ii reproseze. A urcat in procente vizibil, fata de alegerile precedente, ceea ce denota bunul management in cadrul partidului.
Postat 07 Martie 2013, 18:14 de Dusa
Super
Asa si....ce`i surprinzator? omu si`o facut datoria, nu in scris ci in fapte......bravo lui
Postat 07 Martie 2013, 18:09 de LoRyn
nu mai candideaza Roman ? :D
pai cum, nu mai candideaza Roman ? nu mai plateste el articole in fituica Arena bihoreneasca in care se da ca si castigator impotriva lui Mang ? nu mai scrie Alin Avram (adica Romanul simplu ;) nici un cuvant de Mang , sub acoperirea internetului ? pai cum mai Avrame, de-aia te-ai chinuit tu sa scrii porcarele in fiecare zi (ca altceva nu esti in stare sa faci, nu te duce mintea prea tare), ca sa renunte sefutul tau la candidatura ? :)))))) vai, vai, ce te faci tu acum, ca si-asa n-aveai toate tiglele pe casa, o sa ramai acelasi anonim :)))))))) eu zic sa emigrezi in israel. Si stii ceva ? Ia-l si pe Roman cu tine :D
Postat 07 Martie 2013, 16:25 de Portocala Mecanica
prosti da' multi
Bravo Mang, felicitari tov presedinte! Un profesor universitar plagiator ordinar, la fel ca si seful lui Ponta, se bucura de sustinerea membrilor de partid PSD din Bihor respectiv de sustinerea populatiei idioate din tara! Ce motiv sa aiba acesti doi plagiatori, si altii ca si ei, pentru ca sa spuna adevarul, sa fie cinstiti, sa nu mai fure, daca electoratul le da votul sau in proportie de 250% uneori, prin Teleorman? Ce ne asteapta pe noi toti (pe idiotii care i-au votat si pe ceilalti minoritari normali)? Ne asteapta saracie, minciuna, iar pe ei opulenta si imunitatea parlamentara! Bravo popor inapoiat!
Postat 07 Martie 2013, 15:00 de decebal nu traian
Vezi cu cine te aduni sa nu te miri ca esti tratat la fel !!
scoala nu este academie , furtul intelectual este grav ca si cand ai fura ORICE !!! nu suntem judecatori dar e o nulitate pentru mine, nu l voi VOTA asta e sigur si nici nu l voi sustine in nici un proiect , e UN HOOOOT !! daca justitia permite hotii in libertate fara pedeapsa , D=zeu NU .Vezi cu cine te aduni sa nu te miri ca esti tratat la fel !!
Postat 07 Martie 2013, 14:36 de alegem in viata into
aveti dreptate
aratatimi om care nu a copiat niciodata la scoala AAAAAAAAAAA
Postat 07 Martie 2013, 14:26 de hamis
Buzigyerek
eu as face o petitie online impotriva lui burcus totusi :-)
Postat 07 Martie 2013, 14:22 de meleg
eroare!
de ce? de ce nu se gandesc unii oameni la impactul negativ pe care persistenta intr-o directie, in raport cu totala nepotrivire situationala, genereaza mult mai mult rau decat opusul acestei situatii? domnul mang are imaginea patata, de ce nu se gandeste la faptul ca poate PSD ar avea nevoie in frunte de o figura necontroversata, in care lumea chiar sa-si puna sperante? deja devien de domeniul patologicului daca toata lumea acuza paranoic "politicul" pentru orice situatie.
Postat 07 Martie 2013, 14:15 de lengyel daniel
replica la articol
Hai SICTIR da-l dreacu de PLAGIATORUL Ioan Mang ex senator PSD, dar altul nu se gaseste ca sa candideze iimpotriva lui , pentru ca altfel ne meritam soarta ca PSD Bihor sa se distruga!:))=))Membrii simpli PSD semnati petitia online demisia lui mang , pentru ca nu mai merita ca sa fie presedintele filialei PSD Bihor , la felkul cum trateaza simplul membru de partid din PSD Bihor, afacut din statutul PSD `` hirtia igienica ` care i-a sters foundul de kakathul interimatului 2 ani de zile, iar pe pe urma ales `legal si legitim fortzat ` avrut ca sa schimbe statutul PSD pentru ca sa excluda din PSD Bihor membrii simpli care-i sunt contra lui ,pe urma scandalul cu lucrarile de doctorat plagiate , scandalul cu demisia din functia de ministru al Educatiei,daca alegeti asemenea om va meritati soarta de a disparea PSD Bihor!:))=))Mang plagiatore succesul PSD Bihor este legatde USL Bihor si PNL Bihor nu ca tu esti un bun conducator si lider , esti un bun lider si conducator la stoarfele, pitzipoancele, parasutele , foufele din PSD Bihor nu nouia simplilor membri la care ne esti contra !:))=)) PSD e un partid de militanti social democrati nu de sef Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 07 Martie 2013, 14:12 de Romanul Simplu
asta e marfa cine vrea o voteaza cine nu merge mai departe fara majoritate votul e nul !!
foarte bine PSD va pierde ca si PDL nu puneti la inaintare fosti si viitori "oite negre cercetate":)) stim noi Oradea cine este MANG: FILIP, LASCAU, BLAGA :))) nici o diferenta fara scurpule deci never VOT , tineri NIMIK asa deteriorat este PSD-ul ? fara sustimnere poate fi oricine in functie si baba ca nu conteaza !
Postat 07 Martie 2013, 13:20 de vai mie !!!!
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON