URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Noiembrie 2019, 16:35

Inspecţia Judiciară se disculpă neconvingător în cazul judecătoarei din Bihor anchetate pentru că a sesizat Justiţia UE cu privire la deciziile CCR

Cazul Georgetei Ciungan - judecătoarea de la Tribunalul Bihor învestită să soluţioneze procesul intentat în 2016 de DNA Oradea rectorului Universităţii orădene, Consantin Bungău, fostei decăniţe a Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane, Floare Chipea, şi profesoarei Camelia Dindelegan, promovată de la gradul didactic de conferenţiar prin presupusa mituire a primilor doi - stârneşte în continuare controverse cu privire la activitatea Inspecţiei Judiciare, care a cercetat disciplinar magistratul orădean sub învinuirea că ar fi încălcat decizii ale CCR.

Minciună către CSM

Hărţuirea judecătoarei orădence a prilejuit un uriaş scandal în justiţia din România după ce, cu două săptămâni în urmă, s-a aflat că Inspecţia Judiciară a cercetat-o disciplinar pe Georgeta Ciungan, care a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, solicitând, în esenţă, ca Justiţia UE să stabilească dacă deciziile CCR emise în ultimii doi ani, toate în favoarea inculpaţilor din procese pentru corupţie, prevalează asupra Constituţiei din România, dar şi Tratatului de Aderare a României la UE, prin care statul român s-a angajat să respecte prioritar legislaţia europeană.

Demersul judecătoarei a survenit după ce Camelia Dindelegan şi soţul său, preotul Marin Dindelegan, şi el inculpat de DNA Oradea pentru că şi-ar fi ajutat consoarta la coruperea rectorului Bungău şi decăniţei Chipea, au reclamat-o la Inspecţia Judiciară că nu respectă deciziile CCR, care ar fi impus eliminarea din dosar a unor probe obţinute prin interceptări.

În fapt, magistratul de la Tribunalul Bihor a decis doar să suspende procesul până când CJUE va lămuri dacă este obligată sau nu să aplice deciziile CCR contrare legislaţiei europene.

Cu două săptămâni în urmă, situaţia judecătoarei Georgeta Ciungan a ajuns în atenţia presei, datorită unui document remis Consiliului Superior al Magistraturii de către IJ şi în care se susţinea că sesizarea împotriva magistratului ar fi fost clasată. În realitate, însă, judecătoarea a continuat să fie anchetată, motiv pentru care şeful IJ, Lucian Netejoru, a fost acuzat de minciună.

Una caldă, una rece

Printr-un comunicat de presă, IJ a revenit, joi, asupra cazului Ciungan, pentru a introduce nuanţe neprecizate până acum, nici măcar în adresa de acum două săptămâni trimisă CSM.

Motivând că „în spaţiul public sunt prezentate în continuare informaţii false” privind acest caz, IJ afirmă că la 1 aprilie a înregistrat sesizarea soţilor Dindelegan împotriva magistratului orădean, aceasta vizând mai multe presupuse nereguli comise de judecătoare: nu s-ar fi abţinut de la judecarea procesului şi nici de la judecarea cererii celor doi inculpaţi privind excluderea unor probe şi de la judecarea sesizării CJUE, ar fi avut „o atitudine nedemnă faţă de avocaţi”, le-ar fi încălcat dreptul la apărare clienţilor acestora şi „şi-ar fi exercitat funcţia cu rea credinţă prin aceea că a promovat interese străine cauzei, de care era personal interesată”.

IJ afirmă acum că la 1 iulie inspectorul de caz a dispus clasarea sesizării cu privire la aceste „capete de acuzare”, dar a continuat cercetarea disciplinară pentru o altă acuză adusă judecătoarei de către inculpaţi, şi anume „nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale”. În comunicatul de joi, IJ afirmă că a început cercetarea disciplinară numai cu privire la „modalitatea de respectare a unor decizii ale CCR” deoarece „în exercitarea atribuțiilor de serviciu, și în contextul luării unor măsuri sau hotărâri în judecarea unei cauze cu care a fost învestită a formulat mai multe aprecieri care se pot subsuma acțiunii de nerespectare a deciziilor Curții Constituționale”.

În fine, IJ precizează că această cercetare disciplinară a fost încheiată la 30 septembrie, prin rezoluţia inspectorului de caz de a respinge sesizarea inculpaţilor, şi trage concluzia că „niciodată Inspecţia Judiciară nu a început cercetarea disciplinară ca urmare a deciziei unui judecător de a sesiza CJUE”, recomandând presei „să verifice informaţiile lansate în spaţiul public”, pentru a combate „fenomenul fake news”.

Pe înţelesul tuturor

Potrivit unui specialist în drept, comunicatul IJ emis joi este o încercare clasică de „damage control” în contextul în care instituţia a fost acuzată, practic, că a hărţuit un judecător pentru că a avut îndrăzneala să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în legătură cu deciziile pro-inculpaţi ale CCR, sub pretextul că ar fi încălcat aceste decizii ale CCR.

În fapt, „magistratul cercetat de IJ nu a nesocotit deciziile CCR, pentru că nu a pronunţat o hotărâre judecătorească ignorând dispoziţiile acestor decizii, ci doar a suspendat procesul, tocmai pentru ca CJUE să se pronunţe cu privire la ele, dacă sunt sau nu contrare jurisprudenţei europene, pe care şi Justiţia din România, stat membru UE, trebuie să o respecte, în condiţiile în care deciziile CCR sunt vădit incompatibile cu normele europene”, explică specialistul.

Pe de altă parte, este de notat că judecătoarea Georgeta Ciungan e singurul magistrat despre care există informaţii că a fost anchetat de IJ pentru presupusa nerespectare a deciziilor CCR, cu toate că este doar primul care a sesizat CJUE în legătură cu aceste decizii, ulterior demersuri similare fiind făcute şi de judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Miza, chiar deciziile CCR

„Miza IJ a fost intimidarea judecătoarei, pentru ca alţi magistraţi să nu mai sesizeze CJUE, deoarece Curtea de Justiţie a UE ar putea, în baza acestor sesizări, să constate că deciziile CCR sunt contrare legislaţiei europene, situaţie care ar pune în vulnerabilitate inculpaţii din procesele de corupţie, care fără aceste decizii ale CCR ar putea fi condamnaţi în baza probelor incriminatoare, dar pe care CCR le-ar fi scos din dosare cu mâna instanţelor”, spune juristul consultat de BIHOREANUL.

De altfel, pentru ca asemenea cercetări disciplinare să nu fie repetate de IJ, trei judecători membri ai CSM au solicitat CSM să declanşeze o procedură pentru „apărarea independenţei magistratului” orădean. Ironic, însă, conform legislaţiei, CSM va trebui să însărcineze chiar Inspecţia Judiciară ca să-i prezinte un raport pe această temă...

Citiţi pe această temă şi articolul "Abuz la secret"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Oamenii ăștia
Ar trebuii sa fie zilieri
Postat 03 Noiembrie 2019, 01:31 de Sandu1206
Felicitari
d-nei Ciungan !Sarut mana !
Postat 02 Noiembrie 2019, 15:29 de nealiniat
Felicitari presei BIHOREANUL pentru explicatiile clare
A fost o incercare clasica, marca Bungau, de eludare a legii prin interpretarea legii dupa bunul plac, asa cum face in fiecare zi pe postul de rector pe care il ocupa.(evident cu sprijinul unor structuri ale statului) A se vedea ocuparea posturilor didactice, (inclusiv de fiul sau si cuscra sa), fostele alegeri, (sunt si acolo interceptari in aceasi perioada cu cazul Dindelegan cum sau milogit dupa voturi apoi se vede cum au recompensat in timp pe cei pe care iau lamurit la vot), actualele alegeri care sunt in toi la facultati, respectarea legii invatamantului, a cartei si a regulamentului institutiei in ce priveste plagiatorii si nu numai, respectarea legislatiei in ce priveste salarizarea (aici este catastrofa ce face curtea de conturi de nu vede), respectarea criteriilor de acordare a finantarilor din alte surse (vezi proiectul Dodescu Anca unde nici macar formularele de inscriere nu erau vizibile), respectarea criteriilor de aprobare a proiectelor depuse spre finantare, a echipelor formate si modul lor de salarizare (vezi toate dar, ultima data proiect supusul Caus si in special toate unde sunt in echipa cuscra si sotia rectorului),vezi modul de gestionare a banului public cu atentie spre lucrarile si serviciile care merg spre firme de familie si cu interese catre anumite facultati, vezi incasarile de taxe, vezi modul in care administreaza patrimoniul institutiei si actiunile de ordin penal facute, modul in care isi reorganizeaza activitatile pentru viitor cad nu va mai fi rector si multe multe altele nu in ultimul rand modul in care si-a ales oamenii de langa el si modul in care sfideaza toate institutiile fie de stat fie private si pe reprezentantii acestora (daca nu fac parte din FAMILIA) Nu doresc decat stoparea acestor nereguli si spun FELICITARI UNOR TUTUROR OAMENILOR ONESTI CARE SE IMPLICA IN SCHIMBAREA LUCRURILOR
Postat 02 Noiembrie 2019, 06:25 de scarbit
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON