Din această toamnă, la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea se vor putea efectua operaţii pe cord deschis.
Spitalul din Oradea va primi în comodat de la cel din Satu Mare ultimul aparat de care mai avea nevoie pentru acest tip de intervenţie, şi anume o pompă de circulaţie extracorporală, care funcţionează ca o "inimă" de rezervă pe timpul operaţiei.
Vestea a fost prezentată, miercuri, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp, preşedintele CJ Satu Mare, Pataki Csaba, şi managerul Spitalului Judeţean din Satu Mare, Adrian Marc.
Acesta din urmă a spus că în Satu Mare aparatul nu a fost folosit niciodată, din cauza lipsei de resurse umane specializate care să poată efectua operaţii pe cord deschis. Dr. Gheorghe Carp l-a completat spunând că pentru o astfel de operaţie este nevoie şi de o secţie de terapie intensivă bine dotată. Aparatul Sorin 5 costă între 150.000 şi 200.000 de euro.
Predarea în comodat a aparatului a fost facilitată de discuţiile purtate de cei doi preşedinţi de consilii judeţene, din Bihor şi Satu Mare.
Potrivit dr. Gheorghe Carp, trei angajaţi ai Spitalului Judeţean din Oradea au fost trimişi la Debreţin la supraspecializare pentru a învăţa să folosească pompa de circulaţie extracorporală.
"În momentul în care se face o operaţie pe cord, tot fluxul sanguin trebuie deviat. Aparatul preia sarcina inimii, face ca sângele din organism să ajungă la plămâni şi la creier, şi pe perioada intervenţiei oferă confortul necesar chirurgului de a opera într-o plagă curată. Acest aparat este practic o inimă pe timpul operaţiei", a spus Carp.
Potrivit acestuia, la Oradea se vor putea face din toamnă operaţii pe cord deschis în cadrul Programului Naţional de Chirurgie Cardio-Vasculară.
Şi pacienţii din Satu Mare care au nevoie de astfel de intervenţii vor fi operaţi la Oradea. Până acum, pentru astfel de operaţii orădenii mergeau la Cluj, Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti .
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.