URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 August 2018, 12:58

Incompetenţa ministrului Mediului în dosarul reziduurilor toxice din Derna, taxată de deputatul Ghilea: „Lipsa de soluţii nu e o soluţie!”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul PNL Bihor Gavrilă Ghilea consideră că nu este normal ca un ministru să facă vizite în provincie doar ca să dea din umeri. După ce ministrul Mediului s-a aflat marţi la Oradea şi a susţinut o conferinţă de presă la Prefectură în care, printre altele, a declarat că nu are soluţii pentru ecologizarea batalelor cu deşeuri petroliere toxice din Derna, deputatul aminteşte că Graţiela Gavrilescu a înfiinţat încă din iulie 2017 un aşa numit „grup de lucru” pentru a pune în aplicare Directiva 31 a Consiliului Uniunii Europene din 29 aprilie 1999 cu privire la închiderea depozitelor de deşeuri neconforme, fără însă ca aceste soluţii să fi fost măcar identificate.

De asemenea, Ghilea aminteşte că la înfiinţarea “grupului de lucru” se argumenta că Guvernul “nu poate invoca situaţii pur interne pentru a justifica neîndeplinirea obligaţiilor ce decurg din directivă, precum intrarea operatorilor în insolvenţă, litigii legate de dreptul de proprietate, desfăşurarea unor proceduri administrative sau responsabilitatea autorităţilor locale”, adică exact motivul prin care ministrul încearcă acum “să justifice neadoptarea unor soluţii”.

Batalele cu reziduuri petroliere toxice din Derna sunt în proprietatea unei firme cu capital de stat ajunse în faliment, SC Petrol Derna, iar Primăria comunei a încercat să acceseze fonduri europene pentru ecologizarea acestora, însă nu este eligibilă deoarece Guvernul ţine, practic, de proprietatea asupra lacurilor cu otrăvuri.

În acest context, Ghilea aminteşte că în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, axa pentru protecţia mediului, Ghidul solicitantului de fonduri arată că “solicitanții eligibili sunt autorităţile publice sau alte organisme publice, inclusiv structuri subordonate acestora, pentru situri contaminate istoric aflate în proprietate sau puse la dispoziţia acestora de către proprietar - printr-un act juridic - în vederea implementării proiectului”.

Concluzia este că “Ministerul Mediului sau oricare altă instituţie subordonată acestuia poate dobândi eligibilitate pentru depunerea unor proiecte în cadrul POIM/271/4/3. Reducerea suprafețelor poluate istoric, prin invocarea dreptului de proprietate a statului român asupra celor 2.300 metri pătraţi ai batalului 2 de la Derna, respectiv prin solicitarea de punere la dispoziţie, în vederea decontaminării, a celor 3.554 metri pătraţi ai batalului 1, care aparţin SC Petrol Derna SA, aflată în procedură de faliment”.

Deputatul Ghilea consideră că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, “responsabilitatea deversării inevitabile a miilor de metri cubi de deşeuri toxice sub formă de gudroane acide, acid sulfuric şi uleiuri minerale, care va face ca despre Derna să se vorbească doar la timpul trecut, aparţine exclusiv celor care, deşi au legea de partea lor, o interpretează după bunul plac, invocând mai degrabă lipsa de soluţii decât coerenţa unor acţiuni concrete”.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Barna si paiul....
„Lipsa de soluţii nu e o soluţie!” Mai salajene, nu cred ca e din capul tau, e o cugetare prea à la emil bobu! Si atunci care e solutia, sa fugi, cum ai fugit tu dupa cativa ani, lasand gropoiul din centru intreg si nevatamat?!
Postat 09 August 2018, 16:52 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON