URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Şeful Consiliului Judeţean ne ia de proşti. Vinerea trecută, Pásztor Sándor s-a înfoiat în faţa presei locale că a „purtat discuţii” cu nişte nemţi din districtul Steinfurt, pe care l-a prezentat drept „motorul Germaniei”, deşi în realitate doar landul din care face parte, Renania de Nord - Westfalia, este o „locomotivă”, nicidecum districtul respectiv, eminamente rural.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Da, suntem oameni. Da, suntem supuși greșelii. Da, avem dreptul să fim iertați. Da, avem dreptul la un nou început. Dar care este efectul întoarcerii la catedră al unui cadru didactic condamnat? În ce măsură va putea să se impună în fața studenților? Cum va fi privit de colegii de catedră sau departament? În ce măsură va afecta întoarcerea sa imaginea Universității? Pe de altă parte, se pot arunca pe apa sâmbetei întreaga pregătire și experiență didactică a unui om din pricina unei rătăciri de moment sau a unei slăbiciuni?
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Motivul principal pentru care Avocatul Poporului cere declararea Codului administrativ neconstituțional, în ansamblul său, este tocmai ce am arătat săptămânile trecute, respectiv adoptarea acestuia în procedura de urgență a ordonanței guvernamentale, cu ignorarea rolului de legiuitor al Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
23 August 2019, 20:12

Încă un accident la Uileacu de Criş. O femeie a ajuns la spital 

Încă un accident la Uileacu de Criş. O femeie a ajuns la spital  (sursa foto: grupul Info Trafic jud Bihor)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accidentele se ţin lanţ în zona localităţii Uileacu de Criş. Vineri după amiaza o femeie a fost transportată la spital după un accident în care au fost implicate două maşini, una dintre ele ajungând în şanţ. 

"Apelul 112 s-a înregistrat la ora 17.23. Accidentul rutier s-a produs pe DN1, în localitatea bihoreană Uileacu de Criş. În accident sunt implicate două autoturisme, iar o persoană a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale", a precizat comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Victima transportată la spital este o femeie în vârstă de 45 de ani.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele care au dus la producerea accidentului. 

O bună perioadă de timp după producerea accidentului s-a circulat pe un fir alternativ, un sens fiind blocat de maşinile avariate. În jurul orei 19.20, circulaţia rutieră s-a reluat pe ambele benzi. 

Luni, un tânăr de 23 de ani din Vadu Crişului a murit în urma unui accident pe care el l-a provocat la ieşirea din Uileacu de Criş spre Urvind. După ce a depăşit regulamentar, tânărul, aflat la volanul unui Mercedes, a rulat pe contrasens şi a izbit un autocar. 

În aceeaşi zi şi în aceeaşi zonă, adică între Uileacu de Criş şi Urvind, s-a mai petrecut un accident în care au fost implicate trei autoturisme, iar două persoane au ajuns la spital.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2654 RON
  • 1 EUR = 4.7354 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON