URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 August 2010, 16:41

În sfârşit, putoarea a ajuns şi la Primărie!

În sfârşit, putoarea a ajuns şi la Primărie! De-aici sunt nervii dumneavoastră...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Printr-un comunicat de presă dat publicităţii joi, Primăria municipiului Oradea recunoaşte că a fost sesizată "în ultimul timp, în repetate rânduri" şi direct de locuitorii oraşului, nu doar de presă, cu privire la "mirosul insuportabil" din zona cartierelor Ioşia şi Rogerius, care "provine din zona industrială a municipiului Oradea şi creează un puternic disconfort locuitorilor".

"În urma reclamaţiilor primite de la cetăţenii nemulţumiţi de această situaţie, Primăria Oradea a sesizat astăzi Garda de Mediu Bihor şi Instituţia Prefectului, solicitându-le, potrivit competenţelor legale ce le revin, să ia măsurile necesare în vederea identificării sursei de poluare şi a poluatorului, precum şi obligarea acestuia să înlăture sursa de poluare", spune comunicatul.

Primăria nu precizează de ce a durat atât până să facă demersurile pe lângă instituţiile menţionate şi nici dacă a avut demersuri proprii, prin instituţiile subordonate, pe marginea acestui incident. După cum se ştie, ferma de porci a firmei Nutrientul Palota, cu circa 8.000 de animale, cea care se află la originea mirosului insuportabil, se află amplasată pe un teren concesionat de la Primăria orădeană.

"Primăria Municipiului Oradea asigură locuitorii oraşului precum şi cele două instituţii amintite mai sus de întregul sprijin pentru remedierea acestui neajuns", se mai menţionează în comunicatul Primăriei.

Citeşte aici articolul aflat la originea scandalului: Porcărie cu acte: Vezi care sunt porcii ce au umplut Oradea de putoare!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
miros de porci
Referitor la sesizarea Garzii de mediu si a APM Bihor nu cunosc motivele pentru care acestia nu si-au facut meseria pana acum. Eu de exemplu am trimis o sesizare scrisa prin mail luni, 9.08.2010, la care nu mi s-a raspuns. Nici macar nu s-au deranjat sa confirme primirea. Doar si asa li s-au taiat 25% din salariu. Pesemne din acest motiv s-a redus si cheful de munca.
Postat 13 August 2010, 10:46 de Florentina
jalnici ziaristi
da, e multa rea-vointa in ziaristii astia. acum ii dau in cap lui bolojan pentru ce a facut filip. vai s-amar, nu pricep ca porcaria aia s-a blindat cu toate autorizatiile si n-ai ce sa-i faci!
Postat 13 August 2010, 06:56 de marius
jalnici ziaristi
da, e multa rea-vointa in ziaristii astia. acum ii dau in cap lui bolojan pentru ce a facut filip. vai s-amar, nu pricep ca porcaria aia s-a blindat cu toate autorizatiile si n-ai ce sa-i faci!
Postat 13 August 2010, 06:56 de marius
institutii
cum nu are primaria institutii subordonate? nu are politie comunitara si politie ecologica, pe care le trimite la masurat decibeli? sa faca bine sa masoare si calitatea aerului.
Postat 13 August 2010, 01:54 de oho
propunere
Ma uitam intr-o zi la antena 1 locala si am vazut o emisiune, ECO nu stiu cum, realizata de Calin Mocanu despre rezervatia de la Cefa si caii lui Nicu Nistor,un om deosebit de altfel.Si Mocanu propunea un circuit turistic prin rezervatia Cefa si prin padure ,care e rezervatie de starci, cu trasura.Habar nu avea ca nu e voie in rezervatie cu trasura,noroc ca i-a spus Nistor.Asa ca marele ecolog Mocanu ar putea face aceste circuite prin zona Iosia,si in dosul garii spre Palota sa simta mirosul deosebit de * de porc unic in lume.Bine ca s-a sesizat si primaria dupa o saptamana de scandal in presa.Asta e.Cand primarul sta in alesd si face naveta zilnic de unde sa stie ce pute in orasul asta de caca(o).
Postat 12 August 2010, 19:58 de tero
Precizari pt ziaristi habarnisti
1. Primaria nu are "institutii subordonate" care sa faca demersuri pentru stoparea acestui "incident ecologic". Tocmai de aceea a sesizat garda de mediu si prefectura, care au competenta de a interveni. 2. Chiar in comunicatul din care se da un citat se spune ca primaria a sesizat AZI prefectura si garda de mediu. Dar se pare ca ziaristii nu stiu decat sa scrie, nu si sa citeasca.
Postat 12 August 2010, 18:07 de solo
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON