URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 August 2017, 19:01

Ilie Bolojan, mesaj către şefii UDMR: "Să le transmiteţi că nu vor mai derula resursele oraşului"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierii UDMR au pus ţinta pe proiectele şi oamenii primarului Ilie Bolojan. Consiliul Local a aprobat joi, cu votul exclusiv al consilierilor PNL, caietul de sarcini pentru desemnarea temei de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru asamblul cultural statuar care va împodobi viitorului pod al Centenarului. Consilierii PSD au votat împotrivă, iar cei ai UDMR s-au abţinut de la vot.

Municipalitatea vrea să amplaseze şase piese unitare din bronz sau aluminiu patinat din care patru pe pod şi câte una în intersecţia străzii Ady Endre cu Sfântul Apostol Andrei şi Szigligeti Ede, respectiv în viitorul sens giratoriu de la intersecţia străzilor Plevnei, Călăraşilor şi Principatelor Unite, pentru a puncta împlinirea unui secol de la Marea Unire din 1918,

Sfântul Ladislau la Marea Unire

Grupul UDMR are însă propria viziune cu privire la modul în care trebuie să arate Podul Centenarului. "Una din cele şase statui să fie a Sfântului Ladislau, iar în locul statuilor să fie amplasate plăci cu cele şase principii enumerate la punctul 3 din proclamaţia de la Alba Iulia", a cerut consilierul UDMR, Kirei Melinda.

Udemerista a dat chiar citire principiilor din Declaraţie, arătând, printre altele, că "fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie".

Consiliera a argumentat necesitatea amplasării pe pod a unei statui a Sfântului Ladislau prin faptul că acesta este fondatorul oraşului şi a justificat cererea de amplasare a plăcuţelor prin faptul că Declaraţia de la Alba Iulia punctează momentul Marii Uniri. "Sunt strâns legate de această comemorare cele şase puncte. Nu ştiu de ce nu se pot scrie...", a spus Kirei.

În replică, primarul Ilie Bolojan le-a cerut consilierilor locali să voteze proiectul de hotărâre în forma înaintată de municipalitate şi a avut un mesaj succint pentru Kirei Melinda. "Doamna consilier, e bine cu aceste propuneri să aveţi o anumită decenţă, eu atât vă spun", a zis Bolojan dând de înţeles că antrenarea unor polemici pe această temă riscă să antreneze conflicte interetnice.

"O binemeritată pauză"

Tensiunile acumulate între primarul liberal şi grupul UDMR au răbufnit câteva minute mai târziu când, la capitolul Diverse care încheie şedinţa, udemerista Pető Dalma Csilla a cerut, indirect, sancţionarea directorului Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, Mihai Jurca.

Consiliera a reclamat modul în care directorul i-a răspuns la una dintre solicitările sale. "Am primit un răspuns de la Mihai Jurca. Vă citesc un pasaj: "Considerăm acţiunea dumneavoastră lipsită de conţinut, răspunsurile la întrebările formulate fiind deja la dumneavoastră"", s-a plâns consiliera.

Pető Dalma Csilla a subliniat că a făcut demersurile oficiale în calitate de consilier local şi considera normal să primească un răspuns clar la cererea sa, astfel că a cerut pentru director o "binemeritată pauză".

Banii vorbesc!

Primarul Ilie Bolojan a pus capăt discuţiilor, vizibil iritat de turnura acestora. "Neştiind despre ce este vorba în aceste epistole îmi dau seama doar din context şi, din nou, fac apel la normalitate", a cerut edilul.

Bolojan a pus nemulţumirea consilierei şi atacul la adresa directorului APTOR pe seama unor cauze mult mai concrete decât simplul mod de exprimare al angajatului municipalităţii. "Oameni din UDMR au fost obişnuiţi să deruleze finanţări din bugetul oraşului pentru activităţile comunităţii maghiare. Să se obişnuiască cu faptul că acest lucru nu se va mai întâmpla", a spus edilul.

Bolojan a afirmat că municipalitatea va finanţa evenimente care se adresează tuturor locuitorilor. "Dacă dânşii doresc să organizeze evenimente în oraş, sunt liberi să o facă", a completat Bolojan, încheind cu un mesaj pentru conducerea UDMR: "Să le transmiteţi să înţeleagă că nu vor mai derula aceste resurse".

Bani pentru Teatrul Szigligeti

BIHOREANUL a aflat că, aşa cum bănuia Bolojan, disputa a pornit de la faptul că, pe data de 10 iulie, consiliera a depus o adresă la APTOR prin care cerea explicaţii cu privire la faptul că Teatrul Szigligeti nu a primit fonduri pentru organizarea de evenimente, aşa cum solicitase în scris încă din luna martie.

"Ce s-a întâmplat cu acestă cerere, au fost sau nu alocate fonduri?", a întrebat Pető care a cerut lămuriri şi cu privire la motivele care au stat la baza deciziei.

În răspunsul APTOR din 10 august, directorul a explicat că "neavând posibilitatea legală de a finanţa acest tip de solicitări, APTOR, prin reprezentantul său legal, a comunicat verbal domnului consilier local Kis Gabor Ferenc faptul că solicitarea trebuie transmisă către Primăria Oradea".

Mai mult, Mihai Jurca a explicat că avusese deja o discuţie cu Pető cu privire la modul în care Teatrul poate atrage finanţări.

"În condiţiile în care cunoşteaţi procedura pentru obţinerea de finanţări pentru activităţi culturale şi a neexistenţei unei aplicaţii de finanţare din partea Teatrului Szigligeti Szinhaz, considerăm solicitarea dumneavoastră o acţiune lipsită de conţinut, răspunsurile la toate întrebările formulate fiind deja la dumneavoastră", şi-a încheiat directorul scrisoarea. Şi aşa a început războiul...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
“Apel la decenta si normalitate” e chiar diplomat raspuns dat acestor nesimtiti.
Consilierii UDMR sunt chiar imaturi si nesimtiti, in cautare de scandal si conflicte inter-etnice. Culmea e ca PSD, mandru ca e roman si isi alege sef maghiar la judet, voteaza impotriva celebrarii Marii Uniri, de dragu UDMR-ului. Adica se vrea celebrarea Marii Uniri de la 1918, se vrea un ansamblu cu 6 statui care sa semnifice in mod clar Unirea si vin Udmristii sa ceara statuia lui Ladislau de la anu 900, care mai are inca 5-6 statui in oras. Poate fi facuta una in Cetate, sa fie in 7 locuri in oras, dar sa ceri sa fie in ansamblul celebrarii unirii e nesimtire pura. Mai mult chiar, sa fie si o placa cu proclamatia de unire, dar sa fie scris doar articolul privind drepturile etnicilor minoritari maghiari. Singurul si cel mai important articol din toata unirea… Tipic minoritarilor rasisti care cer discriminare pozitiva, mai vor si cat mai multa corectitudine politica. E bine reactia din final: o minoritate s-a obisnuit sa primeasca multi bani publici ai majoritatii pentru a derula evenimente cu public restrans. Pe viitor, s-o faca ca niste adevarati voluntari, din banii lor, nu din impozitele noastre ca niste angajati ai unui “stat paralel”. Culmea, udemeristii cer finantari in mod illegal, pun capcane primariei, apoi cand le e explicat ca nu e legal asa, si li se explica procedura cum sa ceara finantarile urla ca ar fi discriminati… cum zicea lenesu: “Da muiati is posmegii?”
Postat 01 Septembrie 2017, 11:10 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON