URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2011, 12:29

Horea Vuşcan vrea demisia şefilor Consiliului Judeţean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Într-o conferinţă de presă susţinută luni dimineaţă, liderul filialei judeţene a Mişcării Verzilor, Horea Vuşcan, a declarat că preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, şi vicepreşedintele Dumitru Voloşeniuc ar trebui să-şi dea acum demisia de la şefia judeţului, pentru că n-au reuşit să ducă la îndeplinire ce au promis electoratului.

Pentru a-şi argumenta spusele, Vuşcan a prezentat jurnaliştilor clipul electoral al lui Radu Ţîrle din vara lui 2008, când promitea bihorenilor că, spre deosebire de foştii şefi ai Consiliului Judeţean, el va reuşi să modernizeze Aeroportul şi drumurile din judeţ, să mute Muzeul Ţării Crişurilor în noul sediu şi să le asigure bihorenilor un sistem modern de sănătate.

"Nu s-a întâmplat nimic. Aeroportul nu este modernizat, drumurile judeţene sunt dezastruoase, Spitalul Judeţean a fost predat municipiului, ceea ce mi se pare o lipsă de competenţă, pentru că ar fi trebuit să-l gestioneze CJ, pentru că o mare parte din pacienţi sunt din judeţ. Avem haos în instituţiile de cultură, apar teatre, dispar teatre, sunt demişi directori, sunt repuşi directori. Şi mai ave veşnica problemă a Muzeului Ţării Crişului: banii merg pe chirie, noul sediu nu este finalizat din cauza unor certuri şi procese pe rol", a declarat Vuşcan.

Mai mult, liderul verde a mai punctat că până şi şefii CJ recunosc că actualul mandat este un eşec, exemplificând cu declaraţia vicepreşedintelui Dumitru Voloşeniuc dintr-un interviu acordat BIHOREANULUI, potrivit căreia actualul său mandat este unul nereuşit. Astfel, Vuşcan e convins că atât Radu Ţîrle, cât şi Dumitru Voloşeniuc, ar trebui să-şi dea demisia din funcţiile pe care le deţin, iar bihorenii să meargă anticipat la vot. "Nu ştiu cum vor putea face în următorul an (n.r. până la alegerile din 2012) să-şi îndeplinească obiectivele. Aşa că să se găsească o persoană care să poată", a spus Horea Vuşcan.

Ecologistul a ţinut să precizeze şi care sunt singurele realizări pe care el le vede în mandatul lui Ţîrle: rugăciunea de dimineaţă pe care a impus-o angajaţilor CJ şi mutarea în biroul preşedintelui, după ce a reuşit să-l scoată de acolo pe liderul UDMR Kiss Alexandru.

Tânărul nu a precizat niciun nume de politician bihorean pe care l-ar vedea apt să conducă judeţul, însă e convins că "există oameni care ar putea să facă o muncă bună".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
prostanac
poi da el cu un '' trecut '' glorios se si vede pus pe scaunul lui tarle . habar nu ai ce vorbesti copile . treci din partid in partid . omori oameni si acum vii si critici . nici nu merita sa-mi pierd vremea sa scriu aici .
Postat 26 Mai 2011, 03:47 de filosoful
yz
Cand ne amintim ca mergea cu viteza mare si Vuscan a omorat niste oameni... ma intreb in continuare ce tupeu mai are sa para lider de opinie. rade ciob de oala sparta, vede paiul din ochii altora dar nu-si vede barna din ochi. chiar nu mai e nimeni in tara asta sa emita opinii decat vuscan?
Postat 24 Mai 2011, 17:19 de xy
O parere
Iar il bagati in seama pe copilu’ lu’ taticu’? Da mai lasati-l sa respire, nu-i cresteti popularitatea chiar in halul asta… macar plateste bine?
Postat 17 Mai 2011, 12:03 de un cetatean
bati campii
daca nu esti capabil sa oferi solutii, macar de critica esti bun, nu-i asa ca e usor? (ai facut tu ceva pozitiv pentru acest judet ca sa meriti sa fii luat in seama?) avand in vedere contextul politic global,e de inteles ca nu au reusit sa faca mare lucru,Bihorul a votat dupa cum l-a tras inima (adica, satul de hotiile vechilor jupani portocalii, lucru ce nu-l poate denega nimeni) nu dupa interese - si asta e pretul acestui vot
Postat 17 Mai 2011, 10:59 de neil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON