URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Februarie 2020, 16:56

Grav bolnavă, o profesoară de 38 de ani din Aleşd are nevoie urgentă de sânge

Grav bolnavă, o profesoară de 38 de ani din Aleşd are nevoie urgentă de sânge foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mobilizare, pentru o profesoară de Limba şi Literatura Română, în vârstă de 38 de ani, de la Colegiul Tehnic "Alexandru Roman" din Aleşd, grav bolnavă. Familia şi prietenii îi roagă pe cei care pot să doneze sânge, pentru a o ajuta, ea fiind internată în spital la Cluj Napoca.

Potrivit alesdonline.ro, femeia are nevoie urgentă de sânge din grupa 01. Însă pot dona toţi cei care vor să o ajute, indiferent de grupa sanguină, prezentându-se la Centrul de Transfuzie Sanguină din Oradea (Str. Louis Pasteur, nr. 30).  

Pacienta nu a dorit să i se facă publică identitatea, însă, potrivit dr. Ligia Burtă, şefa Centrului de Transfuzie din Oradea, cazul este cunoscut în comunitatea medicală, iar cei care vor să o ajute pe profesoară trebuie să precizeze că donează pentru secţia de Nefrologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca, medic curant dr. Moldovan.


Reguli pentru donare

Pentru a dona sânge este necesară îndeplinirea mai multor condiţii:

- donatorul trebuie să fie rezident în judeţul Bihor (cu carte de identitate sau flotant)

- vârsta: 18 – 60 de ani

- persoanele peste 50 de ani care doresc să devină donatori de sange să se prezinte cu o adeverinţă de la medicul de familie că nu suferă de boli cronice şi neuropsihice

- greutate minimă: 50 de kilograme, atât la femei cât şi la bărbaţi

- să nu fi consumat alcool, grăsimi cu 24 de ore înainte de recoltare, sǎ fie şcolarizat, cu un nivel de igienǎ corespunzǎtor prezentǎrii ȋntr-o instituţie medicalǎ, sǎ consume multe lichide (fǎrǎ gaz) cu o zi ȋnainte şi ȋn ziua donǎrii de sȃnge (pentru hidratare) şi tensiunea sistolica între 110 şi 180 mmHg

- femeile să nu fie însărcinate, sǎ nu alǎpteze, sǎ nu fie în timpul ciclului menstrual

- să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, tatuaje

- să treacă o lună de la ultima vizită stomatologică

- să nu fi suferit de: TBC, sifilis, malarie, ulcer, diabet zaharat decompensat, boli de inimă, epilepsie, boli de piele, bruceloză, miopie (-) 6 dioptrii

- se va completa fişa si chestionarul (date confidenţiale) – este esenţial ca rǎspunsurile sǎ fie corecte, oneste, cu menţionarea oricǎrui eveniment pre-donare se va determina nivelul hemoglobinei şi selectiv a transaminazelor şi glicemiei şi se va efectua un examen medical (puls, tensiune) dupǎ care se va face indicaţia de donare de sȃnge, de cǎtre medic

- comportamentul donatorului trebuie sǎ fie echilibrat, politicos şi sǎ respecte toate indicaţiile primite de la echipa medicalǎ de-a lungul procedurii

- lipsa de onestitate în completarea întrebărilor din chestionar duce la excluderea definitivă a donatorului

În dimineaţa de dinaintea donǎrii:

- se poate bea apă, cafea sau ceai (este indicat să veniţi foarte bine HIDRATAŢI!)

- se poate consuma o felie de pȃine prǎjitǎ sau biscuiţi

- NU se fumează cel puţin 2 ore înainte şi după donare (recomandǎm sǎ nu se fumeze deloc ȋn ziua donǎrii, pentru asigurarea confortului fizic şi psihic post-donare)

Mai multe detalii despre donarea de sânge puteţi afla accesând site-ul www.proviata.ro, susţinut de Centrul de Transfuzie Sanguină Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON