URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
După cum se ştie deja, Parchetul Oradea a decis că fata care a incendiat drapelul maghiar din Pasajul Vulturul Negru nu se face vinovată de nimic. Prin urmare, cazul s-a clasat. Am citit argumentația și doamna procuror a analizat speța în litera legii. Dar nu cred că și în spiritul ei.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută am scris despre revolta unui orădean somat pe 1 aprilie să-şi stingă o datorie de 312 lei la CASS despre care nici nu ştia, din 2014, scadentă în iunie, cu precizarea că până la 31 martie putea beneficia de o bonificaţie de 10%. De atunci, am primit mesaje din partea altor păţiţi, cărora ANAF le-a notificat restanţe în pragul prescrierii.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
28 Decembrie 2012, 17:33

Grăbit nevoie-mare: Şofer orădean prins cu 131 km/h în zonă limitată la 50

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Într-o singură zi, 70 de şoferi au fost traşi pe dreapta de poliţiştii bihoreni pentru că au depăşit limitele legale de viteză. Dintre aceştia, însă, doi au apăsat exagerat de tare pedala de acceleraţie.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, un şofer în vârstă de 31 de ani, domiciliat în Ungaria, a fost oprit joi pe DN 1 după ce a trecut prin faţa radarului cu 118 km/h într-o zonă în care viteza maximă era de 50 km/h.

Tot pe DN 1, radarul l-a prins cu o greşeală similară pe un şofer orădean de 38 ani, care a condus cu 131 km/h tot într-o zonă în care putea accelera cel mult până la 50 km/h.

În total, joi, poliţiştii bihoreni au împărţit 121 de amenzi, în valoare totală de 17.500 de lei. Cele mai multe au fost pentru viteza depăşită, însă unii şoferi bihoreni au fost amendaţi şi pentru depăşiri neregulamentare ori pentru conducerea unor maşini cu defecţiuni tehnice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
?
Unde au fost prinsi, mai exact?? Ca daca e la iesire din Bors sau Santion nu se pune; acolo stau politistii la vanatoare fiindca e o 'trecere' de la limitare de 100 la una de 50 (in doar 300 de m !!!)
Postat 30 Decembrie 2012, 10:12 de 0m
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Centenar din dronă: Cum s-a văzut din aer parada militară organizată în centrul Oradiei (FOTO)
  • Ilie Bolojan la 100 de ani de la eliberarea Oradiei: 'Noi, românii, nu prea am reuşit să construim instituţii' (FOTO / VIDEO)
  • Defilare militară nemaivăzută în Oradea, cu TAB-uri, tunuri, elicoptere Puma şi cavaleria Jandarmeriei, dar fără MIG-uri (FOTO / VIDEO)
  • Zi superbă, organizare ireproşabilă, două incidente şi un singur politician aplaudat - primarul Bolojan (FOTO)
  • LIVE TEXT. Centenarul eliberării Oradiei: Descoperă alături de BIHOREANUL cele mai spectaculoase momente ale festivităţilor (FOTO / VIDEO)
  • S-a deschis Târgul de Paşti, în Cetate: Ouă gigant, iepuraşi, un labirint verde şi multe bunătăţi (FOTO / VIDEO)
  • Armata Română a intrat în Bihor: Reconstituirea momentelor de acum 100 de ani a început la Piatra Craiului (FOTO / VIDEO)
  • Acoperişul Palatului Episcopal Greco-Catolic din Oradea va fi finalizat până în iunie (FOTO)
  • Meniu de front: Vizitatorii expoziţiei dedicate lui Traian Moşoiu în Cetate au fost omeniţi cu varză cu cartofi (FOTO / VIDEO)
  • Ilie Bolojan, emoţionat până la lacrimi la dezvelirea statuii lui Iuliu Maniu în Oradea. Vezi care a fost atmosfera la eveniment! (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2306 RON
  • 1 EUR = 4.7584 RON
  • 1 HUF = 0.0149 RON