URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2013, 18:55

Ghilea propune o iniţiativă legislativă împotriva exploatării gazelor de şist

Într-o conferinţă de presă organizată joi, la sediul partidului din Parcul Traian, preşedintele interimar al PDL Bihor, senatorul Gavrilă Ghilea, s-a arătat împotriva exploatării gazelor de şist în judeţul Bihor.

Ghilea a spus şi că a adresat, pe această temă, o interpelare premierului Victor Ponta şi preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Gheorghe Duţu, şi a precizat că se va alătura oricărei iniţiative de blocare a explorării şi exploatării gazelor de şist.

"Am pregătit o iniţiativă legislativă pentru modificarea Legii Petrolului, prin care să nu se permită autorizarea unor explorări de gaze şi - de altfel interzicerea oricăror operaţiuni petroliere - în zonele turistice de interes naţional şi internaţional", a spus Ghilea.

Demersul vine după ce Guvernul USL a aprobat - pe tăcute - două acorduri petroliere de explorare-dezvoltare-exploatare a gazelor de şist în satele bihorene Tria (comuna Derna) şi Tulca către companiile East West Petroleum Corp şi Clara Petroleum. În prezent, există discuţii şi în ce priveşte aprobarea unui astfel de acord pentru Băile Felix.

"Deşi nu a fost adoptată încă o Hotărâre de Guvern de aprobare a acordului petrolier de concesiune şi pentru perimetrul Băile Felix - şi sper ca acest act normativ nici să nu se mai aprobe -, există deja redactată o notă de fundamentare identică celorlalte două (Tria şi Tulca - n.r.)", a spus senatorul. "În ce mă priveşte, mă alătur cetăţenilor din Băile Felix şi ne vom opune la această autorizare a explorării, pentru că este o tâmpenie. Chiar şi simplul fapt că discutăm despre explorarea gazelor de şist afectează imaginea staţiunii Băile Felix".

Întrebat de BIHOREANUL cum va rezolva situaţia celorlalte două localităţi bihorene în care s-a dat liber la explorare, parlamentarul a răspuns că încă nu a identificat soluţiile legale pentru a le opri. "Va trebui să vedem cum stau lucrurile. Cert este că ar trebui consultată populaţia".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
sfinte apara
Sfincte remuscernea punct ro apara-ne si pazeste-ne de cel rau si viclean
Postat 16 Februarie 2013, 20:54 de Cadelnitsa
ha?
serios? deci un mic exercitiu de memorie, as propune: cine era prefect cand s-a dat OK ul pentru prospectare? cumva acest ipocrit Ghilea, renascut acum ca aparator al sanatatii si turismului... de ce nu a oprit atunci totul? sau macar de ce nu a demascat riscul gazelor de sist inainte sa avanseze situatia atat? poate pentru ca era un cacat in pozitia ghiocel stie si el si multi altii de ce...
Postat 15 Februarie 2013, 20:09 de vesa
DIN CONTRA ASTA NU NE TREBUIA .
nu mai pricep nimic ,cand uniI DOREAU acelasi lucru .HOARDELE RUSESTI DEMONSTRAU IN TOATA romania ,acuma fara nici o dezbatere LOLEK SI BOLEK au dat exploatarea gazelor firmelor de casa USL-LISTE ACUM TOATE SUNT IN ROZ .atunci se vindea tara .vai de mama voastra uselisti fara cap si nebuni.VOI CAND ATI AVUT DREPTATE ATUNCI S-AU ACUMA ,CA DE MINTIT SI FURAT O FACETI DE 23 DE ANI .DE POMANA S-A VA FIE !!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 15 Februarie 2013, 19:10 de rusii de serviciu
Asta ne mai trebuia
Asta ne mai trebuia: Cand tara incepe cu o idee foarte buna pentru a deveni mai puternica, vine politicieni ca niste "eroi" sa o salveze din "soarta." De ce trebuie sa ne puneti bete in roate? Pana acum nu a fost NICI UN INCIDENT negativ pentru a justifica legislatia impotriva exploatarii gazelor de sist. Repet: NICI UN INCIDENT negativ, d.p.d.v. al ambientului si al sanatatii oamenilor. Ce zic documentarele este doar propaganda 'verde.'
Postat 15 Februarie 2013, 14:03 de Miguel
Dilutia responsabilitatii
Se pastreaza vechile obiceiuri in materie de conferinte de presa organizate pe la partide...Unde,din lipsa de subiecte si fantezie,se dezbat (?) subiectele tocmai la moda.Daca politicienii momentului ar fi fost in stare sa dovedeasca minim de decenta senatorul Gavrila Ghilea astazi n-ar fi senator...pentru ca n-ar fi incaput printre cei 300.Si cum cresterea cantitatii s-a produs in detrimentul calitatii,nu-i de mirare ca auzim/citim zilnic prostioare.Dincolo de asta : se practica sportul numit \"fuga de responsabilitate\",pentru ca referendumurile servite unei populatii care e manipulata,nicidecum informata,nu-i altceva decat dilutie de raspundere.Ceea ce dovedeste lasitati,stangacii si nepricepere.Si,desigur,interese- cat incape. Grija fata de zonele turistice (si a ariilor protejate,in general) apare intr-un moment in care paragina-i definitorie in ceea ce le priveste.
Postat 14 Februarie 2013, 19:55 de gyorgy tozser
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON