URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 23 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E foarte traumatizant să ți se dărâme casa, chiar dacă aceasta este amplasată între blocuri, unde vecinii știu exact ce mănânci la cină. Oricât s-ar strădui Primăria să-i despăgubească civilizat pe cei care își vor pierde locuințele, nicio sumă de bani nu va putea acoperi disconfortul unei mutări și neplăcerile schimbării modului de viață.
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Oamenii care ne dictează vieţile prin munca lor de zi cu zi ar trebui să înţeleagă un lucru foarte simplu şi uşor de înţeles - că atunci când iau decizii politice, administrative sau economice, ele vor influenţa momente esenţiale pentru unii oameni. Ca să nu credeţi că fac retorică goală, vă povestesc o întâmplare măruntă şi uriaşă, deopotrivă, petrecută săptămâna trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În aprecierea igienico-sanitară a surselor de apă, o importanţă deosebită trebuie acordată conţinutului natural de substanţe minerale deoarece acestea participă activ în procesele vitale, organismul primindu-le din mediul extern, inclusiv prin intermediul apei.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Ianuarie 2016, 12:00

Frigul a blocat circulaţia tramvaielor în oraş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Temperaturile extrem de scăzute au întrerupt, vineri dimineaţă, timp de o oră şi jumătate, circulaţia tramvaielor pe ruta Centrul Civic – Olosig şi Centrul Civic – Ioşia. Vineri, la primele ore ale dimineţii, temperaturile în Oradea au fost chiar şi de -16 grade.

"În dimineţa zilei de 22 ianuarie, la ora 4.30, a avut loc o avarie la firul de contact (un izolator ceramic) cauzată de temperaturile scăzute înregistrate la primele ore ale dimineţii", au precizat reprezentanţii OTL într-un comunicat de presă.

Circulaţia tramvaielor pe tronsoanele a fost oprită pe tronsoanele Centrul Civic – Olosig şi Centrul Civic - Ioşia, pentru lucrări de intervenţie. Drept urmare, în intervalul orar 4.30 – 6.00, tramvaiele au fost substituite de trei autobuze care au circulat astfel: un autobuz pe tronsonul Ioşia – B.Emanuel, în intervalul orar 5.00 – 6.30 şi două pe tronsonul Olosig – B.Emanuel, în intervalul orar 5.00 – 6.00.

Circulaţia cu tramvaie a mai fost întreruptă ulterior 10 minute (între 6.55 şi 7.05) pentru reglaje corective.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
UN TRAMVAI...NUMIT DORINTA
Ma intreb ( si INTREB PUBLIC ) daca a sesizat cineva ca preturile practicate de OTL in acest moment sunt ILEGALE ? De ce OTL nu a armonizat pretul cu noul TVA ? Preturile ( nete ) sunt aprobate de CLO . TVA - ul nu mai este 24% ci 20% ! OTL INCALCA din nou legea ! Exact cum a facut in cazul autoturismelor cumparate in leasing pentru Bolojan&Co. ! DNA , unde esti ?
Postat 22 Ianuarie 2016, 16:43 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2921 RON
  • 1 EUR = 4.7432 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON