URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Iunie 2014, 09:31

Fostul primar din Sârbi şi patronul unei firme orădene au fost reţinuţi pentru fraudă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul primar al comunei Sârbi, liberalul Nicolae Ghiuro, contabila Primăriei, Floare Hava, și patronul firmei orădene Ramaian Construct, Radu Florin Popoviciu, au fost reținuți de procurorii Parchetului Bihor, luni seară, fiind acuzați că au păgubit bugetul comunei cu aproximativ 800.000 lei.

Surse din anchetă au declarat BIHOREANULUI că fostului edil i se reproșează faptul că, în perioada 2008-2012, când Primăria Sârbi avea contract cu o firmă din Timiş pentru realizarea reţelei de apă şi canalizare, Ghiuro a plătit lucrările patronului orădean, subantreprenor al lucrării. Popoviciu ar fi plimbat banii în mai multe conturi, pentru a li se pierde urma, iar apoi i-a folosit pentru a-şi achita datoriile pe care firma sa le avea la bănci și la bugetul de stat.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, Ghiuro şi-a încălcat atribuţiunile de serviciu, dispunând efectuarea de plăţi către Ramaian Construct, în cuantum de peste 800.000 lei, în baza unor situaţii de lucrări fictive, fără viza dirigintelui de şantier şi fără acordul firmei SIRD Timişoara SA, care avea calitatea de antreprenor pentru lucrările respective.

Totodată, în decembrie 2008, fostul primar a semnat un contract de custodie cu Ramaian Construct prin care a atestat în mod nereal existenţa a două rezervoare de apă în valoare de peste 100.000 euro, sumele de bani fiind folosite ulterior de către patronul Popoviciu.

La rândul ei, contabila Primăriei, Floare Hava, e acuzată că şi-a încălcat atribuţiunile de serviciu, acordând viza de control financiar preventiv pentru plăţile către Ramaian, deşi ştia că respectivele operaţiuni nu sunt legale, "creându-se în acest mod un prejudiciu comunei Sârbi şi un avantaj patrimonial injust SC Ramaian Construct SRL".

Marți, cei trei urmează să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, uz de fals, complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi spălare de bani.

"În cauză, în vederea recuperării prejudiciului, organul de urmărire penală a procedat la instituirea de măsuri asiguratorii. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor împrejurărilor comiterii faptelor", mai spune comunicatul Parchetului.

Nicolae Ghiuro este unul dintre cei mai controversați primari din județ, strângând în timpul mandatului său din perioada 2008-2012 nu mai puțin de 179 de plângeri penale din partea unor consilieri locali PC și PSD, după ce a forțat revocarea viceprimarului PC, Gavril Ghiurău, cu care era în conflict.

UPDATE: Magistraţii au decis că măsura arestării nu se impune în cazul celor 3, cu toţii fiind cercetaţi în libertate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
si alti hoti...
Oare domnii de la DNA nu ar putea sa verifice si lucrarile efectuate in localitatea Hodos , com Salard , unde un gard de 50 de m a costat 70.000 lei noi?! Si cine a participat oare la lictitatii de toate contractele si lucrarile au fost luat de o singura persoana (cumnatul Primarului). Si multe alte lucrari care ar trebui verificate!
Postat 04 Iunie 2014, 14:22 de anonim
La Sintandrei
Pai daca continua cercetarile sa le continuie si la Sintandrei unde fix aceasta firma a facut reteaua de apa, unde s-ar putea gasi probleme mult mai mari.Nu cred in coincidente si de aceea nu cred ca asta a renovat casa primarului Marcus total dezinteresat.
Postat 04 Iunie 2014, 12:52 de Sintandrei
Alta ipocrizie
Cand vor avea vreme cei de la DNA sa scotoceasca in dubla contabilitate de la Universitatea din Oradea sa se cerceteze nerespectarea hotararilor de senat, a legislatiei privind inchirierea spatiilor, atribuirea unor venituri salariale, ocuparea posturilor de profesori universitari prin concurs in 2013, ce se pregateste la concursul pentru posturi profesori, mita la examenele cumparate de catre studenti (sunt adevarati dealari care se ocupa ex. soferul rectorului care isi complecteaza veniturile binisor din examene), ce lucrari se executa si sau executat la camine in special la caminul de pe Poienitei si la fac. de Mediu si multe alte. Rectorul nu are timp, sa se ocupe de toate ajutati-l va rog sa faca ordine.
Postat 04 Iunie 2014, 09:10 de Cheregi
ipocrizie
de tot rasu sa fie retinuti pentru doar 800 de mii de lei.Cand vor avea curaj cei de la DNA sa scotoceasca in dubla contabilitate de la primaria udemerista din carei vor descoperi ca sumele sifonate sunt demne de o capitala si nu de un orasel cum e Careiul. apropo....primarii UDMr au doua perechi de nu sunt cercetati pentru abuzuri si pentru nerespectari de hotarari de consiliu si pentru plati de miliarde efectuate inainte de receptie a lucrarilor,etc...la infinit?
Postat 03 Iunie 2014, 12:00 de careian
Fuziunea PNL-PDL e tot mai facilă !?!
După ce termină procurorii treaba de anul acesta, o să rămână la prezidiu doar Bolojan, Popa, Ghilea şi Avrigeanu, restul fiind de umplutură ca să nu rămână sala goală !?!
Postat 03 Iunie 2014, 09:46 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON