URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Martie 2013, 18:40

Florica Cherecheş vrea învăţământ privat şi confesional plătit de stat şi "protejarea căsătoriei prin Constituţie"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul PNL Florica Cherecheş a susţinut joi la Oradea prima conferinţă de presă de la investirea în cel mai înalt for legislativ al ţării. "Am avut nevoie de timp pentru a mă acomoda cu acest nou statut şi noul mod de viaţă, veşnic pe drumuri şi împărţit între Bucureşti şi Oradea", a explicat ea.

În ceea ce priveşte activitatea sa din Capitală, deputatul a precizat că subscrie în principal responsabilităţilor asumate ca şi membru al Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Camera Deputaţilor.

Din această calitate, Cherecheş, care, cum se ştie, este de confesiune baptistă, a făcut deja câteva diligenţe pe lângă ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, pentru ca învăţământul preuniversitar privat şi confesional acreditat să fie subvenţionat de la stat, anul 2013 fiind primul în care acest tip de învăţământ nu beneficiază de o astfel de susţinere.

Într-o altă ordine de idei, parlamentarul a declarat că promovează modificarea Legii Voluntariatului, astfel încât practica studenţilor să fie considerată experienţă profesională după finalizarea studiilor.

În ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei, Cherecheş militează pentru includerea unui paragraf "care să protejeze căsătoria ca instituţie juridică şi să promoveze valorile creştine tradiţionale". Întrebată de BIHOREANUL care este scopul acestui demers, parlamentarul a explicat că prin includerea acestui paragraf în Constituţie ar fi consfinţită tradiţia creştină care defineşte căsătoria ca fiind "uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, aşa cum spune şi Codul Familiei din România".

Cherecheş a menţionat însă că asta nu ar împieta acceptarea convieţuirii între parteneri de acelaşi sex, astfel de cupluri putând fi protejate prin legi speciale.

Vizavi de activitatea sa din Oradea, Cherecheş a menţionat că aceasta nu se rezumă doar la audienţele săptămânale, de la biroul parlamentar, situat pe strada Roman Ciorogariu 24. "Periodic, grupul de parlamentari ai PNL Bihor avem întâlniri cu primarul Ilie Bolojan dar şi cu şefi de direcţii din Primărie, pentru a identifica ce putem face pentru a susţine în Parlament proiectele administraţiei locale".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
23 Comentarii
Asta e jurnalism??
Domnule ziarist Sorin Sotoc, care este rolul dvs. ca jurnalist? Va face placere sa puneti cuvinte in gura oamenilor astfel incat sa-i instigati pe altii impotriva lor? D-na Chereches v-a contactat cu privire la neadevarurile publicate mai sus (declaratia despre convietuirea cuplurilor de acelasi sex, care NU II APARTINE DANSEI) si tot nu ati corectat nimic. Va face placere sa vedeti mizeriile astea de comentarii la adresa dumneaei cand stiti ca nu au un fundament real? Sa va fie rusine. Asta nu e jurnalism, prin publicarea acestor minciuni aduceti rusine profesiei dvs. D-na Chereches nu are ce sa retracteze, afirmatia respectiva nu ii apartine ei. Domnule Sotoc, faceti-va meseria cu buna credinta si nu publicati minciuni. Iar daca totusi o faceti si mai apoi aflati adevarul, cu dovezi clare, va rog sa faceti corecturile de rigoare. Ce rusine...
Postat 17 Martie 2013, 00:45 de Cristina
@ Ionel B.Sv
Bravo, s-a apucat un neoprotestant, * sa (re)scrie Sfanta Biblie ! Nu Iisus Hristos a spus pilda citata de tine, e din Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel.
Postat 15 Martie 2013, 21:56 de pinonel
Doamna deputat asteptam retractarea prostiei dvs cu privire la parteneriatele dintre pers,de ac.sex
IMPORTANT !!! Tot ce vrea sa propuna doamna deputat Florica Chereches este bine si frumos pana la fraza aia cumplita care ar da voie si la tolerarea cuplurilor homosexuale sau lesbiene in parteneriate recunoscute de o noua legislatie romaneasca. Aceasta inseamna compromis ordinar , care seamana cu o , omleta formata din 20 de oua bune si 1 ou stricat care strica toata omleta. Domnul Isus a spus: \"putin aluat face sa dospeasca toata plamadeala.\" Cer in mod public doamnei deputat sa retracteze si sa se delimiteze de acea fraza mentionata mai sus. Avand in vedere ca face parte din lumea evanghelica nu are voie sa scoata pe gura asemenea prostii impardonabile. In Biblie familia este formata dintr-un barbat si o femeie.( punct) . Ce trece peste litera Bibliei vine de la necuratul. Astept scuzele de rigoare de la doamna deputat!(sursa informatiei-Oradea Evanghelica-ziarul Bihoreanul) Exp: Ionel B.Sv. www.crestin.ro , www.amecpenet.com , www.citestebiblia.com
Postat 15 Martie 2013, 19:49 de Ionel B.Sv
!
Sunteți bătuți în cap cu toții. În Norvegia toate școlile - de stat și private - sunt finanțate de stat, mai ales universitățile pentru că idioții ăia de norvegieni (spre deosebire de super-inteligenții de români) s-au prins că, dacă o anumită zonă nu are universitate respectiva zonă rămâne cu economia în urmă... Deci, unde sunt școli, oamenilor le merge mai bine... Dar ce știe românul consumator de manele și telenovele? Evident, nimic...
Postat 15 Martie 2013, 14:12 de Shogun
@tampiti
O gramada de prosti si sodomiti se grabesc sa scuipe orice este adevar !!!! Sodomitii sunt o rusine a omenirii, bolnavi mintal ce trebuie tratati si nu incurajati. Nimeni nu va opreste de la nimic , puteti merge sa v-o puneti unde vreti dar a confunda "casatoria", "familia" cu o uniune anti naturala, impotriva starii naturale a speciilor este o nebunie dementiala. Puteti convietui homalailor cum vreti, va puteti cupla unde vreti si la starea voastra sa-i spuneti "TOVARASIE" sau "SODOMIE" numai nu spurcati numele de "CASATORIE" "FAMILIE" cu apucaturile voastre spurcate. In rest fiecare la corturile lui !!!
Postat 15 Martie 2013, 13:55 de scortosul
Habemus canem !
Iata ce declara d-na penticostala, pardon, parlamentarista, citez : ,,paragraf [in Constitutie] care să protejeze căsătoria ca instituţie juridică şi să promoveze valorile creştine tradiţionale".....,,tradiţia creştină care defineşte căsătoria ca fiind "uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie, aşa cum spune şi Codul Familiei din România". Cherecheş a menţionat însă că asta nu ar împieta acceptarea convieţuirii între parteneri de acelaşi sex, astfel de cupluri putând fi protejate prin legi speciale." M-am speriat o clipa, am crezut ca d-na militeaza impotriva adulterului si a curvasariei (prostitutie, etc), dar m-am linistit : nici in partidul penalilor, nici la penticostali, adulterul/curvasaria nu este un pacat ! Ba dimpotriva !
Postat 15 Martie 2013, 12:30 de .
ce o sa faceti cu cei care nu sunt cerstini o sa puneti cainii pe ei ?
eu sugerez ca in loc de ora de religie sa se faca cursuri ce tin de CHIMIA umana , sugerez ca stiinta si cercetariile sa predomine in scoli, RELIGIA sa fie in PRIVAT contra cost , exact ca BALETUL, fitnesul, mai rau ca in COMUNISM am ajuns, de ce ? ce o sa faceti cu cei care nu sunt cerstini o sa puneti cainii pe ei ? DEMISIA vine una mai analfabeta si lipsita de Q , ori aduceti oamenii intelepti in FUNCTII ori desfiintati partidele nu ne impuneti RELIGIA care a iscat multe razboaie pe banii nostri PUBLICI !!! LIPSA de DOPAMINA distruge o societate , mergeti la manastire INCHIDETI va acolo dar lasati ne sa traim, amin !
Postat 15 Martie 2013, 10:00 de nu ne impuneti RELIG
Neinformati 3
Legea 1/2011 a educatiei nationale data de Funeriu - art. 101 alin. (2) - Statul asigurã finanţarea de bazã pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învãţãmântul primar, gimnazial, profesional şi liceal de stat, particular sau confesional acreditat, precum şi pentru elevii din învãţãmântul postliceal special de stat. Finanţarea de bazã se face în limitele costului standard per elev/preşcolar.
Postat 15 Martie 2013, 09:42 de Don
Neinformati 2
Toti elevii din Romania beneficiaza de finantare de baza, indiferent de scoala pe care o urmeaza !!!!!!! Cei de la privat si confesional au fost discriminati deoarece nu au fost prevazuti bani in buget. De prevederile legii nu beneficiaza acum cei de la Don Orione, de ex. Celelalte licee, confesionale, de care va tot plangeti voi aici sunt finantate de stat deoarece sunt considerate licee confesionale de stat.
Postat 15 Martie 2013, 09:34 de Don
opinie 2
Şi încă o precizare: Don ARE PERFECTĂ DREPTATE! Noul Cod Civil (Legea 287/2009) spune clar: Art. 277: Interzicerea sau echivalarea unor forme de convieţuire cu căsătoria (1)Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex. (2)Căsătoriile dintre persoane de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România. (3)Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România. (4)Dispoziţiile legale privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rămân aplicabile. Până la urmă vom avea o CONSTITUŢIE la detaliu? Orice CONSTITUŢIE din lume prevede principii, nu detalii! Actuala Constituţie era destul de clară spre exemplu în privinţa atribuţiilor preşedintelui. Pentru că cineva nu a respectat-o vom ajunge sa scriem tot soiul de amănunte care nu ar avea ce căuta acolo!
Postat 15 Martie 2013, 09:25 de TDS
nu mi place delok persoana
nu exista victima , exista om incapatanat :)))) cand o privesc adorm asa fata lipsita de viata mai rar !!
Postat 15 Martie 2013, 09:25 de e prea bleaga
mai sunt in oradea si oameni normali?
in sfarsit o persoana care nu se gandese la ea
Postat 15 Martie 2013, 09:14 de cornel
asta da
bravo pentru initiativa
Postat 15 Martie 2013, 09:13 de mada
felicitari
felicitari doamnei deputat. este o persoana deosebita si care da lectii de moralitate si eficienta multor politicieni si chiar cetatenilor de rand . va sustinem in continuare si felicitari pentru proiectele la care lucrati.
Postat 15 Martie 2013, 09:12 de ADELINA
opinie
1. Şcolile de tip confesional nu trebuie finanţate de către stat! 2. Întrebare: stimată Doamnă, v-aţi consultat şi cu amicul Dvs., părintele neprihănit? Care este opinia lui vis-a-vis de aspectele căsătoriei? Chiar dacă sunt susţinător înfocat USL(PNL)totuşi nu suţin orice năzbâtie(mă refer la problema cu şcolile, cealaltă am tratat-o ca pe o picanterie!)
Postat 15 Martie 2013, 09:10 de TDS
Esti proasta ?????
*** De ce sa fie invatamantul confesional platit de stat ?????? Fiecare culta, daca vrea, sa-si plateasca popii, cu scolile lor cu tot. Tu il sustii pe cretinul de negrean la ISJ ? Ca e retardat rau, a distrus brancusiul, urmeaza saguna !!!!
Postat 15 Martie 2013, 07:53 de tyty
Ce-mi plaaceeee !
E perfect ! Cei prosti, DAR MULTI (peste 60% !) au trimis in parlament SA-I REPREZINTE pe unii/unele dupa chipul si asemanarea lor ! Niste tembeli cu totii.
Postat 15 Martie 2013, 07:01 de pinonel
TOT
fără cercei e cucoana, degeaba s-a dus la Bucureşti! Hai, STEAUA!!!!
Postat 14 Martie 2013, 23:07 de ADINA
Neinformati
Mai bine va informati inainte de a comenta. 1. . 2. Casatoria intre "gay" chiar este interzisa in Romania si in acest moment prin lege, cititi codul civil.
Postat 14 Martie 2013, 20:57 de Don
Hai liberalii
Bine zis LIBERALULE! Ăștia nu sunt liberali, eventual LIBERTINI! cam atata au în comun cu liberalismul adevărat! niște maschote vopsite!!!
Postat 14 Martie 2013, 20:51 de BILL
ce de initiative liberale
Ca un adevarat liberal, doamna deputat propune numai masuri liberale: scoli confesionale (a se citi penticostale) platite de statul laic, casatoria intre gay interzisa prin lege (urmatorul pas va fi punerea lor la zid si nu de facebook, ci din centrul orasului, vizavi de primarie); urmatoarea initiativa va fi legiferarea baticului și a preacurviei! Halal de liberali, ma scuzati de penelisti... Bratienii se invart in mormant precum Harlem Shake!
Postat 14 Martie 2013, 20:46 de LIBE-RALU
Ceva lecturi...
O simpla lecturare macar a \"Istoriei religiilor\" de M.Eliade si/sau a \"Mitologiei greco-romane\" de G.Popa-Lisseanu poate c-ar descumpani-o nitel pe doamna deputat in privinta sustinerii (financiare) de catre stat a invatamantului confesional...Pentru ca abia in cunostinta de cauza si in deplina conformitate cu dreptul la cunoastere e onest sa pui oamenii in fata unor optiuni.Se poate intampla ca unii sa prefere a nu opta pentru nicio varianta propusa.Si cam asta-i esenta libertatii de constiinta...Altminteri,consider ca din fiecare religie se pot invata lucruri bune,utile si frumoase.Ma refer preponderent la aspectele legate de filosofie,psihologie si matematica...
Postat 14 Martie 2013, 20:17 de gyorgy tozser
CEVA MAI SERIOS
Ce bine ar fi daca aceasta madama asta s-ar ocupa de lucruri mai serioase, adaptate secolului nostru, cum ar fi de ex. introducerea unor ore la scoala de educatie civica cu privire la consumul de droguri, etc sa aiba tinerii nostri ca invata , sa fie pregatiti pt. viata, pentru ca viata nu inseamna numai sa faci copii.
Postat 14 Martie 2013, 20:12 de europa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON