URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 24 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Autostrada care ar trebui să unească Oradea de Cluj are un destin nemilos. Din cauza forţelor vrăjmaşe din exterior, noi, românii, nu suntem lăsaţi să ne construim autostrăzi. Bătrânul Soros se pune în calea buldozerelor care decopertează terenul, ecologiştii mai descoperă câte o capră neagră ce sălăşuieşte pe traseu, iar Uniunea Europeană ne tot bate la cap oferindu-ne banii ei, deşi toată lumea ştie că nu sunt bine veniţi în România fiindcă nu pot fi furaţi.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-aveţi de unde şti cine-i Lori. E normal, dar asta nu însemnă că nu merită câteva rânduri. Poate nu atât pentru că el, fotoreporterul nostru, Szilágyi Loránd, tocmai a fost recompensat pentru câteva reuşite de anul trecut, câştigând Cupa Fotoreporterilor Bihoreni. Mai degrabă pentru că e unul dintre cei care, în plină tiranie smartphone, în care oricine îşi scoate device-ul pentru orice nimic, continuă să care un DSLR, să socotească zgomotul de lumină, să dea atenţie compoziţiei, subiectului, să dea cele mai bune poze posibile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Prea multă lume nu a auzit de Adrian Berinde! Nici nu prea avea cum, din moment ce singurul post de radio care îi mai scapă câte o melodie în eter este România Cultural. În Oradea, Radio Transilvania, ce îl mai difuza sporadic, și-a banalizat grila de programe la fel ca restul radiourilor comerciale, iar singurul post românesc ce difuzează exclusiv muzică românească, Național FM, pornit tot din Oradea, nu are și nu a avut niciodată o melodie de Adrian Berinde în playlist.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
La sfârşitul anului trecut a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea nr. 310/2018 pentru modificarea Codului de procedură civilă. Această lege aduce modificări importante sistemului procesual, acestea putând fi sistematizate în trei categorii. Prima categorie de modificări vizează transpunerea în legislaţie a deciziilor Curtii Constituţionale ce au vizat prevederile codului de procedură civilă din 2013 şi până astăzi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
06 Decembrie 2015, 14:01

Faceţi-vă provizii! CAO opreşte apa patru nopţi consecutiv pentru spălarea magistralelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine este obişnuit să bea apă noaptea de la robinet ar face bine să îşi facă provizii! Potrivit unui comunicat al Companiei de Apă Oradea, societatea va opri furnizarea apei potabile vreme de patru nopţi consecutiv. Apa va fi oprită total în intervalul orar 22 – 11, din cauza lucrărilor programate de spălare a reţelelor magistrale, după cum urmează:

- în cursul nopţii de luni spre marţi 07.12.2015 / 08.12.2015 vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe malul drept al Crişului Repede, respectiv consumatorii situaţi în Cartierul Nufărul;

în cursul nopţii de marţi spre miercuri 08.12.2015 / 09.12.2015 vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe malul drept al Crişului Repede;

în cursul nopţii de miercuri spre joi 09.12.2015 / 10.12.2015 vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe malul stâng al Crişului Repede, cu excepţia Cartierului Nufărul;

în cursul nopţii de joi spre vineri 10.12.2015 / 11.12.2015 vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe malul stâng al Crişului Repede, cu excepţia Cartierului Nufărul.

"Subliniem faptul că unele reţele stradale de apă se vor spăla prin intermediul hidranţilor de incendiu. Din acest considerent, vă rugăm să nu interveniţi la hidranţii stradali prin care se efectuează spălări", menţionează un comunicat al CAO.

Reprezentanţii societăţii sfătuiesc orădenii să îşi facă rezerve de apă, iar la repunerea în funcţiune a serviciului să sesizeze orice deficienţe în parametrii de furnizare şi calitate a apei la numerele de telefon 0259.430.928 şi 0359.410.203 de la dispeceratul CAO.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Mulți gândesc că ceva e totdeauna mai mult decât nimic.
Urmăream aseară contrariat şi uluit declaraţiile doamnei Gorghiu la masa lui Rică de la Realitatea TV mimând credinţa la fel ca şi orgasmul atunci când afirma că „slavă Domnului că l-am găsit pe domnul Bolojan”. În ciuda faptului că Oradea este condusă de un sobor de popi deghizaţi în prefect, directori, şefi şi nu în ultimul rând membri, doamna Alina G. simte liberal până în profunzimile intime rrrr-ul din numele primarului apelat (tot intim) pe numele de botez. De altfel, chiar doamna cu pricina recunoştea în interviu că nativ are o problemă cu R-ul, dar, şi că, mai nou, are probleme cu Ş-ul lui Rareş şi cu J-ul lui Bolojan. Mă îndoiesc că, la nivelul ei de cultură, ar pronunţa G-ul la fel ca Jiji Becali, motiv pentru care apare ca străvezie pasiunea pentru noua sa jucărie, Bolojan. După Bogdan Olteanu, Mihai Voicu, Lucian Isar şi alţii- părţi implicate în practicarea meseriei liberale a co-preşedintei, Bolojan pare o retrogradare. Trecând peste gusturile iuţi ale doamnei G., ajungem la criteriile acesteia. Aflăm că, domnul Bolojan ar putea să plece chiar şi 3 (trei) ani din Oradea şi orădenii tot l-ar vota ca primar (nu am înţeles cum şi mai ales de ce, el plecat fiind). Dar explicaţia curge fluviu – pentru titlul de campion la absorbţie de fonduri (europene). Aici, moderatorul, finalizat fiind, omite elegant să ceară lămuriri. Ori toţi ceilalţi, şi nu vorbesc aici doar de liberali, sunt mai slabi la acest capitol, ori doamna nu cunoaşte performanţele alopecicului secretar. Cea de-a doua variantă s-a mai demonstrat şi în cazul Guseth şi în cazul play-boy-ului de la sănătate (cazuri pe care nu i le imput doamnei, ci şefului ei – Iohannis). Aşa va fi şi acum. Lupta pe ciolan fiind intensă, acesta, ciolanul, este felul principal, iar nu integritatea căreia i se va rezerva doar rolul de desert. Care se va servi numai şi numai dacă delegaţii la congres nu se vor grăbi prea tare fie spre casă, fie spre întâlnirile programate cu procurorii DNA. Abia din ianuarie vom afla oficial cum a reuşit secretarul să piardă, dar şi să prăduiască mai mult de 130 de milioane de euro, cei drept, deocamdată, din fondurile europene.
Postat 08 Decembrie 2015, 07:10 de eutanasiu
Ştire eronată!
Cu respecte Dl.Simai dar CAO in comunicatul de presă menţiona chiar invers: luni spre marţi pe malul drept...!
Postat 07 Decembrie 2015, 15:31 de zolimiklos
RE: Ştire eronată!
Cu scuzele de rigoare, aveţi dreptate, a fost o greşeală de editare, pe care am reparat-o.
Postat 08 Decembrie 2015, 01:15 de Moderator
Domnule Director Tehnic Gheorghe POPA
În cazul previzibil în care Gavra v-a împuternicit, din nou, aşa cum a mai făcut-o şi la începutul proiectului, să semnaţi declaraţia de închidere a proiectului Aparegio, vă asumaţi răspunderea pentru tot ce declaraţi. Nici chiar funcţia de la Curtea de Conturi a soţiei dumneavoastră nu valorează ceva în ceea ce urmează să se întâmple. Sfat prietenesc.
Postat 06 Decembrie 2015, 22:52 de eutanasiu
Desertul se serveşte cînd stai până la sfîrşit
Sesizînd pericolul de a nu-şi îndeplini indicatorii de performanţă din contractele de director general respectiv preşedinte al Consiliului de Administraţie, domnii Ovidiu Gavra şi Claudiu Oros au purces la operaţiunea „spălarea”. Consilierul tehnic în persoana rozalie a doamnei Mariana Tiutin cu vechi state de plată în machiajul datelor oferite presei, acum susţinută şi întărită de consiliera economică plan(ta)tă chiar de Primarul Bolojan, numire justificată de abilităţile cunoscute ale doamnei Moby Dick în transpunerea în bani a pierderilor, sunt, în virtutea atribuţiilor de serviciu, cel mai probabil, artizanele celei mai mari operaţiuni de furt la vedere, declarat, parcă special pentru a corespunde definiţiei dată de Codul Penal faptei de spălare de bani la bine cunoscutul articol 269. Cu toate că raportările consumurilor şi a producţiei de pe site-ul Companiei se fac aleatoriu, ultima fiind din septembrie, nu înseamnă că aceste date nu sunt cunoscute. Constatăm că producţia prevăzută în indicatorii de performanţă depăşeşte cu mult posibilităţile şi chiar şi imaginaţia actualei conduceri, fapt ce îi face pe cei care i-au ţinut de mînă să se spele cu dezinfectant simţind că urmează să li se ia amprentele. În acest timp domnul director general, ca un exerciţiu de imagine, acordă interviuri de pe scara avionului despre faptele de vitejie săvîrşite împreună cu ortacii de la Selina şi şeful de şut de Simbac. O nerusinare inimaginabila.
Postat 06 Decembrie 2015, 20:32 de eutanasiu
asa arata orasul pe care si-l doreste primarul?
baaa bulangiilor, ati auzit undeva in alte tari sa se faca asemenea operatiuni iarna si timp de 13 ore/noapte?!?! cine zdamasii ii tin in brate pe handicapatii de la cao si altii ca ei?! se cheltuie fonduri si bugete pe ani de zile inainte, si astia asa servicii ofera dupa asta?! se rahatea pe el consiliul local ca schmba 400 mii km magistrala fantastica in oras sa fie apa calda! surpriza nenorocitilor - tot trebuie sa lasi 20 min apa calda sa curga si in rogerius si in nufaru, si in iosia si in velenta, ca nu este apa calda dimineata la ora 5 sau 7, zilele urmatoare nu este apa calda intre 22 si 11, iar un unele nopti nu este nici macar caldura, pt ca de fapt iar s-a avariat magistrala masii. cinste, bolojane, ai prieteni seriosi care ofera servicii de mare *! asta e orasul pe care ti-l doresti?!
Postat 06 Decembrie 2015, 14:58 de roger
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Poliţia Bihor în 2018: Au fost identificaţi toţi autorii infracţiunilor de mare violenţă şi toţi şoferii care au părăsit locul faptei (FOTO)
  • 'Infractor chestor şi infractor avocat': Afişe cu avocatul Răzvan Doseanu şi fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, lipite pe instituţii din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON