URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 24 MAI 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Formidabil cum un fapt aproape banal, până la urmă, se rostogolește pe Facebook pe baza unor știri false. Povestea a căpătat proporții tragice, mai ales la comentatorii de peste munți, care erau aproape gata să vină să ne salveze simbolul național. Frați români verzi, rămâneți la locurile voastre: Patria nu este în pericol!
Zic şi eu
Adrian Cris
Deja de mult timp Partidul ne toarnă în cap minciuna că toţi politicienii sunt "aceeaşi mizerie", deşi nu toţi fac totul ţăndări ca în ultimii doi ani. Sper, totuşi, să ieşim din capcana asta pe 26 mai, fiindcă totdeauna putem alege din ceea ce avem. La urma urmei, nici în viaţa unui om nu-şi găseşte nimeni jumătatea cea mai inteligentă, sexy, fermecătoare şi harnică, dar de alegere fug doar mizantropii, cei care vor să moară singuri.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă credem că schimbarea va veni odată cu tinerii, poate ar trebui să ne mai gândim. Am cunoscut mulți tineri politicieni, membri prin organizațiile de tineret ale diverselor partide, și am constatat cu amărăciune că nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei mari, la statutul cărora aspiră. Vorbesc la fel, gândesc la fel, unii chiar se îmbracă la fel cu șefii...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine intenţionaţi să votaţi duminică, 26 mai, la alegerile pentru Parlamentul European?
















De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Iniţiativa de revizuire a Constituţiei în sensul interzicerii ocupării funcţilor publice de către persoane condamnate este constituţională. Recent, a fost publicată pe site-ul Curţii Constituţionale Decizia nr. 222 din 9 aprilie 2019 prin care Curtea Constituţională a stabilit că iniţiativa de revizuire a Constituţiei, iniţiată de un număr foarte mare de cetăţeni, este constituţională şi poate să îşi continue parcursul legislativ.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Deşi numărul cazurilor de cancer al stomacului sunt în continuă scădere, totuşi această boală rămâne încă o problemă, studiile epidemiologice sugerând că riscul de a face boala este mai mare la clasele sociale cu nivel socio-economic scăzut. Consumul îndelungat de alimente cu un conţinut mare de nitriţi (cum sunt cele uscate, sărate şi afumate) poate determina apariţia bolii, alături de acţiunea unor bacterii. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
27 Mai 2014, 17:40

E pace! Hidroconstrucţia a început fără probleme lucrările la Finiş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Construcţia aducţiunii de apă pentru oraşul Beiuş din izvorul Feredeu din comuna Finiş a început. Cu o întârziere de un an, firma Hidroconstrucţia Sebeş a demarat marţi lucrările fără să întâmpine opoziţie din partea localnicilor, aşa cum ameninţau reprezentanţii comunităţii locale la sfârşitul săptămânii trecute.

"Lucrările au început şi se desfăşoară fără probleme", a declarat marţi Renata Tripa, purtătorul de cuvânt al Asociaţei de Dezvoltare Intercomunitare Aparegio Oradea, beneficiarul investiţiei.

După ce săptămâna trecută s-a opus vehement începerii săpăturilor pentru cei 23 de kilometri de reţea de apă şi a lăsat de înţeles că va scoate oamenii în stradă pentru a opri excavatoarele, marţi, Ioan Man, primarul de Finiş, era deja mai temperat.

"Am văzut că deja se lucrează. Noi nu suntem nici acum de acord cu lucrările, dar asta e. O să le dăm un premiu dacă termină la timp", a declarat ironic primarul. Ioan Man a spus că preferă să conteste în instanţă legalitatea autorizaţiei de construire eliberate de Consiliul Judeţean, în locul unui scandal în stradă. "Vom vedea ce spune instanţa", a zis Man.

Programate să înceapă în 2013, lucrările la aducţiunea de apă au întârziat mai bine de un an după ce Primăria Finiş a refuzat în mod repetat să elibereze avizul pentru începerea lucrărilor. Primarul localităţii şi-a manifestat temerea că lucrările vor afecta circa trei kilometri de drum forestier amenajat pe bani europeni, iar comunitatea va fi nevoită să returneze banii.

Când reprezentanţii Companiei de Apă Oradea, iniţiatorul proiectului Aparegio, au obţinut şi acordul finanţatorului pentru demararea săpăturilor, cu condiţia aducerii drumului la starea iniţială, edilul şi-a schimbat strategia şi a motivat refuzul prin existenţa unei conducte la care se poate racorda operatorul de apă fără să fie nevoit să mai sape. Man nu s-a lăsat convins de argumentele beneficiarului că această conductă este subdimensionată şi nu îndeplineşte standardele de calitate din proiect.

După un an de polemici, Aparegio a predat săptămâna trecută constructorului amplasamentul pentru lucrări în baza unei autorizaţii de construire eliberate de Consiliul Judeţean, dar constructorul a amânat deschiderea şantierului pentru săptămîna aceasta, la ameninţările primarului de Finiş că va scoate oamenii în stradă.

Lucrarea, atribuită încă din iunie 2012 pentru suma de 10,5 milioane lei, vizează printre altele realizarea unei aducţiuni de apă de 22 de kilometri de la izvorul Feredeu aflat pe teritoriul administrativ al comunei Finiş la oraşul Beiuş.

Citeşte pe aceaşi temă şi "Ca la Pungeşti! Primarul de Finiş vrea să îşi scoată consătenii în stradă pentru a bloca lucrările la proiectul Aparegio"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Hahaha
Alt primar idiot!Mai e unu la Oradia!Asta nu vrea apa,la Oradia celalalt face giratii si podulete,drumuri si piste de triciclete!!!!!
Postat 28 Mai 2014, 07:51 de Dan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2755 RON
  • 1 EUR = 4.7601 RON
  • 1 HUF = 0.0146 RON