URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Decembrie 2019, 16:06

Dumitru Ţiplea a fost numit prefect al judeţului Bihor de Guvernul Orban 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dumitru Ţiplea, în vârstă de 45 de ani, este noul prefect al judeţului Bihor. În şedinţa de miercuri a executivului, la propunerea premierului Ludovic Orban a fost emisă o Hotărâre de Guvern pentru numirea lui Ţiplea, nominalizat la această funcţie încă din 29 noiembrie, printr-o decizie aproape unanimă a conducerii PNL Bihor, cu 29 voturi din cele 31 ale membrilor Biroului Politic Judeţean.

Încă înainte ca şedinţa de Guvern să se fi încheiat, Prefectura Bihor a anunţat presa locală, printr-un sms, că este invitată joi, la ora 13, la "ceremonia oficială de instalare a noului prefect, domnul Dumitru Ţiplea".

Ulterior, Guvernul a informat că a adoptat "Hotărârea privind exercitarea, cu caracter temporar, în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Bihor de către domnul Ţiplea Dumitru".

Omul lui Bolojan

Originar din judeţul Maramureş, Dumitru Ţiplea a absolvit la Oradea trei facultăţi, în specializările Kinetoterapie, Psihologie şi Teologie, este căsătorit şi are doi copii, unul în vârstă de 9, iar celălalt de 11 ani, ambii elevi în Oradea.

În anii 2005-2007, Ţiplea a fost şef al Cancelariei prefectului Ilie Bolojan, iar când acesta a fost promovat la Bucureşti ca secretar general al Guvernului l-a urmat, fiindu-i consilier până în 2008. În acel an, când Bolojan a devenit primar al Oradiei, iar la şefia Consiliului Judeţean a fost ales Radu Ţîrle, pe atunci membru PNL, Ţiplea a fost "detaşat" pe lângă acesta, ca director de cabinet, însă a demisionat din cauza unor neînţelegeri cu şeful său, în 2010.

Până în prezent, liberalul a activat în sectorul privat şi a ajuns să deţină o avere considerabilă, derulând afeceri în domeniul energiei regenerabile, cu turbine eoliene şi panouri fotovoltaice, dar şi în agricultură.

Din "soldat", prefect

Contactat de BIHOREANUL, Dumitru Ţiplea a explicat că pentru a putea fi numit prefect, funcţie din categoria înalţilor funcţionari publici, a trebuit întâi să devină funcţionar public, participând la un concurs organizat pe un post de consilier superior la Serviciul de Stare Civilă al Primăriei Arad, imediat după ce a fost propus de colegii săi din PNL Bihor. 

"Eu nu am avut niciodată intenţia să devin funcţionar public, dar s-au purtat consultări în cadrul PNL Bihor pentru o propunere în vederea numirii pe funcţia de prefect şi cea mai mare parte dintre colegi a susţinut varianta Ţiplea. Am zis că dacă acesta-i drumul, eu sunt un soldat, îmi asum treaba asta. După ce s-a luat hotărârea, m-am uitat pe site-ul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, să văd unde este deschis vreun concurs. Am susţinut un concurs la Arad, pentru care m-am înscris în ultima zi şi pe care mai erau trei candidaţi. La examen am luat 89 de puncte la scris (n.r. – din 100), la interviu 99,67, iar luni am devenit funcţionar public", a declarat Ţiplea. 

El a precizat că nu a apucat "să meargă la serviciu", deoarece a doua zi a ajuns la Prefectura Bihor, prin transfer. De altfel, noul prefect a afirmat că nu este de acord cu "nesincronizarea" legislaţiei faţă de realitate: "Nu este corect ca Guvernul să trebuiască să numească un funcţionar care apoi trebuie să implementeze un program politic de guvernare". 

"Determinat" să de-PSD-izeze 

În declaraţia dată BIHOREANULUI, noul prefect a adăugat că, în opinia sa, chiar şi şefii instituţiilor guvernamentale deconcentrate ar trebui să fie politici, "ca să vină şi să plece odată cu Guvernul", tocmai pentru că ei sunt obligaţi prin lege să aplice politicile guvernamentale. 

În condiţiile în care, potrivit informaţiilor din interiorul PNL Bihor, ar avea "misiunea" să "cureţe" aceste instituţii de reprezentanţii PSD numiţi în ultimii ani, BIHOREANUL i-a cerut lui Ţiplea să confirme aceste date, însă s-a eschivat. "Pot să spun doar că atunci când am fost propus, toată lumea a vrut un om determinat, pentru că administraţia publică este înţesată de două partide (n.r. – aluzie la PSD şi UDMR) care şi-au tot pus oamenii şi i-au tot rotit fără să conteze nivelul lor de performanţă. Eu aş vrea ca mandatul, cât o fi el, scurt sau lung, să fie unul de construcţie. Vreau să fie în slujba cetăţenilor", a susţinut noul prefect.

Subprefect de la UDMR

De asemenea, întrebat despre viitorul subprefect, în condiţiile în care despre cel actual, Iuliu Delorean (propus de UDMR), se spune că va fi înlocuit cu un alt exponent al UDMR, Ţiplea a afirmat că nu cunoaşte decât faptul că funcţia a fost "rezervată" de formaţiunea maghiară.

"Poziţia de subprefect este negociată de UDMR încă de la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Ei au susţinut investirea Guvernului Orban şi s-au negociat câteva poziţii de subprefect în ţară şi la nivel naţional prin agenţii, între care şi poziţia de subprefect în Bihor. Pe cine vor propune ei sau dacă rămâne dl. Delorean, asta nu pot eu să spun", a afirmat Dumitru Ţiplea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Nici o zi n-a lucrat Țiplea ca funcționar public !?!
La Arad, unde ar fi trebuit să meargă pentru angajare și lichidare, doar Falcă, un viceprimar și o juristă au auzit ceva-ceva de Țiplea !?! Cum te simți, prefectule, știind bine că ocupi nelegal această funcție ... cu încălcarea gravă a legii !?! Cuvântul "penal" îți spune ceva ?!? Tu vei fi "supervizorul" legalității actelor și hotărârilor primăriilor și consiliilor locale ori a celui județean ?!? Chiar n-ai rușine, infractorule ?!?
Postat 19 Decembrie 2019, 10:26 de CrisDumi
Iar ataca Dummy
Macar Tiplea are niste facultati si calificari. Matale ai doar scoala vietii!?! Sau ceva curs de postat pe internet?
Postat 19 Decembrie 2019, 10:20 de Neutryno
Popă maseur ... e cel mai tare liberal !?!
Ce mare și voinic va fi de acum Ilie ... ce de hotărâri o să scoată el pe tema exproprierilor, regulamentelor, tarifelor și normelor "de drept", care să nu fie atacate de Instituția Prefectului !?! Dă prostului putere cât de multă ... ca să vezi până unde îl "duce" mintea !?!
Postat 19 Decembrie 2019, 10:00 de CrisDumi
Dacă trebuie cu placere.
Interesant tac pac și iaca funcționaru cum a reusit sa își însușească într-un timp asa scurt toate informațiile sa strângă toate hârtiile nu puține sa între în parametri sau condițiile impuse și sa ia și punctaj mare ca totusi legile din care a dat examen nu sunt chiar atat de ușoare ma refer la bibliografie dacă ceilalți ar fi procedat asa luați foc la propriu acum o lăsăm mai moale . Felul în care a ajuns prefect mie îmi lasă un gust amar și un beculet roșu aprins îmi pare o manevra mai de graba a PSD dar tot aia e, vorbeați de profesionalism fără amante și pile și acum despre ce vorbim. Poate ar trebui sa va șimtiti rușinați un pic asa da nici vorbă.
Postat 19 Decembrie 2019, 08:41 de sss
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON