URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 09 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când ai parte de un primar tâmpit, care judecă totul numai prin prisma avantajelor electorale, măsurile luate de acesta în caz de pandemie trebuie privite doar cu albuşul ochiului. Izbiţi de populism, ca de Acceleratul 421, mulți dintre primari, de la cel din Capitală până la acela din comuna cea mai modestă, recurg la nişte măsuri inutile şi costisitoare. Un lucru e cert: acolo unde nu e vorba de hoţie e vorba "decât" de prostie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Hiena, ne învaţă Wikipedia, este un vânător slab şi ticălos. "Oportunistă, alege cea mai rapidă şi uşoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoituri proaspete dacă în zonă există pui ai altor animale sălbatice. Consumă animale de diferite tipuri şi mărimi, inclusiv animale domestice şi chiar alte hiene, mortăciuni, oase, materie vegetală şi excrementele altor animale".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E tot mai mare numărul celor care cred că această criză provocată de coronavirus a pornit de la o acţiune deliberată, că este parte a unui plan de destabilizare planetară din care unii trebuie să câştige cu preţul distrugerii altora. Reţelele sociale sunt un iad din punctul acesta de vedere. Oricâte reguli de funcţionare responsabilă ar avea, prin ele se răspândesc zilnic zeci de teorii, care mai de care mai spectaculoase.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În fiecare zi auzim sau vedem în mass-media de zeci de ori câte amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea de către cetăţeni a prevederilor ordonanţelor militare emise în starea de urgenţă, sumele fiind impresionante, la o primă vedere. Mai mult, începând din 3 aprilie a.c., amenzile au fost majorate de zeci de ori prin OUG 34/2020 - spre exemplu, în cazul persoanelor fizice limitele amenzilor contravenţionale au fost mărite de la 100-5.000 lei, în vechea formă a legii, la 2.000 -20.000, în noua reglementare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
18 Martie 2020, 20:28

DSVSA Bihor: există stocuri suficiente de produse alimentare în județ!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a anunţat miercuri, printr-un comunicat, că începând de marţi a început să implementeze un plan de măsuri specifice pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu coronavirusul, concomitent cu asigurarea activităţii în teritoriu, în condiţiile specifice stării de urgenţă şi ţinând cont de măsurile adoptate la nivel naţional de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi de hotărârile Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României.

Comunicaţi de la distanţă

Concret la nivelul structurilor teritoriale din judeţ DSVSA nu va mai desfăşura activităţi care necesită program cu publicul, aceste structuri urmând să se ocupe doar de "asigurarea continuităţii activităţii pentru garantarea siguranţei alimentare şi a sănătăţii animalelor". Restul activităţilor de relaţii cu publicul, inclusiv efectuarea examenelor în vederea depistării Trichinella spp., vor fi preluate pe perioada de aplicare a Planului de urgenţă de către structurile judeţene ale DSVSA Bihor şi de către circumscripţiile sanitare veterinare de asistenţă din localităţile rurale de origine a animalelor.

La nivelul acestor structuri teritoriale se vor presta în continuare servicii de comunicare/informare cu operatorii de industrie alimentară care desfăşoară activităţi supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa aimentelor, prin mijloace alternative de comunicare la distanţă (electronic, telefonic, fax etc).

La sediul DSVSA Bihor din Oradea s-a dispus reducerea programului de activitate cu publicul de lunea până joia între orele 9.00 şi 13.00, iar vinerea între orele 9.00 şi 12.00.

Activitatea de audienţe, petiţiile ori solicitările de clarificare a unor situaţii vor fi soluţionate pe căi alternative de comunicare la distanţă. De altfel, accesul în sediul DSVSA Bihor al operatorilor sau altor persoane care prezentă un interes sanitar veterinar a fost limitat la holul instituţiei, unde a fost organizat un Birou unic de primire persoane şi două oficii de primire probe.

Pentru evitarea afluxului de persoane în sediul DSVSA Bihor se recomandă cetăţenilor şi tuturor operatorilor să folosească mijloacele de comunicare la distanţă (mail, telefon, fax, PCUe - punct contact unic electronic) din cadrul Platformei edirect.e-guvernare.ro.

DSVSA Bihor a pus la dispoziţia cetăţenilor, prin publicare pe site-ul DSVSA Bihor, a tuturor datelor de contact a DSVSA Bihor, inclusiv a unui număr de urgenţă care poate fi apelat 24 de ore din 24. Aceste date sunt: telefon 0259.266.141; fax 0259.452.872; e-mail office-bihor@ansvsa.ro şi telefon urgenţă 0751.514.020.

Non-stop în activităţile esenţiale

Pe de altă parte, DSVSA Bihor precizează că "va asigura în continuare la standarde înalte toate activităţile necesare garantării siguranţei alimentare şi respectiv a sănătăţii şi bunăstării animale".

Concret, personalul DSVSA va asigura în permanenţă:

- soluţionarea urgenţelor medicale veterinare şi a problemelor privind bunăstarea animalelor în exploataţiile nonprofesionale şi exploataţiile comerciale pentru toate speciile de animale;

- supravegherea şi controlul principalelor boli infectocontagioase ce afectează cu precădere animalele şi au un impact semnificativ asupra evoluţiei economice şi a siguranţei alimentare;

- certificarea animalelor în vederea abatorizării, a livrării puilor din incubaţie, livrarea purceilor şi a tineretului suin între exploataţiile comerciale;

- certificarea animalelor şi a cărnii proaspete provenită de la animalele de crescătorie în vederea efectuării  activităţilor comerciale pe teritoriul Romaniei şi, la solicitarea expresă a operatorilor, certificarea animalelor, a cărnii şi a produselor din carne sau a altor alimente de origine animală sau nonanimală (furaje) pentru efectuarea de schimburi intracomunitare sau de activităţi export.

- emiterea paşapoartelor pentru bovine sau bubaline, a documentelor de mişcare şi certificarea animalelor în vederea efectuării schimburilor intracomunitare sau a activităţilor de export, cu condiţia să nu fi apărut situaţii neprevăzute, referitoare la anumite restricţii legate de transportul animalelor pe teritoriuI naţional sau, după caz, pe teritoriul statelor membre sau statelor terţe;

- asigurarea expertizei sanitare veterinare în abatoare şi unităţi de procesare a cărnii;

- efectuarea de controale oficiale, legate de notificarea de alerte privind alimentele, animalele sau furajele  prin platformele RASFF şi AAC, inclusiv suspiciunile de TlA din exploataţii non profesionale.

- supravegherea şi monitorizarea tuturor unităţilor autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor în vederea depistării precoce a tuturor disfuncţionalităţilor.

Asigurări şi apel la calm

În finalul comunicatului semnat de directorul Remus Moţoc, DSVSA Bihor asigură populaţia că nu are motive să se teamă de o eventuală penurie alimentară, deoarece există stocuri suficiente, şi face recomandări atât pentru ca oamenii să nu îşi facă stocuri inutil, cât şi pentru a nu cumpăra produse alimentare din surse neautorizate.

"Dorim să face apel la calm către populaţie şi să informăm asupra faptului că, în conformitate cu informaţiile deţinute, stocurile de produse alimentare sunt suficiente pentru a satisface nevoile cetăţenilor pentru perioada următoare", se arată în comunicatul DSVSA Bihor, care adaugă: "De aceea, recomandăm consumatorilor să cumpere produse alimentare fără a face stocuri, numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, pentru a avea garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Antena 3 ar trebui închisă
Spre exemplu " de luni s-ar putea raționaliza alimentare "
Postat 18 Martie 2020, 23:33 de Sandu2100
count display
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale pe mai multe strazi din localitatea Marghita, judetul Bihor

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Marghita pe strazile: Dunarii, Primaverii, Ariesului, Rozelor, Toamnei, Oituz, Magurei si Danko Pista, in data de 8 aprilie incepand cu ora 10:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.

    Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 8 aprilie, incepand cu ora 13:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.

     

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4477 RON
  • 1 EUR = 4.8338 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON