URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 26 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când se fac investiţii din fonduri guvernamentale, reţeta e simplă. De obicei câştigă o firmă tare din Bucureşti, care are intrare pe la CNAIR, la Ministerul Dezvoltării sau la Compania Naţională de Investiţii. Imediat după adjudecarea licitaţiei, care de regulă are la bază descalificarea concurenţei, fericitul câştigător sună la fraierii care au firme din Oradea şi le propun să le subcontracteze lucrarea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite. Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numită şi "durerea facială paroxistică", această afecţiune se caracterizează  prin dureri puternice la nivelul buzelor, gingiilor, obrajilor, bărbiei şi, mai rar, la nivelul ochilor. Boala afectează nervul trigemen, un nerv cranian care asigură sensibilitatea tegumentelor feţei şi a jumătăţii anterioare a capului, iar prin ramura sa motorie are rol în masticaţie. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
25 Martie 2011, 18:02

Dr. Zozo, "părintele tuningului", a murit în Anglia (FOTO)

Dr. Zozo, "părintele tuningului", a murit în Anglia (FOTO) (foto: 4tuning.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Considerat cel mai important promotor al tuningului de maşini în România, orădeanul Zoltan Luncan a murit la începutul săptămânii în Anglia, unde se mutase, după o perioadă în care a avut o firmă de tuning deschisă la Sibiu.

Condiţiile în care "părintele tuningului" a încetat din viaţă la doar 42 de ani nu sunt clare, însă, se pare că ar fi vorba de un accident de muncă. Zoltan ar fi căzut de pe un acoperiş, de la o înălţime de câţiva zeci de metri. Corpul lui ar urma să fie înmormântat în Oradea, însă, data şi locul nu se cunosc încă. Apropiaţii lui dr. Zozo spun însă că încă nici nu s-a decis dacă va fi adus în România.

Dr. Zozo, cum îl cunoşteau pasionaţii de maşini, a organizat primul show de tuning din ţară, la Biharia, în urmă cu 11 ani şi a fost campion naţional la "tuning&stereo".

De asemenea, el a fost unul dintre cei mai căutaţi meseriaşi de maşini din ţară, datorită îmbunătăţirilor originale pe care le făcea. Automobilele cu care acesta se plimba pe străzile oraşului îi impresionau pe fanii tuningurilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
sanyi
miem miafost prieten bu zozo de acea am intrebat findca num vine a crede ca a decedat dame iartal Dumnezeu sa il odihneasca in pace
Postat 31 Martie 2011, 13:09 de corbsandor
Buna
In lok sa ponegriti puneti mana la munca, se obdserva destul de bine cati muncim si cati cersim, si socialu este o cerseala ori sa te tina parinti in spinare, mai lasati criticile la adresa celor trecuti in nefiinta, daca oferi rautate prin prisma ta, nu astepta ceva bun. Asa este a murit Zozo, s-a comfirmat de fosta sotie.
Postat 31 Martie 2011, 03:25 de Idiotul
sanyi
in tradevar a murit zozo?
Postat 30 Martie 2011, 20:57 de corb sandor
Putin respect
Daca voi ati fi indoliati si s-ar vorbi asa de membrul decedat din familiile voastre, vi-ar comveni? Indiferent ce a facut ce nu a facut, toti traiti si traim in minciuna, priviti-va dimineata in oglinda si intrebati-va ce ati facut bun si de folos pana in prezent, incat aveti dreptul sa dati cu pietre. Dumnezeu sa il odihneasca ZOZO desi nu eram prieteni.
Postat 28 Martie 2011, 18:40 de Idiotul
CACATUNING
urmeaza ERVIN...
Postat 26 Martie 2011, 21:26 de UNU
Macar,,,
Macar asa a scapat de multimea de datorii pe care le avea ! Sa fim sinceri : ERA UN ESCROC
Postat 26 Martie 2011, 14:39 de lityi
?
Milyen Levi?
Postat 25 Martie 2011, 23:24 de freee
RIP
R.I.P Zozo & R.I.P Levi
Postat 25 Martie 2011, 22:09 de zYztem
hahahah
cea mai tare stire pe ziua de azi:))) hahahahhaha si nu a mai dus pe nimeni cu el la tunningat?!:))))
Postat 25 Martie 2011, 19:07 de puiu
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Ziua Poliției, la Oradea: Peste 100 de avansări în grad și multe diplome pentru poliţiştii merituoşi. Nu avem 'poliţistul anului'! (FOTO)
  • Scenariu de urgenţă, la Marghita: Incendiu urmat de explozie, victime prinse sub dărâmături (FOTO)
  • Accident pe DN 75: Patru persoane au ajuns la spital, după ce un Volkswagen a tăiat calea unui Audi şi l-a proiectat într-o altă maşină (FOTO / VIDEO)
  • Accident pe DN 79, la ieşirea din Livada: Trei persoane rănite şi trei maşini lovite, după ce un SUV a ţâşnit pe şosea şi s-a făcut nevăzut (FOTO / VIDEO)
  • Marşul pentru viaţă, în Oradea: O mie de oameni au protestat paşnic împotriva avortului (FOTO / VIDEO)
  • Jurnaliști cu pistol: Concurs între ziariști, de Ziua Poliției (FOTO)
  • Un grup de elevi din Grecia, primii vizitatori ai Muzeului Pompierilor Bihoreni (FOTO)
  • Dezbaterile în instanţele din Oradea au fost suspendate: Toţi grefierii au ieșit la protest! (FOTO)
  • Magazinul de plante Kaluna vă aşteaptă în parcarea Era Park Oradea (FOTO)
  • Bustul generalului Moşoiu a fost coborât de pe soclu pentru reabilitare (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2013 RON
  • 1 EUR = 4.7538 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON