450 de orădeni au participat marţi la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
"La bursă au participat 450 de orădeni dintre care 250 au fost selectaţi în vederea încadrării pe listele pe care le-am furnizat angajatorilor. Asta înseamnă că au fost chemaţi pentru un al doilea interviu la sediul firmei. După o lună de monitorizare vom putea spune câţi dintre ei au şi fost angajaţi", a declarat Maricica Juca, purtătorul de cuvânt al AJOFM Bihor.
La târg şi-au depus oferta cinci firme angajatoare din domeniul fabricării de calculatoare, echipamentelor periferice şi a altor componente electronice, care au oferit 236 de locuri de muncă, dintre care 29 au fost destinate absolvenţilor de studii superioare pentru slujbe precum inginer electronist, mecanic şi de producţie.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.