URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Ianuarie 2016, 14:36

Directorul Aurel Chiriac spune că mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în Cetate ar fi "o infracţiune"

După ce primarul Ilie Bolojan a susţinut din nou că va încerca să mute Muzeul Ţării Crişurilor în Cetatea Oradea, directorul instituţiei, Aurel Chiriac, a ripostat printr-un comunicat de presă, trimis duminică, în care expune încă o dată motivele pentru care acest lucru nu ar trebui să se întâmple.

"Cum problema, care sperasem că s-a rezolvat o dată pentru totdeauna încă de anul trecut, pare să fie repusă în prim-plan şi pentru a evita căderea în derizoriu a discuţiilor cu privire la noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor şi, implicit, prelungirea lor la infinit, considerăm că trebuie readuse în atenţia tuturor celor interesaţi de subiect o serie de aspecte în afara cărora tema în dezbatere nu poate fi înţeleasă corect", a precizat acesta.

Directorul Muzeului Ţării Crişurilor prezintă pe larg argumentele specialiştilor pentru mutarea exponatelor în clădirea Garnizoanei, când aceasta va fi finalizată, respectiv contra-argumentele mutării acestora în Cetatea Oradea.

"Clădirea Garnizoanei este pregătită în proporţie de 85% pentru a primi Muzeul Ţării Crişurilor. S-au realizat nu numai reparaţii capitale la clădire, dar au fost amenajate şi spaţiile pentru expoziţii (traseele de vizitare, depozitele, laboratoarele de conservare şi restaurare, acestea din urmă dotate primar, la care se adaugă echipamentele de supraveghere pentru securitatea patrimoniului şi cele pentru stingerea incendiilor (acestea în mare parte cu gaz inergen, ca să nu distrugă patrimoniul), dar şi vivariul compus din terarii şi acvarii, precum şi sălile de expoziţii temporare", a arătat Aurel Chiriac, descriind investiţiile făcute de CJ Bihor, precum şi întreruperea acestora pe fondul neînţelegerilor dintre fostul preşedinte Radu Ţîrle şi compania Selina care efectua lucrările.

Directorul MŢC a subliniat că pentru amenajarea unui muzeu sunt necesare soluţii specifice de proiectare. "Legea Muzeelor şi Normele existente conţin foarte clare precizări cu privire la condiţiile pe care trebuie să le întrunească un spaţiu de muzeu. Şi, ele sunt nu numai restrictive, ci şi necruţătoare în a aplica pedepse până la închisoare, dacă nu sunt respectate. E aici un aspect peste care de multe ori se trece cu uşurinţă: muzeul deţine, manevrează şi valorizează obiecte de patrimoniu. Patrimoniul naţional este "actul de legitimare" al fiecărui popor. Protejarea lui are aceeaşi importanţă ca apărarea graniţelor. A-l neglija, mai mult, a fi părtaş la distrugerea lui este infracţiune nu numai cu urmări morale, ci şi una pedepsită, cum spuneam, de lege", a mai notat Aurel Chiriac, precizând că legea interzice în mod specific, de pildă, mutarea obiectelor de patrimoniu într-un spaţiu "proaspăt terminat".

Directorul Muzeului Ţării Crişurilor spune că, în concluzie, Cetatea Oradea ar avea nevoie de dotări specifice precum rezolvarea igrasiei, sisteme performante de securitate, instalaţii de stingere a incendiilor inclusiv cu gaz inergen, mobilier modern, reţea de curenţi slabi, etc., pentru a putea găzdui exponatele MŢC. "Desigur, calitatea de monument de categoria A a Cetăţii este şi ea o piedică în a interveni asupra pereţilor, a modelării spaţiilor interioare pentru expoziţii de bază", a mai precizat Chiriac, explicând că cele aproape 500.000 de exponate ale MŢC nu ar putea fi expuse în cei 5.000 de metri pătraţi ai Palatului Princiar.

În informarea semnată de Aurel Chiriac acesta subliniază faptul că "redeschiderea problemei noului sediu al Muzeului are loc tocmai acum când ne aflăm în faza de evaluare a ofertelor licitaţiei pentru reînceperea lucrărilor de terminare a etapei I (ianuarie 2016), etapă după care se va putea trece, anul acesta, la mutare".

În fine, directorul MŢC a subliniat din nou că "Muzeul Ţării Crişurilor are sediu pe strada Armatei Române! Avem certitudinea că destui oameni responsabili înţeleg acest lucru. Că destui oameni cu putere de decizie nu vor să fie părtaşi la marginalizarea instituţiei, care şi-a câştigat un loc de seamă pe harta spiritualităţii româneşti şi europene, doar în numele aşa zisei reduceri de cheltuieli (care la o evaluare corectă nu ştim dacă sunt mai mici în Cetate!!)".

Citeşte pe aceeaşi temă: Primarul Ilie Bolojan insistă pentru mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în Cetate

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Infractorii politruci mai presus de Lege,in Romania ?
Legea ne spune ca ,un infractor prins,are nevoie de o perioada de reculegere, de meditatie asupra actiunii infractionale savarsite si de constientizare a impactului negativ produs mediului si factorului uman afectat.Tot asa si primarul Oradei, Bolojan Ilie,- urmare a amenzii record administrata din partea Garzii de Mediu (42000 lei),precum unui infractor deosebit de periculos, pentru a carui infractiune savarsita, Legea prevede clar,nevoia unei masuri coercitive, a carei menire este de al EDUCATIONA, de al infrana de la o alta recidiva infractionala,- nu este mai presus de Lege. Primarul poate fi mai presus de Lege,in Romania ?Sa vedem ce vor spune cei de la Comisia Parlamentului European,cat de curand..
Postat 25 Ianuarie 2016, 20:53 de platona
Nu te lăsa tovarășe Bolojan, că ăștia sunt hahalere capitaliste nerecuperabile
Oradea e locul în care orice e posibil, așa că hai să desființăm consiliile județene care pun legile înaintea voinței edililor orașelor conduse cu mână de fier! Nu-i așa, tovarășe Secretar General?
Postat 25 Ianuarie 2016, 18:58 de WinDos
muzeul in garnizoana
dl. Chiriac are dreptate, sper sa nu cedeze C.Popa in fata lui Bolojan.
Postat 25 Ianuarie 2016, 16:17 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON