URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Decembrie 2010, 11:38

Direcţia Sanitar Veterinară atrage atenţia bihorenilor să facă analizele porcilor sacrificaţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru că se apropie sărbătorile şi, după tradiţia românească, bihorenii sunt obişnuiţi să taie porcul de Crăciun, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor (DSVSA) avertizează că efectuarea analizelor pentru depistarea trichinelozei este obligatorie în cazul animalelor sacrificate. Altfel, proprietarii de animale vor fi amendaţi de către inspectorii sanitari cu amenzi de până la 2000 lei, deoarece pun în pericol sănătatea şi viaţa tuturor celor care consumă acea carne.

"Examenul se execută de personal acreditat de către DSVSA Bihor, respectiv de medicii de liberă practică din cadrul fiecărei comune, precum şi de personalul propriu al DSVSA Bihor din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din oraşele mari (în Oradea - în cele trei pieţe agroalimentare mari, apoi în Marghita, Valea lui Mihai, Aleşd, Salonta, Beiuş, Ştei)", se arată în comunicat.

Pentru mai multă eficienţă, DSVSA Bihor a suplimentat personalul de specialitate din cadrul circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor enumerate şi de asemenea a prelungit programul de activitate al acestora, astfel că se lucrează zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica între orele 8 şi 16.

Potrivit informării, în weekend-ul trecut au fost efectuate, doar în Oradea, peste 300 de examene de specialitate - depistându-se două suspiciuni de trichineloză.

După cum se ştie, luna trecută, în satul bihorean Cheţ a izbucnit un adevărat focar de infecţie cu trichineloză, peste 130 de persoane îmbolnăvindu-se şi ajungând la spital după ce au mâncat carne de porc.

Trichineloza este o zoonoză, de natură parazitară ce se transmite la om prin ingerarea de carne insuficient tratată termic, care conţine larve sau chişti cu larve ale nematodului Trichinela specie. Cel mai frecvent este diagnosticată Trichinella spiralis.

La om boala se manifestă iniţial prin tulburări digestive, urmate de tulburări generale sistemice, pentru ca în final să se localizeze la nivel muscular, tradusă prin dureri şi tulburări musculare şi locomotorii. "Îmbolnăvirea poate să determine sechele pentru tot restul vieţii", mai spun reprezentanţii DSVSA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON