URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când ai parte de un primar tâmpit, care judecă totul numai prin prisma avantajelor electorale, măsurile luate de acesta în caz de pandemie trebuie privite doar cu albuşul ochiului. Izbiţi de populism, ca de Acceleratul 421, mulți dintre primari, de la cel din Capitală până la acela din comuna cea mai modestă, recurg la nişte măsuri inutile şi costisitoare. Un lucru e cert: acolo unde nu e vorba de hoţie e vorba "decât" de prostie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Hiena, ne învaţă Wikipedia, este un vânător slab şi ticălos. "Oportunistă, alege cea mai rapidă şi uşoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoituri proaspete dacă în zonă există pui ai altor animale sălbatice. Consumă animale de diferite tipuri şi mărimi, inclusiv animale domestice şi chiar alte hiene, mortăciuni, oase, materie vegetală şi excrementele altor animale".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E tot mai mare numărul celor care cred că această criză provocată de coronavirus a pornit de la o acţiune deliberată, că este parte a unui plan de destabilizare planetară din care unii trebuie să câştige cu preţul distrugerii altora. Reţelele sociale sunt un iad din punctul acesta de vedere. Oricâte reguli de funcţionare responsabilă ar avea, prin ele se răspândesc zilnic zeci de teorii, care mai de care mai spectaculoase.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În fiecare zi auzim sau vedem în mass-media de zeci de ori câte amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea de către cetăţeni a prevederilor ordonanţelor militare emise în starea de urgenţă, sumele fiind impresionante, la o primă vedere. Mai mult, începând din 3 aprilie a.c., amenzile au fost majorate de zeci de ori prin OUG 34/2020 - spre exemplu, în cazul persoanelor fizice limitele amenzilor contravenţionale au fost mărite de la 100-5.000 lei, în vechea formă a legii, la 2.000 -20.000, în noua reglementare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Izolarea la domiciliu determinată de pandemia de coronavirus poate duce la apariţia unor tulburări psihice sau la o accentuare a celor preexistente. Anxietatea este o stare patologică de nelinişte, de teamă, care apare la multe persoane. Între 5 şi 20% din pacienţii internaţi în spital şi între 4 şi 14% din cei care se adresează medicilor de familie sau celor din policlinică suferă de tulburări anxioase.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
25 Mai 2014, 17:00

Direcţia 5 cântă la Oradea în scop caritabil. Cumpără-ţi bilet pentru a o ajuta pe Ana-Maria!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia Direcţia 5 concertează marţi, 27 mai, de la ora 19, la Teatrul Regina Maria, pentru a o ajuta pe Ana-Maria, o tânără în vârstă de doar 25 de ani, care are o tumoră pe creier.

Biletul costă 75 de lei în sală sau 65 de lei la balcon iar absolut toţi banii care vor strânşi din vânzări vor fi folosiţi pentru ca tânăra să poată beneficia de un tratament revoluţionar, care să-i salveze viaţa. "Toate încasările sunt pentru tratamentul cu celule dendritice al Anei", afirmă organizatorii.

"Am nevoie de un împrumut pentru viaţă! Dobânda pe care o voi plăti va fi măsurată în răsărituri şi-n zâmbete, iar răsplata dumneavoastră vor fi anii pe care mi-i dăruiţi cu atâta generozitate. Îmi iubesc viaţa, vreau sa trăiesc şi să lupt pentru şansa mea", le transmite orădenilor Ana Maria, rugându-i să o ajute să îşi strângă bani pentru tratamentul atât de necesar.

Ana-Maria suferă de un medulloblastom, mai exact o tumoră cerebrală de înaltă malignitate. Orădeanca a trecut deja prin două intervenţii chirurgicale la Timişoara, în 2011, la apariţia bolii, şi în 2013, când boala a recidivat. În urmă cu două săptămâni, tânăra a început un tratament revoluţionar în medicină, bazat pe celule Dendritice, la clinica Praxisgemeinschaft für Zelltherapie din Duderstadt, Germania.

Pe scurt, aceste celule rare transmit sistemului imunitar, pentru prima dată, că este atacat de celule maligne, fiind ca atare stimulat să reacţioneze natural la îndepărtarea pericolului. Ana-Maria este la începutul tratamentului, fiind în faza în care se declanşează răspunsul sistemului imunitar la ameninţarea celulelor canceroase, până atunci invizibile.

Ana-Maria are în continuare nevoie de ajutor. Din cei 60.000 de euro necesari tratamentului s-au strâns până acum, în cadrul mai multor acţiuni caritabile, 28.000 de euro.

Cei care vor să întindă o mână de ajutor tinerei o pot face donând orice sumă de bani în contul Crăciun Ana Maria, deschis la OTP BANK Lotus, Oradea. Pentru EURO: RO55OTPV220000818184EU01, iar pentru lei: RO98OTPV220000818184RO01.

Mai multe detalii despre situaţia tinerei, găsiţi pe site-ul www.pentruanamaria.ro. Biletele pentru concertul Direcţia 5 se pot comanda şi direct de pe pagina de Facebook pentru Ana-Maria şi vor fi livrate de către voluntarii campaniei.

"Celebrează iubirea alături de Directia 5 pe 27 Mai la Teatrul Regina Maria din Oradea. Vino la spectacol pentru o cauza nobilă!", îndeamnă organizatorii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4355 RON
  • 1 EUR = 4.8278 RON
  • 1 HUF = 0.0136 RON