URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Noiembrie 2018, 22:35

„Diasporenii” veniţi în ţară pentru a sărbători Ziua Naţională la Alba Iulia, întâmpinaţi în vama Borş cu drapele, bannere şi cozonaci (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe un ger crâncen, care într-un ceas a îngheţat geamurile maşinilor, aproximativ 20-25 de orădeni au ţinut să fie prezenţi vineri seară în vama Borş pentru a întâmpina români porniţi din Diaspora spre Alba Iulia, unde vor să serbeze Ziua Naţională, fără intenţia de a protesta, după ce astă-vară, pe 10 august, au participat la mitingul din Bucureşti împotriva „Ciumei Roşii”, iar unii au şi simţit pe pielea lor „ospitalitatea” Jandarmeriei.

„Rezistăm şi nu îngheţăm”, "PSD, Ciuma Roşie", "România suntem noi", s-au încălzit gazdele prin scandări până ce primii „diasporeni” au intrat în ţară.

„Mândri că suntem europeni”

Membri sau simpatizanţi ai asociaţiei Oradea Civică, de toate vârstele, de la o familie formată dintr-o doctoriţă şi un inginer în pragul pensionării până la un cuplu cu un băieţel de 6 ani, orădenii au avut o „recuzită” menită să cinstească Marea Unire, purtând steaguri şi eşarfe tricolore, dar şi să sublinieze că România Mare este o ţară care prin civilizaţie, cultură şi economie este europeană, afişând pancarte pe care, pe fondul albastru şi cu stelele galbene ale UE, scria „Mândri că suntem cetăţeni europeni”, „În an centenar cu faţa spre Uniunea Europeană”, "Fără amnistie şi graţiere", „PSD nu este România”, „Europa este casa noastră” şamd.

„Îi aşteptăm pe fraţii noştri şi mergem cu ei la Alba Iulia, este Ziua Naţională şi vrem să fim cu ei. Dacă ei au bătut atâtea mii de kilometri, şi noi putem să ne bucurăm că îi putem întâmpina la Oradea pentru a doua oară”, a spus Cosmin Bursaşiu, vicepreşedintele Oradea Civică, adăugând: „Mesajul nostru este că suntem şi rămânem cetăţeni europeni, indiferent cât ar vrea PSDragnea, ALDE şi UDMR să ne scoată din Europa”.

Armistiţiu de Ziua României

În jurul orei 20.30 au ajuns în vamă primele patru maşini dintr-o coloană de 28 pornite din mai multe ţări europene, precum Marea Britanie, Elveţia, Germania, Luxemburg, Spania, dintr-una coborând liderul mişcării #Diaspora Europeană, Mario Mocan, care a spus că de data aceasta, spre deosebire de astă-vară, când au venit pentru a protesta împotriva „Ciumei Roşii”, intenţia este de a participa, pur şi simplu, la sărbătoarea Marii Uniri. „Mergem să sărbătorim Centenarul, dăm la o parte protestele de 1 Decembrie, pentru o zi”, a spus românul a cărui maşină era pavoazată atât cu drapelul tricolor, cât şi cu steagul Marii Britanii.

În timp ce o familie de orădeni le-a oferit „diasporenilor” cozonaci, un alt român londonez, originar din Bistriţa, a afirmat că la protestul din 10 august a fost rănit de jandarmi şi a depus plângere la Parchetul Militar, dar nu are nicio veste că investigaţia ar fi progresat. Mai rău, nici nu mai are speranţe că se va întâmpla acest lucru atâta timp cât PSD şi aliaţii săi vor fi la guvernare. „Nu avem nicio noutate, aşteptăm să vedem cu se spală politica şi în funcţie de cum se spală o să avem dreptate sau nu. Dar noi sperăm să se schimbe ceva în ţara asta”, a spus bărbatul.

La fel trăgeau nădejde, însă, şi astă-vară, fără ca schimbările survenite de atunci să fie în sensul dorit, ba dimpotrivă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
17 Comentarii
oradeanbihor
Atunci taci din gură, și bucură-te că Oradea se dezvoltă.
Postat 03 Decembrie 2018, 13:18 de Sandu1206
@ sandu
Hai sa-ti spun o chestie: acum cativa ani, tot pe acest site, daca comentam ceva ce nu convenea unor idioti care gandeau ca tine, eram catalogat drept basist. Acum ca nu sunt in ton cu viziunea actualei conduceri sunt catalogat pesedist. Ei bine nu sunt pesedist, nici de base nu am fost mandru cu toate ca este cu 10 clase peste Johanis cel cu mamaliga in gura dar nu sunt nici penelist. Ne-am lamurit?
Postat 03 Decembrie 2018, 13:01 de oradeanbihor
oradeanbihor
Ai urmat exemplul Psd-ului, nu va trebuie vouă ceremonie de ziua națională, hoții va trebuie vouă.
Postat 01 Decembrie 2018, 13:32 de Sandu1206
Excitati-va divulgand nume
@Ducustrigacucu: Ba stiu! Am vrut să aflu cine striga primul! Daca mai multora va va face placere să divulgati nume asta e...
Postat 01 Decembrie 2018, 13:04 de unom
@unom, Șapca,Basca,Sasca...
Află ca s-a inventat telefonul mobil, oamenii mai vorbesc la tf., fă un efort intelectual si poate vei înțelege că oamenii pot stabili o oră și un loc de întîlnire, au dreptul să o facă, trăim în Europa se.Xl, Ceaușescu a fost impușcat. Pricepi? E greu ?
Postat 01 Decembrie 2018, 12:13 de Ducustrigacucu
@ alcor
Am plecat deja din oras asa ca spun "pas". Cat despre ura si civilizatie, eu cred ca sunt destul de civilizat (fata de alti musterii de pe aici) iar ura despre care vorbesti e de fapt adevarul dureros pe care oradenii se incapataneaza sa il vada. Da nu-i bai. Cand o sa-i arda la buzunar o sa se trezeasca.
Postat 01 Decembrie 2018, 12:03 de oradeanbihor
oradeanbihor
Daca atât poți , noi nu-ți cerem mai mult.
Postat 01 Decembrie 2018, 10:55 de Sandu1206
oradeanbihor
Daca totusi vreti sa veniti (tu cu udemeristii), e loc pt toata lumea.
Postat 01 Decembrie 2018, 09:36 de Alcor
oradeanbihor
Faci cum vrei. Poti sa fii, insa, civilizat si sa nu te iei de cei care vin sa sarbatoreasca ? Las-o incolo de ura, ca te baga-n pamant cu zile.
Postat 01 Decembrie 2018, 09:28 de Alcor
# alcor
Ziua de azi e o zi ca oricare alta (de weekend). Daca vreau sa dorm toata ziua, voi dormi. Nu neg simbolistica acestei sarbatori dar nu e un motiv sa ies in oras. Mai degraba voi iesi din oras.
Postat 01 Decembrie 2018, 09:20 de oradeanbihor
bihoreanoradean
E clar. Ai o zi nefasta azi, insa, poti sa incerci cu antinevralnice. Mai lasa ura la o parte.. Veniti (tu si udemeristii), sa va bucurati de Ziua Marii Uniri ? E loc pt toata lumea.
Postat 01 Decembrie 2018, 09:06 de Alcor
Cica patrioti...
Adica oamenii astia au fugit in tari straine pentru un trai mai bun, ceea ce e de inteles dar acum vin de la mii de kilometri in tara doar ca sa sarbatoreasca unirea? Ceva nu se leaga.. Nici macar romanii ramasi in tara nu mai sunt impresionati de acest subiect, cel putin nu la fel de mult ca autoritatile.. "Paine si circ" pentru fraieri! era sa uit: si ciolan cu fasole..
Postat 01 Decembrie 2018, 07:50 de oradeanbihor
?
Totuși pare o actiune organizată! De unde sărăcie știa familia de oradeni la ce oră va ateriza Diaspora în Bors? Ca să le dea cozonac...fiți mai subtili ! Dar....sunt permise înjurăturile? Ca Sandel asta a făcut....
Postat 01 Decembrie 2018, 06:40 de unom
Dar în primul rând
Trebuie sa avem clasa politică compatibilă, nu un boier ca Dragnea care ar * ca sa fie bogat și să scape de PÂRNAIE. Aveți grijă pe cine votați, vedeți și voi cine face pt populație și cine face pt el.
Postat 01 Decembrie 2018, 00:05 de Sandu1206
La mulți ani România și Românilor
Trebuie sa fim uniți și vigilenți, de pericol nu am scăpat și nu vom scăpa niciodată.
Postat 01 Decembrie 2018, 00:01 de Sandu1206
1 Decembrie 2018
La Multi Ani, România! La Multi Ani, Românilor de pretutindeni!
Postat 30 Noiembrie 2018, 23:28 de Alcor
1 Decembrie 1918
Poporul Geto-Dac (Român) sarbatoreste Unirea.
Postat 30 Noiembrie 2018, 23:23 de Alcor
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON