URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 21 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
20 Aprilie 2011, 19:35

Dezbateri aprinse între ecologişti şi municipalitate pe tema centralei pe biomasă

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Spre deosebire de data trecută, când viceprimarul Gheorghe Carp şi directorul Marcel Boloş mai că nu au fost linşaţi, dezbaterea publică organizată miercuri după amiază în sala mare a Primăriei pe tema oportunităţii amenajării la Oradea a unei centrale pe biomasă a reunit doar circa 30 de persoane, majoritatea jurnalişti şi reprezentanţi ai municipalităţii. În ciuda numărului mic de participanţi dezbaterile au fost aprinse şi s-au întins pe parcursul a mai bine de două ore.

La întâlnirea moderată de viceprimarul Gheorghe Carp au luat parte reprezentanţi ai ecologiştilor bihoreni, precum biologul Ana Marossy, fostul consilier al primarului Ilie Bolojan, Orlando Balaş, preşedintele Mişcării Verzilor Bihor, Horea Vuşcan, dar şi Alexander Fischer, reprezentant al consorţiul RES Invest Holding, firma care intenţionează să amenajeze al Oradea o centrală pe biomasă.

Abur în loc de fum

În deschiderea întâlnirii,Alexander Fischer (foto) a făcut o prezentare a companiei austrice care a construit centrale pe biomasă în mai multe oraşe europene.

Fischer.jpg"Intenţia noastră este de a construi o centrală de mici dimensiuni. În circa 18 luni am putea deja implementa proiectul", a spus reprezentantul RES Invest. Fischer a dat asigurări asistenţei că noua centrală va funcţiona pe bază de tocătură de lemn şi va folosi tehnologie de vârf. "Emisiile de gaze sunt foarte mici. Fumul care va ieşi pe coşul centralei va fi alb, de fapt mai mult un fel de abur", a spus reprezentantul firmei.

Investiţia pe care firma austriacă vrea să o facă la Oradea se ridică la circa 40 milioane euro şi va fi suportată integral de RES Invest. Condiţia pusă de municipalitatea orădeană este ca noua centrală să furnizeze oraşului energie termică nepoluantă la un preţ comparativ cu cel al apei geotermale.

CET pe închidere...

Viceprimarul Gheorghe Carp a reamintit asistenţei că actuala centrală pe cărbune care deserveşte oraşul este depăşită din punct de vedere tehnologic şi, conform obligaţiilor asumate de Statul Român, la aderarea în Uniunea Europeană, va trebui închisă în 2013 ca poluantă. Carp a spus că noua centrală pe biomasă va asigura doar 3% din necesarul oraşului, urmând ca producţia să poată fi majorată în cazul în care se doveşte o afacere avantajoasă pentru municipalitate, orădeni şi investitor.

"Astăzi CET-ul produce în pierdere. Dacă vine un investitor şi îmi oferă energie termică ieftină, mult sub ceea ce reuşesc să produc eu ca proprietar al CET-ului, e normal să luăm în discuţie această ofertă", spune Carp.

Nu tăiaţi pădurile!

Poziţia viceprimarului de Oradea s-a lovit de opoziţia ecologiştilor prezenţi în sală care şi-au manifestat temerea că apariţia unei centrale care să funcţioneze pe biomasă, respectiv lemn, va intensifica fenomenul de defrişare al pădurilor bihorene. "Nu facem decât să oferim o portiţă celor care defrişează pădurile. Dacă acum se fac tăieri ilegale, când va exista o cerere mai mare fenomenul se va intensifica", a reclamat ecologistul Orlando Balaş. De aceeaşi părere a fost şi biologul Ana Marossy care a îndemnat la prudenţă.

Îndemnurile ecologiştilor bihoreni nu au avut însă ecou în rândul reprezentanţilor municipalităţii. "Bun. Să spunem că nu luăm nicio măsură. Nu facem noua centrală pe gaz şi cazane cu apă şi nu sprijim proiectul centralei pe biomasă. În 2013 CET-ul se va închide şi atunci unde ajungem? Tot lemnul va fi cea mai ieftină soluţie de încălzire a orădenilor şi atunci suprafaţa despădurită pentru a asigura necesarul de căldură pentru apartamentele orădenilor va fi şi mai mare pentru că unul este randamentul de 25% a unei sobe de tuci şi altul este randamentul de 98% al unei centrale moderne", a spus viceprimarul.

Culturi de plante energetice

Gheorghe Carp a afirmat că amenajarea centralei va încuraja dezvoltarea culturilor de plante energetice, un segment neatractiv până de curând pentru agricultori. "Săptămâna trecută, un mare proprietar de terenuri din zona Satu Mare şi-a propus să cultive pe o suprafaţă de 500 hectare, pe care până de curând au fost livezi cu meri, plante energetice. E vorba de o specie de salcie care în trei ani ajunge la maturitate", a spus Carp.

Viceprimarul susţine că până la prima cultură de plante energetice, lemnele căzute în pădurile bihorene şi rumeguşul produs de gatere ar putea asigura fără probleme necesarul de combustibil al centralei.

În urma dezbaterii publice de miercuri, municipalitatea va organiza o licitaţie în urma căreia va selecta un investitor dispus să ridice o centrală pe biomasă în curtea fostului CET, locul unde va fi amenajată şi viitoarea centrală pe gaz.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Pentru raol
Da tu de ce nu ai mers sa reclami molozul aruncat langa Lotus? Erai prea ocupat cu cafeaua sau cu comentatul pe forum? Stii de ce e tara asta asa cum e? Ca sunt atatatia bagatori de seama ca si tine care asteapta sa tot faca altii ceva pentru ei.
Postat 21 Aprilie 2011, 08:36 de Ochelari de cal
ciudată investiție, selectivi ecologiști
dacă firma acesta a construit astfel de centrale și în Occident, înseamnă că ar trebui să fie serioși. acolo nu e voie să tai păduri. doar că noi trăim în românia și altfel merg combinațiile. E ciudat oricum că firma asta ar investi 40 de milioane de Euro ca să furnizeze 3% din energia orașului la vreo 100 lei gigacaloria. după mine, ar părea în pierdere. pe hârtie! dar ecologiștii de ce nu au atras atenția și asupra molozului aruncat pe câmp lângă lotus? e prea bună cafeaua pe acolo?
Postat 21 Aprilie 2011, 01:18 de raol
nu!
Practic, primaria recunoaste ca centrala va functiona pe baza de lemn. Doar ca ii zic din cand in cand "biomasa". Bio e cuvantul magic. Apoi....Bolojan unde e in toata treaba asta? Cine l-a votat pe Carp?????? Eu nu!!! Dupa 3 ani, nu pot decat sa constat ca suflul nou pe care il promitea Bolojan in 2008 a ajuns un simplu partz. Nu il blamez pe Bolojan, doar ca nu inteleg cum pot oameni vechi sa faca lucruri noi. Ce sa mai spun despre dezbaterile publice???? Asa zice procedura, asa facem....pe urma facem sa fie bine. Somn usor...
Postat 20 Aprilie 2011, 22:22 de kaboom
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Aproape 200 de turişti au fost recuperaţi de salvamontiştii bihoreni în anul 2018 (FOTO)
  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)
  • E praf! Un alt drum judeţean, cel dintre Salonta şi Tinca, este plin de gropi (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON