URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iulie 2017, 18:10

Deputatul USR Bihor Silviu Dehelean, după prima sesiune parlamentară: „În situaţii extreme nu putem sta cuminţi în bănci”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Legi şi năravuri

„Ştiu că mulţi şi-au pus speranţele în noi”, a spus joi, în debutul conferinţei de presă în care şi-a prezentat primul raport de activitate, deputatul USR Bihor Silviu Dehelean, adăugând că îi înţelege pe cei care voiau ca partidul său să facă mai multe, dar precizând că pentru toţi „a fost o perioadă de acomodare”.

Dehelean a afirmat că, fiind toţi noi în politică, reprezentanţii USR au fost nevoiţi să se acomodeze cu legile, regulamentele şi cutumele parlamentare, acestea fiind netransparente şi frecvent producătoare de surprize pentru opoziţie, deoarece senatorii şi deputaţii puterii pun brusc pe ordinea de zi sau în discuţie, chiar şi în afara ordinii de zi, proiecte de legi ce conţin surprize , precum şi amendamente la fel de nocive care „deturnează sensul unor legi”. Inevitabil, a concluzionat Dehelean, comportamentul parlamentarilor USR a trebuit să fie „reactiv”, prin raportare la tot felul de „elefanţi” ai coaliţiei PSD-ALDE.

Pe cale de „specializare”

Cu toate acestea, deputatul USR Bihor - membru în Comisia Juridică a Camerei - a contribuit şi la iniţierea, împreună cu colegi ai săi de partid, a 12 proiecte de legi, pe care apoi le-a prezentat, toate făcând parte din aria sa de preocupări ce vizează mai ales domeniile justiţie, transparenţa în administraţie, sănătate, educaţie şi mediu.

Poate cel mai relevant proiect la care a lucrat Dehelean este cel ce ar modifica legea de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale a României. În legătură cu acesta, deputatul USR şi colegii săi vor ca publicarea în Monitorul Oficial a opiniilor separate, contrare sau concurente ale unor membri ai CCR să nu mai fie cenzurate (aşa cum s-a întâmplat recent în ce priveşte opinia Liviei Stanciu referitoare la pragul prejudiciului în abuzul în serviciu), ci să fie obligatorie.

Tot prin proiectul de modificare a acestei legi, USR doreşte depolitizarea CCR aşa încât să poată fi judecători constituţionali doar persoane care în ultimii 9 ani (cât mandatul unui asemenea judecător) nu au fost membri în niciun partid (în prezent numirile făcându-se şi la propunerea partidelor, ceea ce ridică dubii serioase privind obiectivitatea lor).

„Obiective civice”

Pe de altă parte, în primele 6 luni în legislativ, Dehelean a fost autorul unor întrebări şi interpelări pe teme nu atât politice, cum a subliniat el, cât civice, cum este, de exemplu, situaţia defrişării a 1.000 hectare de păduri din zona Padiş, în urma căreia Garda Forestieră a şi demarat o anchetă.

De asemenea, deputatul USR Bihor a fost cel care a redactat punctul de vedere al acestei formaţiuni cu ocazia dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de PSD contra propriului său Guvern, condus de Sorin Grindeanu, a formulat sesizări la CCR (pe teme cum ar fi „desfigurarea Codului Penal” şi modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor), şi totodată a participat la dezbateri publice pe subiecte de larg interes (ca de pildă pentru o lege a mirosurilor ori pentru o lege care să interzică persoanelor condamnate penal să deţină funcţii publice).

Întrebat de jurnalişti care a fost momentul în care a avut şi o satisfacţie ca membru al Parlamentului, Dehelean a putut arăta un singur asemenea moment, şi anume cel în care grupul USR a protestat chiar în sediul legislativului faţă de adoptarea OUG 13. „Chiar dacă unii ne reproşează că nu am avut un comportament de parlamentar, adevărul este că la situaţii extreme trebuie să ai reacţii pe măsură. Situaţia era de aşa natură încât nu puteam să rămânem cuminţi în bănci”, a explicat deputatul bihorean.

Complexul neorganizării

În aceeaşi întâlnire cu jurnaliştii, preşedintele USR Bihor, Cristian Rusu, a prezentat şi el un raport de activitate al filialei, recunoscând că aceasta nu este organizată pe principii clasice şi, ca atare, spre deosebire de celelalte formaţiuni parlamentare, nici nu are reprezentare în întregul judeţ, singura organizaţie locală fiind cea din Oradea, care reprezintă USR în tot judeţul. De altfel, şi numărul membrilor USR, de numai 40 în tot judeţul, a fost explicat de Rusu cu acelaşi argument.

Cu toate acestea, şi preşedintele USR Bihor a spus că „am făcut multe lucruri bune”, citând dezbaterile organizate pe tema poluării olfactive, a defrişării, a hărţii zgomotelor şi a bugetului participativ al Oradiei.

Puteţi citi raportul de activitate al deputatului USR Bihor Silviu Dehelean dând click aici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
FRIENDS
Lista de prieteni de pe FB a lui Adrian Criș îi cuprinde printre alții pe: Silviu D., Sebastian D., Cristian S., Sebi L., Ioan P. B., Florica C., Anca Georgeta S. G., Nadia P., Cristi K., Valeria Ana T., Cristian Marcel G., Arina M., Dacian P., Florin B., Mihai Ț., Sebi T., Cristian R., Evelina C., Florin A., Robert Nicolae T., Attila M., Adrian Ioan F., Stelian C., Radu Mircea P., Călin M., Elisabeta P., ....De prăsilă sunt și câțiva stângiști ! Nu e nimic rău în a avea prieteni pe cine dorești ! Dar fiind orientat spre o direcție evident că și articolele scrise vor fi în aceeași direcție. Nici asta nu ar fi o problemă dar de ce suntem miștocăriți, luați peste picior, catalogați imbecili, inculți etc. ?
Postat 14 Iulie 2017, 09:18 de TDS
Maxima penibilitate ...
Mai Bihorene, mai las-ne cu papagali din acestia a caror posturi, functii si sinecuri, sunt cumparate direct de de la sursa de tata! Caraghiosul acesta nu are nici macar decenta sa spuna ca taica-su, notarul protipendadei politice locale, era topit sa-l faca pe fi-su om, ascunzandu-l cica intr-un partid in care suma sa fie suficienta, ca altfel ajungea sa danseze la bara copilul, de frumos si destept ce este.
Postat 14 Iulie 2017, 07:51 de WinDos
bilant zero
Nu ai facut nimic. Ai incasat indemnizatia degeaba. Intre tine si Bodog- nici o diferenta!
Postat 13 Iulie 2017, 18:33 de andreimagheru
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON