URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 21 MARTIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când se fac investiţii din fonduri guvernamentale, reţeta e simplă. De obicei câştigă o firmă tare din Bucureşti, care are intrare pe la CNAIR, la Ministerul Dezvoltării sau la Compania Naţională de Investiţii. Imediat după adjudecarea licitaţiei, care de regulă are la bază descalificarea concurenţei, fericitul câştigător sună la fraierii care au firme din Oradea şi le propun să le subcontracteze lucrarea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Se zice că doar cine nu munceşte nu greşeşte (deşi eu, personal, cred că greşeşte şi cel ce nu munceşte). În orice caz, bărbaţi sunt cei care îşi asumă greşelile, iar eu îmi declar apartenenţa la această categorie. Ca atare, recunosc că după ce am primit reacţia lui Pásztor, i-am verificat argumentele, cum că deplasarea în interes de serviciu în Austria a făcut-o separat de cea în interes privat în Elveţia. 
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Protestul de vineri a avut eficiența unei petale de trandafir în fața șenilei unui tanc de 50 de tone. Conducătorii s-au spart de râs în timpul protestului de un sfert de ceas al celor buni, după care s-au întors în întuneric și fum, la masa de poker pe care joacă soarta acestei nații nefericite. Pe ei nu îi interesează dacă străzile se blochează pentru 15 minute, câtă vreme lucrul acesta oricum se întâmplă zilnic, ore în șir...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Instanţa Supremă s-a pronunţat recent, printr-o decizie de speţă, în sensul în care Ghidul pentru acordarea daunelor morale emis de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii nu este obligatoriu pentru instanţe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Scleroza multiplă este o boală caracterizată prin inflamaţia şi distrucţia selectivă a mielinei sistemului nervos central, cu apariţia unor zone de cicatrizare. Mielina este o substanţă care înveleşte fibrele nervoase, având un rol important în conducerera influxului nervos şi care apare în luna a 5-a vieţii intrauterine cu definitivare după naştere. Boala mai este denumită şi scleroza "în plăci" datorită aspectului zonelor cicatrizate ale creierului, leziunile fiind denumite "plăci".
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Februarie 2011, 08:53

Deputatul UDMR Peto Csilla a cerut cetăţenia maghiară la Primăria Biharkeresztes

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Anunţul privind depunerea cererii de acordare a cetăţeniei maghiare de către deputatul UDMR Peto Csilla a fost făcut luni, de către Biroul de presă al UDMR Bihor, deoarece funcţionarii organizaţiei judeţene Bihor au fost cei care s-au ocupat de întocmirea formalităţilor birocratice în cazul parlamentarului orădean.

"Am fost vineri la Biharkeresztes să depun cererea de acordare a cetăţeniei maghiare, la Serviciul de stare civilă de acolo, împreună cu mai multe rude, fiice, gineri şi un nepot. Am înregistrat cererea la Primăria Biharkeresztes deoarece, potrivit legii ungare, solicitările pentru acordarea cetăţeniei pot fi depuse la primării, chiar dacă dosarele se pregătesc aici, în România", a declarat pentru BIHOREANUL deputatul Peto Csilla.

Parlamentarul a mai afirmat că nu se îndoieşte de faptul că va primi cetăţenia maghiară şi că prin obţinerea acesteia speră că îşi va mulţumi bunicii şi părinţii decedaţi, care au aşteptat "să vină din nou lumea maghiară".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
ion
O INVIT PE STIMATA DOAMNA SA SE MUTE ACOLO SI SA ISI DUCA SI VRE-O 1 MIL DE CONATIONALI ,DAR SA NU MAI VINA INAPOI,SI SA CEARA DE LA UNGARIA SALAR.NO BINE DOAMNA?
Postat 22 Februarie 2011, 17:00 de ion
Altă măreață realizare “portocalie”: Parlamentar român=cetăţean maghiar!
I. ”Parlamentarul a mai afirmat că nu se îndoiește de faptul că va primi cetățenia maghiară și că prin obţinerea acesteia speră că îşi va mulţumi bunicii şi părinţii decedaţi, care au aşteptat "să vină din nou lumea maghiară".Dnă deputat în Parlamentul român de la BUCUREŞTI: 1. Lumea maghiară este la Vest de com. Borş – România! Şi numeroasele victime de etnie română (nu puţine: femei însărcinate şi copii mici), din toamna anului 1940, din Bihor şi Ardealul de Nord, au aşteptat ”să vină din nou lumea maghiară" în ţara lor: ROMÂNIA? 2. Ţinând seama de ”logica” iredentismului maghiar: Dacă aveam unul dintre părinţi, cetăţean român, de etnie română, născut după 1918, lângă Cernăuţi (Bucovina de Nord) şi refugiat din faţa armatelor sovietice, în aprilie 1944, aş putea să solicit cetăţenia austrică? Se subînţelege că, am presupus, că bunicii mei dinspre partea acelui părinte, ar fi fost până în 1918, cetăţeni ai Imperiului austro-ungar (zona anexată Austriei). II. Despre respectarea ad litteram a Jurământului de parlamentar român: 1. Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 decembrie 2008. Dna Petö Csilla-Maria, cu mâna pe Constituţie (cea a României) şi Biblie rosteşte jurământul scris: Eu, Petö Csilla-Maria, deputat ales în Circumscripţia electorală nr.5 Bihor, Colegiul uninominal nr.8, ”Jur credinţă patriei mele România. Jur să respect Constituţia şi legile ţării. Jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor. Aşa să mă ajute Dumnezeu!" Isten engem úgy segéljen! 2. De ce dl. deputat Merka, ca şi alţi deputaţi din Grupul minorităţilor, nu a/au rostit ultima propoziţie, în limba sa/lor maternă? III. În loc de concluzii: 1. Cu asemenea ”români” (portocalii) la guvernare: Oare de ce nu m-ar mira, ca alături de statuia lui Iuliu Maniu, să apară şi cea a lui ... Béla Kun? Că doar bani pentru tot felul de statui (mai mult sau mai puţin ”active”) sunt! 2. ”Doamne, ocroteşte-i pe români!”
Postat 22 Februarie 2011, 15:21 de Anonymus
cetateni second hand
ce uita sa pomeneasca asimilatii astia e ca aceasta cetatenie nu are valoare, din moment ce nu au drept de vot si nici un alt fel de drept de care beneficiaza cei nascuti, etc.nici macar dreptul de calatorie in sua nu e valabil, pe pasaport e mentionat domiciliul, asa ca e doar praf in ochii frustratilor. cei care opteaza pentru cetatenie ungureasca ar trebui sa nu mai poata ocupa nici un fel de functie in Romania. Iar pe doamna deputat s-o plateasca concetatenii ei e dincolo de tisa, ca pina acolo vom relua noi exploatarea agricola a zonei. hai , la revedere
Postat 22 Februarie 2011, 09:22 de pistike
puszta
daca ar si pleca in ungaria bozgorii ,ar fi mult mai bine .iar acolo sa isi ceara si cetatenie afgana,toata stirpea lor
Postat 22 Februarie 2011, 09:19 de janos
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Magazinul de plante Kaluna vă aşteaptă în parcarea Era Park Oradea (FOTO)
  • Bustul generalului Moşoiu a fost coborât de pe soclu pentru reabilitare (FOTO/VIDEO)
  • Echilibru şi spectacol la Cupa Tengo de la Salonta (FOTO)
  • Percheziții ale polițiștilor orădeni într-un dosar cu droguri de mare risc. Captură impresionantă (FOTO / VIDEO)
  • Incendiu de proporţii în Oradea, la o firmă din Parcul Industrial (FOTO / VIDEO)
  • La mulți ani, ERA Park! Carla’s Dreams i-a cucerit, sâmbătă seară, pe orădeni (FOTO / VIDEO)
  • Înaripatele Oradiei: Malurile verzi ale Crişului Repede şi stufărişul au atras în oraş numeroase specii noi de păsări (FOTO)
  • Puzderie de lume în centrul Oradiei, de Ziua Maghiarilor. Îmbrăcat în huszár, Szabó Ödön a acuzat că maghiarii sunt discriminaţi (FOTO/VIDEO)
  • #șîeu... NU: Angajaţii lui Ştefan Mandachi de la Oradea, împiedicaţi să protesteze în faţa propriului restaurant printr-un ordin al... „doamnei de la Lotus” (FOTO/VIDEO)
  • #Șîeu: Bihorenii au protestat pentru autostrăzi. Vezi cine și cum a manifestat! (FOTO / VIDEO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1939 RON
  • 1 EUR = 4.7607 RON
  • 1 HUF = 0.0152 RON