URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Februarie 2011, 13:01

Deputatul Ioan Roman respinge insinuările că ar fi fost pus pe afaceri cu "arabii"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În urmă cu două săptămâni, deputatul PSD Bihor Ioan Roman a căzut victimă unei farse puse la cale de un jurnalist bucureştean, care s-a dat drept reprezentantul unui fond de investiţii din Emiratele Arabe Unite, trimiţând în această ipostază 460 de sms-uri la tot atâţia parlamentari, prin care le propunea să facă afaceri împreună.

"Mă numesc Lynn Fischer, sunt reprezentanta în România a unui mari fond de investment din Emirate şi vreau să vă propose o afacerea. Când mă puteţi primi un sfert de ore" (greşelile de limbă au fost intenţionate pentru a da credibilitate demersului) - era textul mesajului.

La grămadă

Urmarea, a relatat jurnalistul care a avut ideea farsei, a fost "o explozie de apeluri, 113 la număr, şi de sms-uri (68), în care aleşii neamului au încercat să facă tot posibilul pentru a se întâlni cu reprezentantul "investitorului" arab, printre aceştia numărându-se şi trei bihoreni: Ştefan Seremi (PDL), Adrian Merka (Uniunea Slovacilor şi Cehilor) şi Ioan Roman (PSD).

Astfel, în data de 31 ianuarie, Merka a transmis următorul sms: "Vă rog să-mi daţi un telefon, eu sunt în Bucureşti şi putem să ne programăm o întâlnire. O zi plăcuta!".
Mult mai rapid şi mai insistent a fost, însă, liderul PDL Bihor, deputatul Ştefan Seremi, care în 28 ianuarie a dat un răspuns prompt sms-ului trimis de reprezentantul "investitorilor" din Emiratele Arabe Unite. "Sunt în Spania, mă întorc sâmbătă. Ne putem vedea duminecă", a răspuns PDL-istul, care apoi a mai trimis încă alte două mesaje prin care îşi arăta disponibilitatea de a se întâlni cu oamenii de afaceri arabi.

În aceaşi seară a trimis un sms de răspuns şi deputatul PSD Ioan Roman: "Sunaţi-mă mâine după ora 14".

În acelaşi articol în care era dezvăluită disponibilitatea parlamentarilor de a face afaceri se arăta că, în schimb, ei nu au răspuns la un alt sms, prin care un alegător din colegiul lor îi cereau o audienţă. "Mă cheamă Alin Pescaru, sunt un alegător din colegiul dumneavoastră şi am o problemă urgentă de discutat. Când mă puteţi primi în audienţă?" - era textul mesajului.

Nevinovat

Deputatul Ioan Roman afirmă, însă, că includerea sa în grupul parlamentarilor care şi-au arătat disponibilitatea să facă afaceri cu misterioşii investitori din lumea arabă este total neavenită, fiind fără cel mai mic suport real.

"La sms-ul aşa-zisului reprezentant al fondului de investiţii din Emirate eu nu am răspuns decât atât: să fiu sunat a doua zi, la ora 14, deoarece în ziua când am primit sms-ul eram ocupat. Dar nu am propus nimănui nicio întâlnire, am propus să fiu sunat doar din politeţe. Nu am mai fost sunat şi nici nu am mai trimis alte sms-uri, şi nici nu am dat telefoane pentru a mă întâlni cu cineva", a declarat vineri deputatul Ioan Roman.

În ce priveşte pretinsa sa lipsă de reacţie şi dezinteres faţă de "alegătorul" care i-a cerut o audienţă, deputatul Ioan Roman spune că nu e adevărat că nu a dat un răspuns. Tot prin sms, el a răspuns "alegătorului", cu următorul text: "Sunt în drum spre Bucureşti, probabil mă întorc pe 8 februarie, sunaţi-l pe şeful meu de cabinet la nr...., şi discutaţi cu el problema dvs., mă informează el după aceea".

"Niciodată nu am lăsat fără răspuns un cetăţean care a vrut să mă contacteze, fie că era, fie că nu era din colegiul meu, chiar şi dacă nu eram în colegiu, ci la Bucureşti. Cât despre propunerile de investiţii care mi se aduc la cunoştinţă, voi sprijini doar legal orice investitor care vrea să vină în această zonă", a mai spus deputatul Roman, nemulţumit că numele său a fost pus laolaltă cu al unor parlamentari descrişi ca fiind interesaţi doar de afaceri, nu şi de alegători.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
rep[lica la articol
BAH @ORADEAN MA KAK PE CAPOUL TAU ,MA KAK PE ADEVARUL TAU ,MA KAK PE GINDIREA TA ,SCRIE IN PIUZDA LA MATA CIT ARTICOLUL ESTE ON-LINE PE EBIHOREANUL NU CIND A INTRAT IN ARHIVA EBIHOREANUL .@ORADEAN MA KAK PE PERSOANA TA :))=))@ORADEAN MA KAK PE CEI INJURATI SI CALOMNIATI DE MINE PE CARE-I SUPARA ADEVARUL SI DREPTATEA SPUSA IN FATA .:))=))PE CINE AM CALOMNIAT SI AMENINTZAT IN AFARA DE TINE LA ACEST ARTICOL BAH PROSTOVANE ORADEANE?:))=)) PE NIMENI BAH ORADENE PROSTOVANE(LA ACEST ARTICOL ,DA ADEVARAT PE MAI MULTI LA CELELALTE:))=))BAH PROSTOB\VANE ORADEANE AM MAI SCRIS PE FORUMUL ACESTA CA SUNT DINTR-O LOCALITATE ,O COMUNA VECINA CU COMUNA CEFA ,DAR TU ESTI PROSTOVAN SI NU INTELEGI, HAI SICTIR DA-TE DREAQU DE PROST MITOCAN DIN MITOC:))=).ORADEAN AMENINTARILE ASTE LA MINE ROMANUL SIMPLU NU TZINE DU-TE DREACU SI TE KAKA PE TINE SI CAPACITATEA TA MINTALA SI INTELECTUALA:))=))SI DACA NE VOM CUNOASTE PERSONAL CE O SA--MI FACI ?O SA-MI SOUJI POULAPE ROMANESTE SPOUS :))=))DA-TE DREACULUI @ORADEAN SA AI BUNA VEDERE CIND TE VOI KAKA PE CAP INTRE OCHI SA VEZI DE KAKATH.:))=))ACESTA ESTE OPINIA LUI ROMANUL SIMPLU. P.S. @ORADEAN DACA MAI VREI INJURII SCRIE NUMAI CA-TI TRIMTE ROMANUL SIMPLU:))=))
Postat 14 Februarie 2011, 20:07 de Romanul Simplu
@Romanul Simplu
Nu te amenint, Romane! Ora adevarului este aproape. Initial am crezut ca esti prost, dar, in timp, am realizat ca esti smecher ca varza de Toboliu. Atacurile la persoana sunt josnicii care nu pot fi tolerate la nesfarsit. Tu nu suporti sa fii atentionat si, cu atat mai putin, amenintat sau calomniat. Atunci cu ce drept atentezi la persoana cuiva sub protectia anonimatului? Nu vei fi iertat, Romane! Cei injurati si calomniati de tine iti vom cere socoteala pe cai legale si ne vom asigura ca nici un medic sa nu-ti gireze presupusa prostie sau incapacitate mintala. In curand ne vom cunoaste personal. Pana atunci, la buna vedere, Romane!
Postat 14 Februarie 2011, 17:38 de Oradean.
replica la @Oradean IV
BAH @Oradean i-a mai du-te tu dreacului!ce treaba ai tu ca beau eu@Romanul Simplu ?ce beu pe banii tai ?Lucid si luciu esti tu la cap bah la chelie @oradean mitocan :))=))Pe cine denigrez bah @oradean mitocan?Intodeauna am scris Adevarul si Dreptatea si nu am mintit niciodata,ce ma ameniti tu pe mine @Romanul Simplu ?Pentru ca ADEVARUL si DREPTATEA doare si supara cind este spusa in fata si la opinia publica locala bihoreana sa cunoasca si ea culisele politici PSD Bihor la nivel local .@Oradean tu nu stii dece este in stare bloguerilla digitala rosie de nord vest ?Nu te poune cu ea ca te distruge.Si ce daca ma vor cunoaste sa-mi demonstreze mie lui @Romanul Simplu ca tot ce am scris despre ei cei denigrati sunt miciuni si sa ma acuze ?dar de ce sa ma acuze ?ca spun adevarul si dreptatea ca sa cunoasca romanii simpli din Bihor si din ROMANIA.Bah @Oradean Mitocan nu am nevoie de urarile tale lasa sa pierd tot, si sa cistigi tu @Oradean tot,dar cu miinile impreunate pe piept:))= )),,Ca sa cistigi bine bine odata ,trebuie sa pierzi mult putin cite putin de mai multe ori :))=)) @Oradean baga zicerea asta la cap la chelie la pastrare.:))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 13 Februarie 2011, 21:31 de Romanul Simplu
@Romanul Simplu
Nu mai bea, Romane! Nu esti coerent treaz, nu-mi pot si nici nu doresc sa-mi imaginez ce poti scoate din tine cand esti baut. Daca in putinele tale momente de luciditate spui adevarul in legatura cu faptul ca te cunoaste senatorul Mang si faci parte, cu buna stiinta, din anturajul deputatului, atunci distinsii parlamentari incurajeaza, si pe aceasta cale, denigrarea unor oameni fara a se putea dovedi vinovatia acestora. Nu va dura mult si te vor cunoaste si cei pe care-i scuipi ori de cate ori ai ocazia, iar organele in drept si medicii vor stabili daca esti sau nu responsabil de ceea ce faci. SANATATE, Romane! Ai mare nevoie de ea. Este singurul lucru pe care nu-ti doresc sa-l pierzi, in rest nu mai ai ce pierde.
Postat 13 Februarie 2011, 17:25 de Oradean.
replica la @oradeanIII
@Oradean mitocan din mitoc marginea orasului Oradea ce vrei sa insinuezi?Senatorul PSD Ioan Mang ma cunoaste cine sunt,si cunosc si anturajuldeputatului PSD Ioan Sorin Mang ce corectie sa-mi aplice ?ce sa-mi i-a functia ?sunt simplu membru de partid PSD taliban intre talibanii rebeli fanatici din PSD Bihor colegiul 6 Salonta,sunt un roman simplu @Romanul Simplu responsabil pentru ideiile si opiniile lui le intaresccu responsabilitate intodeauna cu propozitia.,Acesta este opinia lui Romanul Simplu.P.S. SANATATE beau pentru tine bah @oradean mitocan un pahar de palinca in sanatatea mea a lui @Romanu Simplu.:))=))
Postat 13 Februarie 2011, 14:36 de Romanul Simplu
@Romanul Simplu
Romane, revolutia talibana a inceput la Cefa intre copiii crescuti de tine. Se vede ca nu i-ai batut suficient sau i-ai batut pana au ajuns sa nu se mai salute. Daca la tine in ograda nu esti in stare sa faci ordine, ce pretentii poti emite in partid. PSD Bihor nu a avut, nu are si nu va avea, niciodata, nevoie de oameni ca tine, Romanule Simplu. Pentru a intelege de ce, iti amintesc o vorba, valabila si in zona ta: "gura bate fundu!" Nu cred ca senatorul Mang te cunoaste, dar sunt eram convins de faptul ca esti din anturajul deputatului. Daca te cunosc amandoi, imi ramane o singura nedumerire: e ce nu-ti aplica corectia pe care o meriti. Romane, nu-ti mai zi, simplu, zau, strici semnificatia simplitatii, cand tu esti, in realitate, un iresponsabil. Iti doresc un lucru de care ai mare nevoie: SANATATE!
Postat 13 Februarie 2011, 10:21 de Oradean.
replica la @Oradean II
Oradean ,,cu asemenea sustinatori deputatul PSD Ioan Sorin Roman is va reinoi mandatul ``talibanii rebeli fanatici din PSD Bihor colegiul Salonta luptam si suntem alaturi de Deputatul Ioan Roman .Oradean am mai scris pe acest forum,ca cunosc pe deputatul Ioan Sorin Roman si pe primarul Dumitru Barnau de cind erau copii,si-i bateam tot cu piciorul in fund dupa cite prostii faceau ,,Bateii cind sunt mici copii ,ca daca nu te bat ei si nu te respecta cind sunt mari`` :))=))@Oradean mitocan de la mitoc marginea orasului tu pe mine un roman simplu Romanul Simplu nu ma amenininti, veziti de mitoicania ta :))=)).Senatorul PSD Ioan Mang ma cunoaste ,imi cunoaste adevata fata ,si ce o sa-mi faca ?o sa ma excluda din partid din PSD ?Sa ma excluda si alaturi de mine totii membri simplii sa ramina el in partid cu familia nevasta amanta copiii sipopinkuristica tine Oradean si sa va alegeti intre voi intr-un incest continuu:))Si inainte de excludere distrugem tot partidul PSD Filiala Bihor print-o revolutie talibana ,ca sa nu se bucure de munca noastra de 20 de aristocratia din conducere, luptam pentru EGALITATE ,ECHITATE,ECHILIBRU ,DREPTATE SOCIALA .Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 13 Februarie 2011, 07:34 de Romanul Simplu
@Romanul Simplu
Bani sa fie, nu conteaza de unde si cum vin! Bravo, talibane! Cu asemenea sustinatori Roman isi va innoi mandatul cand isi va vedea mutul ceafa. Nu mai exista nici o indoiala legata de faptul ca, acest Roman Simplu face paste din anturajul deputatului. Urat si murdar joc, Romane! Sper ca adevarata identitate a Romanului Simplu sa fie cunoscuta inaintea desemnarii candidatilor pentru viitoarele alegeri parlamentare. Roman, simplu dupa cum te numesti, murdar dupa exprimare, in curand identitatea ta va fi cunoscuta. Senatorul Mang merita sa-ti cunoasca adevarata fata. Nu stiu daca deputatul va fi la fel de incantat.
Postat 12 Februarie 2011, 14:00 de Oradean.
Replica la @Oradean
Noah pretene @oradean sunt alaturi si sprijin pe deputatul PSD Ioan Sorin Roman al colegiului 6 Salonta.Pretene @oradean sa recunosc acuzele aduse sa creasca inima in tine si sa crape dreacului sa-ti bem palinca la priveghi si inmormintare :))=).@Oradean sa-ti fie rusine ca batjocoresti un roman simplu pe @Romanul Simplu.Pretene @Oradean eram la ziua comunei Cefa si de cum ma observa deputatul Roman spuse unuia de acolodintre organizatori ,,Vezi ai grija de nea Gheorghe,ca altfel mare scandal va iesi`(dar a iesit scandal cind am plecat ,ca firma de paza care proteja formatia DJ Project din prea mul zel si protectie,mi-a aruncat,mi-a impins in fata masini o femeie fana DJ Project si era sa o accidentez ,si pe urma m-au urmarit cu masinile ca sa ma identifice ,dar nu m-au ajuns din urma `:))=)) Pretene @oradean sa judecam drept faptele,si daca erau adevarate ?lipsea colegiului 6 Salonta niste investiti de la arabi,un hotel,ceva acolo ?Deputatul PSD Ioan Sorin Roman nota 10 *pentru raspunsul dat ziaristului:))=))Si daca erau investitii arabe o duceau mai bine si tarani romani simpli erau mai fericiti beti MANGA pe marginea santului.:))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 11 Februarie 2011, 19:43 de Romanul Simplu
In asteptarea adevarului.
Asteptam sprijinul Romanului Simplu pentru deputatul Colegiului Salonta. Acest nimeni in drum si plin de praf, Romanul Simplu, tace. De ce? Cu siguranta , face parte din anturajul deputatului, dar, mai devreme sau mai tarziu, adevarul va iesi la lumina. Pana atunci, asteptam laturile RomanuluiSimplu.
Postat 11 Februarie 2011, 18:32 de Oradean.
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON