URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 August 2014, 16:11

Dealul Ciuperca n-a avut "peţitori", aşadar Primăria reia licitaţia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nicio firmă nu vrea să transforme Dealul Ciuperca într-o grădină publică. Sau, cel puţin, nu pe câţi bani pune la bătaie Primăria Oradea. Municipalitatea a anunţat, miercuri, că urmează să reia procedura de achiziţie în cazul acestui proiect după ce, pe 6 august, la cererea de oferte, nu s-a prezentat niciun doritor.

Proiectul "Dezvoltarea unor habitate naturale din specii de arbori protejaţi şi floră spontană pe Dealul Ciuperca din Municipiul Oradea" este realizat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România - Ungaria şi presupune reamenajarea completă a Dealului Kalvaria, care va fi acoperit de spaţii verzi, arbori, arbuşti şi plante, şi va avea mai multe puncte de belvedere şi de odihnă.

Proiectul final de revitalizare a Dealului Ciuperca este mult diferit faţă de variantele prezentate iniţial, din acesta lipsind, de pildă, podgoria cu mai multe soiuri de viţă-de-vie, cascada în trepte, precum şi lacul cu nuferi.

Valoarea maximă estimată a proiectului final este de 8.026.092 lei fără TVA. Lucrările trebuie finalizate până în decembrie 2015.

Citeşte pe aceeaşi temă: Greu la deal! Proiectul grădinii publice de pe Dealul Ciuperca s-a schimbat fundamental faţă de cel iniţial

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON