URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 August 2010, 17:08

De miercuri, ASCO împarte alimentele pentru nevoiaşi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Directoarea Administraţiei Social Comunitare Oradea (ASCO), Zita Koncsek, a anunţat luni într-o conferinţă de presă, că începând de miercuri, 25 august, orădenii cu probleme sociale sunt aşteptaţi să îşi ridice ajutoarele alimentare. "O noutate pentru anul 2010 este că, pe lângă făină şi zahăr, s-au mai adăugat patru produse: mălai, lapte praf, biscuiţi şi paste făinoase. Până acum, au intrat în custodia noastră doar patru tipuri de alimente - făina, mălaiul, pastele făinoase şi biscuiţii -, urmând ca zahărul şi laptele să fie distribuite ulterior, probabil că la sfârşitul anului", a precizat şefa ASCO.

Astfel, în total, un beneficiar va primi 14 kilograme de făină (14 pachete de câte 1 kg), 7 kg de mălai (distribuit în 7 pachete de câte 1 kg), 3,2 kg de macaroane (8 pachete de câte 400 grame), 1,3 kg de biscuiţi (13 pachete de câte 100 grame), 1 kg de zahăr şi tot 1 kg de lapte praf.

"Alimentele se vor distribui până la 31 martie 2011, în zilele lucrătoare între orele 8 şi 16. Pe această cale dorim să le atragem atenţia beneficiarilor că cele patru tipuri de alimente care se pot lua începând de miercuri cântăresc în total 25,5 kilograme şi îi rugăm să fie pregătiţi, să îşi asigure transportul", a mai spus Koncsec.

Pentru a intra în posesia pachetelor, beneficiarii trebuie să se prezinte la sediul fostei Cantine a Primăriei, de pe strada Primăriei nr. 3, cu buletinul sau cartea de identitate a beneficiarului şi a persoanei care ridică alimentele - în cazul adulţilor, respectiv cu certificatul de naştere şi buletinul / cartea de identitate în original a întreţinătorului legal - în cazul în care beneficiarul este copil.

Potrivit legii, primesc aceste ajutoare sociale familiile şi persoanele singure care nu au venitul minim garantat şi au stabilit, prin dispoziţia primarului, dreptul la ajutor social, şomerii, pensionarii ale căror drepturi nu însumează 400 lei, persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, care nu sunt instituţionalizaţi.

O persoană beneficiază de ajutor o singură dată în cadrul planului anual de distribuire a alimentelor şi doar pentru o singură categorie în care se încadrează. De exemplu, un pensionar care are şi venituri mici şi are şi un grad de handicap nu va primi porţie dublă.

Conform evidenţelor ASCO, în Oradea aceste condiţii sunt îndeplinite de 14.984 de persoane, cu aproximativ 1.000 mai mult decât anul trecut, oraşului de pe Criş fiindu-i alocate, în total, 429.550 kilograme de alimente.

Zita Koncsek a mai declarat că, pentru o bună desfăşurare a programului, angajaţii municipalităţii vor lua legătura cu asociaţiile de proprietari şi, în măsura posibilităţilor, beneficiarii vor fi informaţi să treacă să îşi ridice ajutoarele.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PRIMARE evidenta eronata
Conform evidenţelor ASCO, în Oradea aceste condiţii sunt îndeplinite de 14.984 de persoane, vai de evidenta voastra sunt atatea cazuri cu unic parinte si un copil , doi sau trei si au sub minimul pe economie ii aveti in evidenta PRIMARE sau nu i vedem, e mai bine asa ramanem in picioare si cu ajutoare mai putine
Postat 23 August 2010, 19:04 de ANA
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON