URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2019, 20:25

De la „Bolojan e trădător” la „Ilie are şi calităţi”: Tăriceanu l-a lăudat pe primarul Oradiei, iar Norica Nicolai a explicat de ce şi-a încălcat promisiunea făcută orădenilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lideri de la nivel central ai ALDE şi activişti din şase judeţe (Bihor, Arad, Alba, Maramureş, Sălaj şi Bistriţa Năsăud) s-au reunit joi la hotelul Double Tree by Hilton din Oradea pentru a se „antrena” în vederea apropiatelor alegeri europarlamentare, susţinând apoi o conferinţă de presă, începută sub auspiciile „zgomotoase” asigurate de doi activişti ai Asociaţiei Oradea Civică dornici să le transmită că nu sunt bineveniţi în Oradea.

"Ăsta e nivelul..."

În timp ce reproşurile dure ale acestora se auzeau din vestibulul sălii de conferinţe Varadinum, politicienii au ignorat „vocea poporului” şi şi-au făcut campanie, Tăriceanu zicând despre incident doar că "acesta este nivelul la care ei înţeleg să aibă dialogul".

Flancat la masă de fostul şef al PDL Oradea Dorin Corcheş, de fosta senatoare PNL Norica Nicolai, acum europarlamentar, de foştii miniştri liberali Ovidiu Silaghi, Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea, precum şi de şeful ALDE Bihor, Ciprian Blejan, preşedintele formaţiunii, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat jurnaliştilor că a discutat cu activul de partid despre pregătirea alegerilor pentru Parlamentul European, a analizat sondajele conform cărora ALDE este „singurul partid care practic şi-a dublat scorul de la alegerile parlamentare din 2016 de la 6% la 10-12 la sută” şi a declarat că obiectivul la scrutinul din 26 mai pentru PE este de a obţine cinci mandate.

Cuvântul Noricăi

Eurodeputatul Norica Nicolai - a dezvăluit Tăriceanu - va fi pe poziţia a doua pe lista ALDE, BIHOREANUL profitând de prezenţa ei pentru a o întreba de ce în 2014, când a fost aleasă pentru actualul mandat, a promis că va deschide la Oradea un cabinet unde să acorde gratuit consultanţă în accesarea fondurilor UE, motiv pentru care primarul Ilie Bolojan a şi îndemnat orădenii s-o voteze, dar apoi s-a trezit înşelat, la fel ca şi alegătorii.

Răspunzând, Norica Nicolai a dat vina pe PNL, formaţiunea din partea căreia a candidat atunci, spunând că liberalii au trecut de la familia europeană ALDE la Partidul Popular European, în timp ce ea a rămas în ALDE european. „Eu am rămas în ALDE şi acesta este motivul pentru care nu am mai deschis aici un cabinet europarlamentar”.

Întrebată de BIHOREANUL ce legătură are asta cu promisiunea făcută cetăţenilor din Oradea şi din Bihor, nu doar colegilor din fostul partid, Norica Nicolai a „îngropat” povestea, afirmând că „am deschis un cabinet pentru alt judeţ, dar dacă a fost nevoie am primit şi cetăţeni din alte judeţe”.

„Trădător” cu "calităţi”

În condiţiile în care şi el a mai fost la Oradea în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2014, când a acuzat „lipsa de caracter” a primarului Ilie Bolojan şi l-a numit „trădător al liberalismului” deoarece edilul a refuzat să părăsească PNL ca să-l urmeze la ALDE, cu toate că îl pusese şef la Secretariatul General al Guvernului, BIHOREANUL l-a întrebat pe Călin Popescu Tăriceanu în ce relaţie mai este cu fostul colaborator.

Surprinzător, de data aceasta Tăriceanu a găsit şi cuvinte de laudă pentru rezultatele lui Bolojan, admiţând că „oraşul are o zonă centrală foarte frumoasă, arată bine şi mă bucur”. Atent apoi să nu exagereze, şeful ALDE a adăugat că „venind de la Aeroport spre oraş am văzut că nu peste tot arată foarte bine, dar nu primarul poate fi învinuit, nu poţi pentru orice chestie să arăţi cu degetul spre primar”.

„Ilie are şi calităţi, nu doar defecte, ca oricine, nici eu nu am doar calităţi. Dar nu am venit să fac critica lui Ilie Bolojan, cu care am lucrat foarte bine şi a făcut treabă foarte bună”, a mai spus Tăriceanu.

De toate felurile

De notat că la reuniunea ALDE de la Oradea au mai putut fi văzuţi fostul primar al oraşului, Petru Filip, acum consilier al lui Tăriceanu după un mandat de senator PSD, fostul şef al UNPR Bihor, Gheorghe Pintea, fostul director al Administraţiei Bazinale de Ape Crişuri, Ioan Oprean, fostul PSD-ist Ioan  Mintaş, Vasile Petruţ, fost consilier municipal PDL ş.a.

La Oradea, Călin Popescu Tăriceanu şi ceilalţi lideri ALDE au mai avut întâlniri cu factori de decizie locali, precum prefectul judeţului ori şefii CJ Bihor, şi au vizitat fabrica de subansamble auto UAMT. La sediul Consiliului Judeţean, şeful Senatului a luat act de doleanţele de accelerare a lucrărilor la autostrada Transilvania, în condiţiile în care lucrările la autostrada maghiară M4 se află la 26 de kilometri de granița cu România, şi de a se crea cadrul legal pentru ca autoritățile județene să poată solicita direct fonduri europene pe programe de dezvoltare, asemeni municipiilor reședință de județ.

La UAMT, Tăriceanu, cunoscut ca fan al industriei auto, s-a “încărcat un pic cu energie”, potrivit propriei postări pe Facebook, care laudă dotările de înaltă tehnlogie ale firmei orădene.

Citeşte şi: Bolojan îşi pune din nou obrazul, acum pentru Norica Nicolai, de la care aşteaptă sprijin pentru accesarea de fonduri europene

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Sa nu uitati...
...ca papagalul asta de trandaveanu il trimitea dupa tigari pe birtinez! Cine e mai idi8t, birtinezul ca l-a slugarit, sau noi ca am votat sa ne fie sluga stapan?!
Postat 24 Februarie 2019, 19:26 de pinonel
0000
Tăriceanu, nu e liberal, el e scapă cine poate.
Postat 22 Februarie 2019, 21:35 de Sandu1206
ALDE TĂRICEANU-O MIZERIE IN ISTORIA LIBERALISMULUI ROMANESC SI EUROPEAN, O FALSA REPREZENTARE A DEMOCRATIEI O ADUNATURA DE OPORTUNISTI
Domnule Tăriceanu conjunctura in care Ilie Bolojan a fost secretarul general al guvernului o cunoaștem foarte bine, atât ai facut si dumneata bine pentru Bihor și pentru România cand l ai promovat pe acest om. Dar azi Bolojan in administratie,pe plan politic local iti este net superior domnule Tăriceanu, spre deosebire de catelusii dumneatale de partid Blejan și Corches care nu cred ca fac 2% in Bihor dar mai grav nu fac absolut nimic in interesul bihorenilor.
Postat 22 Februarie 2019, 18:49 de User anonimizat
Adunătură de oportuniști ...
... pe care nici ALDE de la Bruxelles nu-i mai recunoaște, aflând că cei din România dau cu o mână și iau cu două !?!
Postat 22 Februarie 2019, 10:47 de CrisDumi
Aceasta
Se numește în domeniul medicinei psihiatrice bipolaritate
Postat 22 Februarie 2019, 05:03 de crisan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON