URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Decembrie 2015, 17:28

De Crăciun, Episcopul Böcskei László va vizita Căminul de Bătrâni “Sfântul Martin” şi deţinuţii din Penitenciarul Oradea

Episcopul romano-catolic Böcskei László va vizita deţinuţii din Penitenciarul Oradea în cea de a doua zi a Crăciunului şi va celebra pentru ei o liturghie solemnă alături de un grup de elevi ai Liceului Romano-Catolic "Szent László" care vor participa la acţiune cu colinde.

Potrivit unui comunicat al Episcopiei romano-catolice, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, enoriaşii vor avea parte de un program festiv cu concerte de orgă, dar şi ale Corului Catedralei Episcopale.

Tot în această perioadă, episcopul Böcskei László va vizita şi Căminul de Bătrâni "Sfântul Martin" din Oradea şi va susţine o liturghie solemnă pentru cuplurile jubiliare ale oraşului care îşi vor reînnoi jurămintele, şi care vor primi din partea lui binecuvântarea arhierească.

Potrivit comunicatului, în perioada 24 decembrie 2015 - 7 ianuarie 2016 la Ordinariatul Episcopal Romano-Catolic de Oradea nu este program cu publicul.

"Crăciunul este sărbătoarea solidarizării noastre cu păstorii. Este sărbătoarea în care ne alăturăm păstorilor care pornesc să descopere miracolul divin, când şi noi ne lăsăm pătrunşi de entuziasmul acestui miracol: și în viața noastră există noi puncte de început, puncte de plecare. Lăsăm în urma noastră cele obișnuite și vechi, pentru ca să descoperim ceva nou din bunătatea lui Dumnezeu, care ni se dezvăluie prin Fiul său", afirmă episcopul Böcskei László în mesajul său de Crăciun.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
oare fara publicitate cum ar fi fost ?
sau tocmai acesta este spiritul Craciunului sa ne laudam cu putinul pe care il facem pentru semenii nostri?
Postat 21 Decembrie 2015, 14:21 de Florin25
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON