Daniel Vulcu îi răspunde Elvirei Rîmbu şi face, la rându-i, acuzaţii: Turnee "defectuoase" prin Rusia, prieteni angajaţi şi bani în plus pentru "doamna interimar" 

Fostul manager al Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu, a transmis presei locale o replică la numeroasele acuzaţii pe care directoarea de acum a instituţiei, Elvira Rîmbu, i le-a adus.

Mai mult, Vulcu face propriile dezvăluiri legate de activitatea succesoarei lui, acuzând-o că şi-a angajat prieteni, ba chiar şi soţul, la Teatru, că a organizat turnee "defectuoase" prin Rusia şi Georgia, dar şi că se pune cu numele asistent de regie la unele spectacole, pentru a primi 10% din încasări.

Colaborări de prestigiu

Acuzat că a făcut producţii scumpe cu regizori care-i sunt prieteni, Daniel Vulcu răspunde subliniind că artiştii cu care a colaborat sunt de calibru, aceasta fiind calitatea care-i recomandă, nu cea de prieteni ai managerului. Între exemplele date de ex-directorul Teatrului se numără Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Mihai Măniuţiu, Radu Afrim, Cristian Ioan, Andrei Mihalache şi Bobi Pricop. 

Ex-managerul adaugă că, prin astfel de colaborări, valoarea trupei de actori creşte. E adevărat, a admis Vulcu, o parte dintre spectacole nu s-au jucat prea mult, dar, spune el, au fost puse "la conservare", din varii motive. "Dacă eram lăsat să îmi închei mandatul, multe din aceste titluri s-ar fi regăsit în programul-reluări al teatrului. Un exemplu elocvent în ceea ce priveşte conservarea este "Scripcarul pe acoperiş", care a avut o pauză de doi ani, reluat mai apoi cu acelaşi succes de la premieră, dovadă că se joacă şi astăzi, după opt ani, cu sala plină", arată actorul.

În schimb, el subliniază că Elvira Rîmbu, pe care o numeşte "doamna interimar", a scos din program spectacole care se jucau cu sala arhiplină doar pentru că în ele era implicat (ca regizor sau ca actor) Daniel Vulcu, cum ar fi "Şi miniştrii calcă strâmb", "Arta adulterului" şi "Domnul Jurdan". 

Regizori permanenţi şi scumpi

Despre metoda folosită de Rîmbu, şi anume angajarea a doi regizori permanenţi, pe Petru Vutcărău şi Claudiu Goga, Vulcu aduce un argument interesant, acela că aceştia "nu fac economie la buget şi dacă nimereşti vreunul neinspirat, aşa rămâne până la pensionare". "Salariul pe un an e echivalentul onorariului unui regizor de cel mai înalt calibru. Aceştia făcând un singur spectacol pe stagiune, tragem concluzia că sunt plătiţi în final cu un onorariu mult peste cota lor", remarcă Vulcu.

În legătură cu organigrama haotică, Daniel Vulcu spune că a fost vorba de "o adaptare" la necesităţile instituţiei. Cât despre angajările făcute de Elvira Rîmbu în Teatrul Regina Maria, Vulcu face referire la aducerea lui Petru Vutcărău, "vechi prieten al acesteia", întâi ca actor şi apoi ca regizor permanent. De asemenea, fostul manager arată că Elvira Rîmbu şi-a angajat soţul, pe Romeo Rîmbu, ca preparator muzical, în locul lui Ovidiu Iloc, cel care "a deschis porţile spre succes pe plan muzical al trupei". 

În fine, acuză managerul mazilit, Elvira Rîmbu a manifestat prietenie faţă de propria-i persoană, căci, potrivit spuselor acestuia, îşi acordă asistenţe de regie plătite cu 10% din încasările respectivelor spectacole. 

"Am fost nevoit să răspund acuzaţiilor, deşi realizările din mandatul meu s-au văzut cu ochiul liber. Au fost apreciate atât de public, pe care l-am readus în sala de spectacol, cât şi de omenii de teatru", concluzionează Vulcu.

REPLICA INTEGRALĂ TRIMISĂ DE DANIEL VULCU:

Răspuns către managerul cu statut incert al Teatrului Regina Maria

Încep prin a-mi cere scuze pentru faptul că lupta dintre mine şi actuala conducere a ajuns la acest nivel. Lupta e a lor, deşi eu am fost cel nedreptăţit, fapt dovedit de o instanţă pe care vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ioan Mang o nesocoteşte, ca de altfel şi intervenţia Prefecturii în contencios administrativ, lucruri care au dus la exercitarea unor mandate ilegale - interimat de un an şi jumătate, mandat dobândit prin concurs ilegal.

Ca şi cum nu ar fi fost suficientă nedreptatea la care am fost supus de către Consiliul Judeţean la momentul evaluării, iată că mă trezesc şi în mijlocul unui război mediatic cu conducerea CJ şi cu cea a Teatrului Regina Maria.

Sunt înregimentat politic, îmi recunosc "vina" de a fi liberal din 1990 când, ca participant la Revoluţie, am considerat că liberalismul este calea spre prosperitatea României. Dacă cineva crede că acest lucru mi-a adus avantaje se înşală, pentru că neînregimentata a participat împreună cu mine la un concurs de director artistic, pe care l-a câştigat prin influenţa naşului, la acea vreme primarul Oradiei.

Se pare că domnul Mang nu suportă nici liberalii, nici înfrângerile şi consideră necesar să mă pedepsească pentru faptul că am îndrăznit să îmi caut dreptatea, aşa că "si dă-i si luptă".

În următoarele rânduri voi răspunde unor acuzaţii ale managerului (???) instituţiei, pe care o voi numi mai jos "doamna interimar".

"Haosul întotdeauna câştigă pentru că e mai bine organizat", Edward A. Murphy

"Haosul" constatat de doamna interimar era de fapt o adaptare la necesităţile instituţiei, iar preocuparea mea de a aduce la zi organigrama a fost blocată de mai multe ori de Consiliul Judeţean care avea probleme mai importante de rezolvat, şi nu de a promova materialul depus. Iată ce înseamnă o punere la punct a organigramei în viziunea doamnei interimar:

-  Desfiinţarea atelierului de lăcătuşerie (decorurile spectacolului care se repetă în acest moment se fac la Bucureşti, cu siguranţă un mod "eficient" de a gestiona banii publici) 
-  Plasatoarea pe post de sufleur - pe care au folosit-o şi ei până în urmă cu o lună (în mod ilegal?). În momentul de faţă există un singur sufleur, dar probabil că este suficient pentru proiectele puţine pe care le are Teatrul în derulare în momentul de faţă. 
-  Sufleurul de la acea vreme, o domnişoară foarte capabilă, a fost promovat pe postul de secretar literar pentru că în momentul respectiv titulara postului plecase în concediu de maternitate.
-    În urma pensionării unuia dintre scenografi, a rămas un singur scenograf angajat. Acesta putea face faţă cu brio volumului de muncă, având în vedere faptul că regizorii îşi formează în general propriile echipe, cum e şi firesc, de altfel. Postul rămas liber i-a fost oferit de doamna interimar unei persoane fără studii de specialitate.
-    Posturile de asistent manager şi jurist au fost "rezolvate" prin concedierea persoanelor respective şi angajarea unor persoane din cercul ei de prieteni.
-    Regizorii angajaţi nu fac economie la buget, şi dacă nimereşti vreunul neinspirat aşa rămâne până la pensionare. Salariul pe un an e echivalentul onorariului unui regizor de cel mai înalt calibru. Aceştia făcând un singur spectacol pe stagiune, tragem concluzia că sunt plătiţi în final cu un onorariu mult peste cota lor. 

Am informaţii certe legate de onorariul dat unuia dintre regizori, similar cu cele date de mine unor regizori consideraţi de top, onorariu peste cota acestuia. Spre deosebire de doamna interimar eu respect confidenţialitatea, aşa că nu am să dau nici nume, nici cifre.

Scopul meu principal a fost să creez cât mai multe posturi de actori, lucru pe care l-am şi realizat, actorii fiind pionii cei mai importanţi în orice teatru.

Am considerat că un teatru de calitate se poate face prin colaborarea cu regizori importanţi, fie că vorbim de regizori tineri sau de cei deja consacraţi. Regizorii chemaţi de mine îmi erau într-adevăr prieteni (căci mică e această lume a teatrului, prietenia unor oameni de o asemenea valoare onorându-mă). Regizorii care au montat în perioada mea de mandat sunt nume sonore, foarte importante în lumea teatrală, pe aceştia recomandându-i propriile realizări, şi nu prieteniile despre care se vorbeşte. Nume ca: Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Laszlo Bocsardi, Mihai Măniuţiu, Radu Afrim, Mircea Cornişteanu, Gavriil Pinte, Cristian Ioan, Andrei Mihalache, Ovidiu Caiţă, Bobi Pricop, Horia Suru, Radu Nica ş.a. fac cinste oricărei trupe şi fiecare în parte a fost un formator al echipei Teatrului Regina Maria. Colaborarea cu regizori mari face ca şi valoarea trupei să crească, nemaivorbind de notorietatea instituţiei.

Din păcate, nimeni nu e perfect şi nu există o reţetă a succesului garantat. Prezenţa unui regizor valoros nu asigură întotdeauna o mare reuşită, dar cu siguranţă aduce un plus de valoare trupei, pentru că lucrul cu aceştia lasă amprente. Uneori, traseul parcurs poate fi mai important decât destinaţia. 

Multe din spectacolele la care face referire au fost puse la conservare, urmând ca ele să fie reluate la momentul oportun, "cariera" lor nefiind nicidecum încheiată. Au existat şi motive legate de factorul uman: plecări în concedii de maternitate, îmbolnăviri, neprelungirea unor contracte de colaborare din varii motive ş.a. 

Dacă eram lăsat să îmi închei mandatul, multe din aceste titluri s-ar fi regăsit în programul- reluări al teatrului. Un exemplu elocvent în ceea ce priveşte conservarea este "Scripcarul pe acoperiş", care a avut o pauză de doi ani, reluat mai apoi cu acelaşi succes de la premieră, dovadă că se joacă şi astăzi, după opt ani, cu sala plină. Doamna interimar, în schimb, a întrerupt parcursul de succes al unor spectacole în care eram implicat, fie ca regizor, fie ca actor (Şi miniştrii calcă strâmb, Domnul Jurdan, Arta adulterului), spectacole ale căror ultime reprezentaţii au beneficiat de săli arhipline. Au mai fost scoase de pe afiş, în mod nejustificat, şi spectacolele: Cafeneaua Pirandello, F.A.D, Sufocare, Audiţia, În inima nopţii ş.a.

Ar trebui să îşi aducă aminte doamna interimar că s-a lovit de aceleaşi probleme, atunci când era director artistic, iar exemplele sunt nenumărate, dar am să mă limitez la unul singur, spectacolul "Macbeth", cu regizor străin, cu decoruri mari, cheltuieli considerabile, care s-a jucat de 4 ori.

"Eu la tine, tu la mine"

Am devenit în cariera mea şi un regizor apreciat, specializat în comedia bulevardieră şi muzicaluri, montând peste treizeci de spectacole în diverse teatre. Se poate vedea cu ochiul liber că, acolo unde am montat spectacole, inclusiv la Oradea, acestea s-au bucurat de succes, ceea a atras după sine şi alte angajamente. În afară de teatrele din Satu Mare şi Reşiţa, unde s-a nimerit să montez şi regizorii teatrelor respective să monteze şi ei la Oradea (Ce să facem? Lumea teatrului e mică.), se vede cu ochiul liber cât "adevăr" exprimă afirmaţiile doamnei interimar.

Apropo de prietenie, cum poate fi numită angajarea regizorului Vutcărău, vechi prieten al acesteia, la teatrul orădean pe post de actor şi abia de curând ca regizor? Oare cum a respectat doamna interimar organigrama la momentul respectiv? Oare angajarea domnului Rîmbu ca preparator muzical, în locul celui care a deschis porţile spre succes pe plan muzical ale trupei, Ovidiu Iloc, la ce capitol se poate încadra? Dar cea mai mare prietenie o manifestă faţă de propria-i persoană, acordându-şi asistenţe de regie retribuite cu 10% din încasările reprezentaţiilor aferente, la care a fost mai mult sau mai puţin prezentă... mai puţin sau deloc.

"Ace, brice şi butoni"

Achiziţionarea obiectelor de recuzită, a costumelor, se face în conformitate cu cerinţele scenografilor, cu condiţia încadrării în buget. De exemplu, dacă textul dramatic cere un element de costum sau costumul în sine să fie elegant, nu cumperi sacouri şi cămăşi de la second-hand. Oricum, cazurile (dacă informaţiile sunt adevărate) sunt izolate şi nu au constituit un obiect de cercetare pentru Curtea de Conturi. Dacă şi-ar fi folosit talentul "detectivistico-contabil" la o instituţie de control, astăzi infracţionalitatea din România ar fi scăzut considerabil.

Devizele estimative la care se referire se înscriu în cadrul unor erori materiale, pentru că depăşirea lor se corectează din mers, dar slavă Domnului că au existat sumele necesare pentru realizarea lor. 

Numai cine nu munceşte nu greşeşte, iar actuala conducere şi-a propus să muncească mai puţin ca să cheltuie mai puţin şi ca să greşească mai puţin. Cu toate acestea, e o greşeală să te lauzi cu spectacole ieftine, care în timp se pot dovedi a fi scumpe prin ineficienţa lor. Asta susţine şi lumea artistică: "publicul nu vrea spectacole ieftine, în schimb partidul le vrea". În general, produsul artistic de calitate nu e ieftin şi nici neapărat uşor vandabil, dar e absolut necesar într-o societate la care aspirăm: tot mai civilizată, mai educată, mai cultivată. Nu putem gândi în termeni eminamente contabili când ne raportăm la eficienţa actului cultural.

Este meritorie şi "spoiala" cu care se împopoţonează doamna interimar. Nu mă aşteptam să amintească toate adevăratele realizări făcute pe parcursul mandatului meu, din venituri proprii şi sponsorizări, dar aşa ar fi fost onest.
Cât despre inventarul costumelor, acesta a pornit în perioada mandatului meu şi a avut "şansa" să se finalizeze în interimatul ei.

"Bocsardi falimentar"

Este ruşinos că un nume atât de mare în regia românească, şi nu numai românească, este târât într-un scandal provocat de doamna interimar, care a refuzat să ducă la bun sfârşit un contract semnat de mine în numele instituţiei, motivând că ar fi fost un proiect costisitor, a priori declarat de ea falimentar. Oare cine îşi poate permite să se exprime astfel la adresa unui asemenea regizor?

Prin aceste declaraţii a pus o pată pe obrazul instituţiei şi a stârnit o serie întreagă de reacţii negative din partea unor reputaţi oameni de teatru. Motivele invocate de aceasta sunt neargumentate faptic:

Trupa obosită - mulţi dintre actori dorindu-şi să muncească, şi mai ales cu regizorul în cauză; de-a lungul timpului trupa a fost percepută ca fiind una extrem de dedicată şi de antrenată.

Buget insuficient - aceasta a avut la dispoziţie pentru o jumătate de an bugetul aproape integral pentru anul respectiv, iar la final a returnat o parte din bani către bugetul de stat.

Cu 20% din bugetul respectiv + venituri proprii am realizat în anul 2018, până în momentul mazilirii mele, şase premiere, din cel rămas urmând să se mai pună în scenă cel puţin două proiecte mari, unul în regia domnului Bocsardi şi al doilea în regia lui Alexandru Dabija. Cu aceşti bani doamna interimar a realizat două spectacole de mică anvergură, unul cu publicul pe scenă şi unul la Arcadia.

"Nu mă las până nu îl văd plecat pe Vulcu din funcţie şi din teatru" - Iată un deziderat atins!

După peste treizeci şi cinci de ani de carieră, una nu tocmai de neglijat (nu o spun eu, ci criticii şi publicul), Teatrul Regina Maria a considerat că nu mai are nevoie de prezenţa mea. Iar în ceea ce priveşte "oferta" lor de a mă plăti pe spectacol, refuzul meu nu a avut legatură cu suma oferită, ci cu modul jignitor în care m-au tratat. La două luni de la expirarea contractului de actor, am fost sunat şi informat că mai au nevoie de serviciile mele pentru două spectacole aflate în derulare, nicidecum că ar mai avea nevoie de actorul Daniel Vulcu în proiecte de viitor. Pe de altă parte, contractele se negociază, eu nu am fost chemat la nicio negociere.

"Turneele lungi şi dese, cheia marilor succese"

Un turneu de două săptămâni în Rusia şi Georgia, în care s-au jucat doar trei spectacole, în condiţii ciudate (fără decor), deplasare în care teatrul a trebuit să suporte cel puţin diurnele internaţionale pentru o distribuţie numeroasă, deplasarea de la Viena cu două spectacole, dintre care unul a fost anulat în ziua spectacolului (un singur bilet vândut), turneu pentru diaspora din Germania, în scop electoral probabil (în perioada alegerilor prezidenţiale), fiind finanţat, din mărinimia tătucului Mang, de Consiliul Judeţean, unde la finalul fiecărui spectacol conducerea a mulţumit CJ-ului.

Turneele sunt necesare, dar fără să afecteze bugetul şi timpul destinate producţiilor teatrale. Însă cel mai grav aspect al acestor deplasări a fost modul defectuos în care s-au desfăşurat. Echipa a fost formată în mod discreţionar, după bunul plac al conducerii şi nu după necesităţi (tehnicieni lăsaţi acasă pentru a face loc prietenilor, astfel că actorii au ajuns să care decoruri).

"Asta-i pohta ce-am pohtit" sau "Dacă voi nu mă vreţi... nici eu nu vă vreu"

Sunt două lozinci care funcţionează în Teatrul Regina Maria, unde grav este că doamna interimar se foloseşte de funcţia pe care o deţine, pedepsind actorii care nu îi sunt în graţii. Pedeapsa cea mai grea pentru un actor e aceea de a nu-l lăsa să joace. Pe vremea când eram director mi-a făcut o mărturisire cu valoare de axiomă: "nu face distribuţii cu actori recalcitranţi, fă-le cu prieteni cu care să te poţi simţi bine în turnee", lucru care, într-adevăr nu mai trebuie demonstrat pentru că a fost pus în aplicare, atât în perioada ei de director artistic, cât şi în aceea de manager interimar.

Pristanda ar fi mândru...

Precum îşi număra el steagurile, cam aşa îşi numără şi ea realizările... Ar fi mândru de varianta lui feminină, care introduce în cifra de încasări realizate pe stagiunea 2018/2019 două festivaluri (unul toamna, unul vara), uită să amintească faptul că preţul biletelor a crescut, dar şi mai mândru ar fi fost dacă ar fi văzut cum numără premierele... Spectacolul "Capcana lui Hamlet", dat ca premieră, a fost de fapt o reluare a spectacolului "Uciderea lui Gonzago", inducând în eroare publicul.

Am fost nevoit să răspund acuzaţiilor, deşi realizările din mandatul meu s-au văzut cu ochiul liber. Au fost apreciate atât de public, pe care l-am readus în sala de spectacol, cât şi de omenii de teatru. Spectacolele realizate s-au bucurat de succes atât acasă, cât şi în festivaluri prestigioase, obţinându-se premii nenumărate. Ele vorbesc cel mai bine despre valoarea mea ca manager şi despre valoarea trupei Teatrului Regina Maria.