URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Când am văzut floarea taximetriei orădene comasată pe Centură m-am gândit că au făcut-o ca să se desolidarizeze de colegii lor giboni din Brăila, care au călcat în picioare un client pe principiul „mulți, dar proști”. Dar nu...
Zic şi eu
Adrian Cris
Deşi marginalizat pe lista PSD pentru Parlamentul European 2019-2024, orădeanul Emilian Pavel rămâne un soldăţel cuminte al Partidului, calitate în care a comis două noi trăsnăi. Una comică - pretenţia ca Guvernul Dăncilă (he-he!) să ţină încă 6 luni „preşedenţia” Consiliului UE, pe care Finlanda cică nu va fi în stare s-o preia, alta toxică - o laudă pe Facebook cum că „ne asigurăm că drepturile angajaților români din străinătate, și ale copiilor lor mai ales, nu sunt afectate de diverse politici populiste”.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Care credeţi că ar fi soluţia cea mai bună pentru reintroducerea zborurilor internaţionale e Aeroportul din Oradea?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 19 martie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia nr. 76/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că legea aplicabilă dreptului la repararea pagubei de către stat ca urmare a unei hotărâri de achitare ulterioare unei hotărâri definitive de condamnare este cea în vigoare la momentul rămânerii definitive a hotărârii de achitare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei gastrice (învelişul interior al stomacului). Nu se poate vorbi despre gastrită ca despre o boală singulară, ci despre un grup de boli care au în comun modificări la nivelul mucoasei gastrice şi care se deosebesc clinic între ele.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
25 Ianuarie 2016, 10:53

Curtea de Apel: Universitara prinsă cu şpagă rămâne în arest

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conferenţiara Viorica Banciu, de la Facultatea de Ştiinţe Socio Umane din Universitatea Oradea, prinsă în flagrant cu mită pe 15 ianuarie şi arestată trei zile mai târziu de Tribunalul Bihor, rămâne în spatele gratiilor pentru 30 de zile.

Decizia a fost luată vinerea trecută de Curtea de Apel Oradea, care a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de universitară împotriva măsurii, soluţia instanţei fiind definitivă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au inculpat-o pe Viorica Banciu pentru trei infracţiuni de luare de mită şi una de trafic de influenţă, acuzând-o că îşi obliga studenţii să cumpere de la ea lucrările pentru examenele de licenţă la materia pe care le-o preda, respectiv la limba şi literatura română, sumele cerute fiind între 100 şi 400 euro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, doar în ultimele luni, Banciu ar fi "vândut" 3 lucrări de licenţă, pentru care a pretins în total 800 euro şi a încasat 500 euro și a ajuns în atenţia procurorilor în urma unui denunţ formulat de una dintre cliente.

Citiţi şi Conferenţiarul Viorica Banciu de la Universitatea Oradea, arestată pentru şpagă, a pretins 800 euro pentru 3 lucrări de licenţă

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • S-au turnat cei 92 de piloţi care vor susţine viaductul drumului rapid de la ieșirea din Oradea spre Biharia (FOTO / VIDEO)
  • Biciclete în aer, în fața Primăriei Oradea: Sute de bicliști au participat la „Critical Mass” (FOTO / VIDEO)
  • Accident grav pe DN 76, în Beiuș. O persoană a decedat, iar alta a fost preluată de elicopterul SMURD. Trafic blocat pe ambele sensuri de mers! (FOTO)
  • Bihorenii participă la atelierul de încondeiat ouă al Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Elevii de la Liceul Nicolae Bolcaş Beiuş, experienţă IT la malul Oceanului Atlantic (FOTO)
  • Accident în Oradea: Un taxi a ajuns cu roţile-n sus pe Republicii. Şoferul şi pasagera au fost transportaţi la spital (FOTO / VIDEO)
  • Cei mai buni elevi din ţară la biologie, reuniţi la Oradea (FOTO)
  • Sărbătoarea artelor: European Music Open aduce la Oradea o pleiadă de personalităţi (FOTO)
  • Haita Raksi: Un cuplu din Salonta îngrijeşte peste 180 de câini abandonaţi, într-un adăpost privat amenajat la marginea oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Final spectaculos pentru centenarul Oradiei: Andra a cântat „tradițional”, soldaţii s-au retras cu torţe, iar artificiile au fost tricolore (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2421 RON
  • 1 EUR = 4.756 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON