URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Octombrie 2018, 13:30

Cunoaşteţi bihoreni de seamă? Nominalizaţi-i la Gala Comunităţii Bihorene

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fundaţia Comunitară Oradea face un apel către bihoreni să facă nominalizări pentru o nouă ediţie a Galei Comunităţii Bihorene.

Pot fi nominalizaţi voluntari harnici, oameni care au creat proiecte importante, ONG-uri care merită aduse în lumina reflectoarelor şi promotori ai artei şi culturii.  

Gala Comunităţii Bihorene va avea loc pe 7 decembrie. "Dacă la precedentele ediţii au fost premiate companiile implicate în comunitatea bihoreană prin acţiuni de responsabilitate socială, începând de anul trecut am oferit recunoaştere acelor persoane, grupuri de iniţiativă, organizaţii sau firme care schimbă în bine, încet şi cu răbdare, de multe ori în anonimat, faţa comunităţii noastre", au transmis, joi, organizatorii.

La fel ca anul trecut se vor acorda următoarele premii:

• LIDERUL care schimbă lumea - La această secţiune se încadrează acele persoane care, prin viziune, pasiune, crez şi dedicare au reuşit să mobilizeze, să îndrume, să inspire şi să schimbe comunităţi, devenind adevărate modele de viaţă acolo unde trăiesc.

• VOLUNTARUL anului - Voluntarii oferă darurile cele mai preţioase – timpul lor personal, eforturile susţinute, pasiunea şi devotamentul lor. Prin implicarea lor, întreaga comunitate are de câştigat. Haideţi să-i mulţumim celui mai implicat dintre ei, pe care voi îl cunoaşteţi cel mai bine!

• ECHIPA anului - La această categorie se încadrează grupuri mai mari sau mai mici, formate din oameni care împreună au gândit şi implementat proiecte şi au găsit soluţii pentru probleme din comunitate.

• EXCELENŢĂ în meserie - La această categorie se încadrează acele persoane care pun pasiune în munca lor şi care susţin excelenţa prin exemplul personal. Ne gândim atât la angajaţi din sistemul public, cât şi din cel privat. Haideţi să-i arătăm recunoştinţă unui coleg sau unui funcţionar cu care am interacţionat la un moment dat.

•  PROIECTUL anului - Această categorie se adresează proiectelor derulate de orice tip de organizaţie, profit sau non-profit, autoritate publică, grupuri de iniţiativă sau indivizi, care au produs un impact major şi vizibil, rezolvând probleme existente în comunitate, indiferent de domeniul în care a fost dezvoltat: social, comunitar, medical, ecologic, cultural etc.

• ONG-ul anului - Această categorie se adresează organizaţiilor non-profit care au produs un impact major şi vizibil în comunitatea din care fac parte, prin proiectele pe care le-au coordonat, prin evenimentele pe care le-au organizat sau prin campaniile pe care le-au derulat.

• PROMOTOR al culturii şi artei - Categoria aceasta are ca scop nominalizarea organizaţiilor non-profit, a grupurilor de iniţiativă sau a oamenilor care s-au axat pe promovarea artei, culturii sau tradiţiilor şi care merită aprecierea noastră pentru impactul activităţilor realizate.

• PROMOTOR al excelenţei şcolare - Categoria aceasta are ca scop nominalizarea oricui s-a axat pe promovarea excelenţei în domeniul educaţiei, prin proiecte inovatoare, prin promovarea valorilor autentice şi a meritocraţiei.

Nominalizările pot fi făcute până la data de 30 noiembrie. Doritorii pot găsi formularul de nominalizare aici.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Propunere
Victoras Micula !!!
Postat 18 Octombrie 2018, 14:29 de Kuler
DN 76
Anul trecut, am nominaizat persoane care, in mod voluntar si fara a fi antrenati politic, ani la rand, au fost implicate - prin actiuni civice, mitinguri, proteste, emisiuni tv, monitorizare, interpelari ai factorilor de decizie, etc. in reabilitarea DN 76 Oradea-Deva . Daca astazi, acest drum este in stadiul in care este li se datoreaza si lor ! Pentru "Gala comunității bihorene" a fost lipsit de interes ! ... si nu si-au luat, acele persoane, decat ani la rand, din timpul lor liber, ptr a se implica !
Postat 18 Octombrie 2018, 14:16 de Damian
!!!!
La rubrica "Promotor al artei si culturii" eu as propune-o pe D-na Elvira Râmbu!
Postat 18 Octombrie 2018, 13:57 de soricel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON