URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 17 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nefirească, în şarada jucată la ceas de seară de Cuc, Mang şi Rus, e intersectarea dintre propaganda politică şi profitul privat, ambele cam forţate. Ce căuta ministrul acolo unde treaba merge ca unsă, nu pe restul celor 415 kilometri ai autostrăzii începute acum 15 ani? Dar şeful PSD Bihor, despre care nu ţin minte să se fi tras în poză şi pe selenarul drum judeţean DJ191B Popeşti-Suplac? Răspunsul poate ar trebui căutat nu în relaţia de amour-à-trois dezinteresat, ci în preţul piperat pentru cei 5,35 km dintre Borş şi Biharea...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Am intrat în magazin uşor ezitant. Era prima dată când trebuia să cumpăr un candelabru şi mă simţeam nesigur. Nu e genul de obiect pe care să îl cumperi prea des. De obicei stau 2 ore să mă hotărăsc asupra unei perechi de pantaloni şi nici atunci nu sunt sigur că am făcut alegerea corectă. În cazul unui candelabru, cu care poţi înfrumuseţa sau distruge o cameră, alegerea părea mult mai dificilă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013 prevede, pentru prima dată în România, posibilitatea formulării unei contestații în cazul în care se apreciază că procesul se prelungește nejustificat. Conform articolului 522 din Codul de procedură civilă, oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată, pot face o contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
21 Ianuarie 2016, 13:39

Creşte presiunea: după baza Ryanair de la Timişoara, urmează la Arad una Join Airlines, în timp ce la Oradea operează doar Taromul

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aeroportul orădean a fost complet modernizat, dar e prins în cleştele concurenţei de către cele din Cluj, Timişoara şi, mai nou, Arad. Dacă aeroportul clujean este de câţiva ani nr. 1 în Transilvania, cel din Timişoara a anunţat săptămâna trecută că Ryanair îşi va face aici o bază pentru a opera şase noi curse, din care patru externe.

Săptămâna aceasta, un alt aeroport din apropiere, cel din Arad, a semnat cu compania olandeză Join Airlines un contract conform căruia aceasta va efectua săptămânal o cursă internă şi trei internaţionale, din care una spre Verona (Italia) şi alta spre Stuttgart (Germania), cel mai probabil din luna iunie.

În timp ce orădenii aşteaptă curse spre Italia, Germania, Spania, Austria, Marea Britanie, Irlanda, fiind nevoiţi să apeleze la serviciilor companiilor care operează de la Cluj, Timişoara, Debreţin sau Budapesta, conducerea Consiliului Judeţean Bihor şi a Aeroportului Oradea încă nu au lansat procedurile de achiziţie publică pentru desemnarea unor operatori care să asigure noi curse, externe.

Săptămâna trecută, preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, a declarat într-un interviu acordat BIHOREANULUI că prezenţa Ryaniar la Timişoara "nu pune deloc în pericol şansele ca această companie să aibă o bază şi la Oradea", precum şi că la finele acestei luni, pe 29 ianuarie, reprezentanţii a 27 de companii aeriene se vor reuni la Oradea, abia după această reuniune urmând să se ştie exact interesul lor pentru aeroportul orădean.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Interesant...
Problema e de Debrecen. Daca hai sa zicem cu Cluj si TM ne descurcam cumva, o baza Wizz puternica la DOAR 70 DE KM de Oradea ridica intr-adevar o serie de problematici interesante la fileu. Acum, sa vedem exact ce se va intampla si la Arad. Aceasta firma Join Airlines, ma rog, nu stiu ce sa spun despre ea. Site-ul lor joinairlines.com, pare cam dubios...adica nici o sectiune referitorae la achizitie bilete, destinatii etc... Ma rog.. Bravo lor daca s-au stiut descurca. Wizz zburase de acolo pana anul trecut. Probabil Wizz a renuntat la Arad tot din cauza bazei noi de la Debrecen...
Postat 21 Ianuarie 2016, 16:53 de OradeaCivitas
Manipulare socialista
Pe Oradea opereaza, anual, si TiriacAir nu numai Tarom.
Postat 21 Ianuarie 2016, 14:50 de WinDos
Nu, nu sunt probleme la aeroport!
Nu, desigur ca baza Ryanair de la Timisoara nu pune deloc in pericol sansele ca Oradea sa fie la randul ei un Hub. Pericolul sansei la Oradea este chiar Cornel Popa. Si inca ceva, clestele concurentei te prinde atunci cand nu faci nimic, cand viziunea ta e sa te caute altii, cand esti superficial si traiesti in clisee.
Postat 21 Ianuarie 2016, 14:15 de Klaus_Sebastian
nu poate opera amu la toți trei !!!
Poate doar la tăți-o-tri camdeodată!
Postat 21 Ianuarie 2016, 14:06 de ADINA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2803 RON
  • 1 EUR = 4.734 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON