URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Martie 2020, 11:59

Coronavirus în Bihor: 150 de persoane în carantină, peste 4.000 autoizolate la domiciliu. 18 amenzi pentru unii care au ieşit din case nejustificat

Coronavirus în Bihor: 150 de persoane în carantină, peste 4.000 autoizolate la domiciliu. 18 amenzi pentru unii care au ieşit din case nejustificat foto generic, arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

150 de persoane în carantină şi 4.106 (dintre care 2146 titulari ai chestionarelor şi 1960 aparţinători ai acestora) sunt în carantină în Bihor, după cum arată cea mai nouă statistică făcută publică de Direcţia de Sănătate Publică Bihor, valabilă pentru sâmbătă dimineaţă la ora 9.

"Pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel naţional pe timpul stării de urgenţă au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale în valoare de 30.200 lei", mai arată comunicatul, cu referire la cei care au ieşit pe străzi fără să îşi justifice în faţa autorităţilor acest gest.

La fel ca în precedentele dăţi, autorităţile locale nu au făcut public numărul persoanelor infectate din județ, însă, aşa cum a scris BIHOREANUL, vineri seară, numărul celor diagnosticaţi a ajuns la 14, cele mai recente cazuri fiind înregistrate în cazul unor persoane aflate în izolare.

Pe de altă parte, DSP detaliază că, în ultimele 24 de ore, poliţiştii bihoreni au efectuat 967 de misiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare. Echipajele IPJ au au însoțit 17 convoaie organizate pentru tranzitarea județului spre zonele de carantinare / autoizolare și au efectuat 6 misiuni de transport spre spațiile de carantină.

La rânrul lor, jandarmii au însoţit 16 convoaie organizate pentru tranzitarea judeţului şi au asigurat măsuri de pază şi protecţie la nivelul celor 4 centre de carantină active, iar echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au efectuat 2 misiuni de transport ale persoanelor care au intrat în ţară către centrele de carantină de la nivelul judeţului, respectiv către limita de judeţ, de unde au fost preluate de către echipaje din judeţele respective. De asemenea, angajaţii ISU Crişana au desfăşurat o misiune de mentenanţă la centrul de carantină instituţionalizată din Piaţa 100.

La nivel naţional, 1.292 persoane au fost confirmate până acum, 115 persoane au fost declarate vindecate. În carantină sunt 7.219 persoane, iar în autoizolare 124.320. 26 de persoane au murit până acum în România de coronavirus conform raportărilor oficiale.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul "Opt bihoreni care au plecat din autoizolare, săltaţi de jandarmi şi băgaţi la carantină, în Oradea"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON