URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Iunie 2010, 10:38

Cornel Popa spune că nu vrea "stabilitate" portocalie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o declaraţie intitulată "S-a stricat moara stricată", prezentată joi într-o conferinţă de presă, preşedintele PNL Bihor Cornel Popa a criticat "bâlbâiala guvernamentală şi faptul că nu premierul anunţă măsurile dure pretins anti-criză, ci adevăratul şef al PDL şi falsul şef al statului", adică preşedintele Traian Băsescu, care - prin natura funcţiei - nu are atribuţii în guvernarea ţării.

Într-o notă ironică, senatorul liberal a criticat, de asemenea, faptul că "premierul declară ceva, ministrul de finanţe contrariul, iar şeful FMI îi contrazice pe amândoi" şi afirmă că PNL nu poate fi de acord cu poziţia lui Băsescu de a-l menţine pe premierul Emil Boc în funcţie, în numele stabilităţii. "Care stabilitate, vin şi întreb? Care guvernare? Nu văd decât decizii absurde, încălcarea legii, ordonanţe neconstituţionale şi contracte grase date de statul român celor care au contribuit la bugetul de campanie al PDL", a comentat Cornel Popa, adăugând: "Mamele protestează, pensionarii şi bugetarii de tot felul de asemenea, examenul de bacalaureat este sub semnul întrebării... toate acestea sunt oare efecte ale unei bune guvernări, aşa cum ni se aruncă în declaraţii sforăitoare de presă? Cum mai suportă domnul Boc să se audă lăudând "producţia la hectar", când pensionarii vor să se lege în lanţuri de gardul Casei Poporului?".

Senatorul PNL a declarat că nu mai are răbdare cu "acest Guvern de amatori şi de specialişti în nimic, de iresponsabili care ne-au dus cu zăhărelul până în pragul prăpastiei, pentru ca acum să spună că nu au altă soluţie decât sacrificarea populaţiei".

"Este inuman să tai din pensiile acelor bătrâni cu ochii în lacrimi, dar să îi rogi frumos pe directorii din agenţiile statului protejate să dea dovadă de solidaritate. Sunt curios ce au răspuns acei domni milionari şi multi-milionari. Probabil că au refuzat strângerea curelei şi ea a rămas la fel de lată şi încăpătoare ca în cântecul preferat al primului ministru...", şi-a încheiat declaraţia preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
valetu' miculeilor
ce mai vrea si papagalul asta ?
Postat 05 Iunie 2010, 17:47 de pe.na.lii
CIORDEL POPA
STIM CE-I POATE PIELEA LUI CIORDEL POPA!
Postat 05 Iunie 2010, 17:38 de MAD
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON