URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Aprilie 2010, 13:02

Consiliul Judeţean şi instituţiile subordonate ar putea să îşi ia energie "eco"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierii judeţeni şi-au dat marţi acordul pentru ca Direcţia Tehnică a CJ Bihor să depună la Ministerul Economiei două proiecte finanţabile cu fonduri europene, prin a căror aplicare toate instituţiile din subordinea deliberativului judeţean ar putea beneficia de energie electrică produsă din surse neplouante şi regenerabile.

Astfel, aleşii bihorenilor au votat în unanimitate aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a cofinanţării din bugetul CJ pentru realizarea la Săcueni a unei aşa-numite "instalaţii pentru producerea energiei electrice prin valorificarea de biomasă", precum şi pentru realizarea, în comuna Avram Iancu, a unui parc fotovoltaic.

Potrivit şefului Direcţiei Tehnice a Consiliului Judeţean, Filip Cheşeli, electrocentrala din Săcueni va fi realizată în urma unui proiect elaborat de specialiştii CJ care va fi depus la Ministerul Economiei săptămâna aceasta, în vederea obţinerii finanţării care, majoritar, va fi suportată din fondurile Uniunii Europene. "Valoarea acestei investiţii este de 16,8 milioane euro şi are ca titulat de proiect Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) alcătuită din Consiliul Judeţean împreună cu primăriile din Săcueni şi Diosig", a spus directorul, precizând că 85% din sumă va proveni de la UE, urmând ca ADI să asigure doar 2% din valoare şi Guvernul, prin Ministerul Economiei, restul de 13%.

La Avram Iancu, unde CJ vrea să amenajeze un parc fotovoltaic care, aşa cum îi arată şi denumirea, va utiliza energia solară, titularul de proiect este Consiliul Judeţean, care speră să obţină 5,4 milioane de euro pentru investiţie, proporţia de contribuţie financiară fiind aceeaşi ca în cazul celei de la Săcueni.

Potrivit şefului Direcţiei Tehnice a CJ, Filip Cheşeli, şansele ca unitatea de implementare a proiectelor europene din Ministerul Economiei să aprobe cele două proiecte ale Consiliului Judeţean sunt foarte mari, iar instituţia mai are în execuţie încă 12 asemenea proiecte pentru accesarea de fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial.

Un alt mare avantaj al celor două obiective este că, după cinci ani de la darea în folosinţă, Consiliul Judeţean, ca proprietar al parcului fotovoltaic de la Avram Iancu şi al electrocentralei pe biomasă de la Săcueni va putea să vândă surplusul de electricitate în sistemul energetic naţional.

Puterea instalată a electrocentralei de la Săcueni urmează să fie de 0,53 Megawaţi pe oră şi ar produce 5.000 de MW/h/an, iar a parcului fotovoltaic de la Avram Iancu va fi de 3 MW/h şi ar urma să producă 3.550 MW/h/an.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON