URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 12 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu peste un deceniu, un clujean teribilist zicea că s-a săturat de România. Cum n-a explicat că, de fapt, se săturase de balcanism, de corupţie, de minciună, de demagogie, naţionalism primitiv, murdărie şi dezordine, a fost pus la index ca vândut ungurilor. De câteva luni, patru primari din Transilvania pregătesc o iniţiativă mult pragmatică, deci şi mai "periculoasă" decât manifestul lui Sabin Gherman...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În primul rând, îmi doresc să nu fie doar o mişcare politică, iar declaraţiile de intenţie ale celor 4 primari (fonduri, dezvoltare, infrastructură etc) să fie doar de faţadă, aşa cum se face în orice campanie electorală. Mi-ar plăcea să nu devină un pol politic şi să nu fie exploatată în consecinţă, deşi, dacă va începe să facă performanţă şi să dea rezultate palpabile, e foarte posibil să se ajungă şi acolo. Primul semnal ar fi atunci când vor cere şi alte oraşe să intre în horă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
31 Mai 2011, 15:41

Consiliul Judeţean se pregăteşte să contracteze un nou credit, de 15 milioane lei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conducerea Consiliului Judeţean intenţionează să contracteze un credit de 15 milioane de lei, pentru a avea din ce să achite finalizarea lucrărilor de modernizare a DJ 763 Sudrigiu-Pietroasa-Padiş, estimată să aibă loc în luna august a acestui an, dar şi pentru a continua modernizarea Muzeului şi a o declanşa pe cea a Aeroportului. Cum obiectivul DJ 763 este finanţat cu fonduri europene prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi cofinanţat de Consiliul Judeţean, dar MDRT plăteşte cu întârziere ratele ce-i revin (ultima în mai anul trecut), banii sunt necesari pentru a nu se bloca finalizarea lucrării, în condiţiile în care proiectul trebuie încheiat până la finele lunii august.

Deşi în proiectul hotărârii supuse marţi atenţiei consilierilor judeţeni pe acest subiect era prevăzută clar destinaţia banilor în cazul în care creditul este aprobat, precum şi faptul o parte a creditului, împreună cu banii ce urmează să fie recuperaţi din fonduri europene daţi la DJ 763 vor fi cheltuiţi pentru continuarea amenajării sediului Muzeului Ţării Crişurilor şi la cofinanţarea lucrărilor de modernizare a Aeroportului, liderul grupului de consilieri PDL, Ionel Avrigeanu, s-a opus acestui proiect. Motivul? La început a afirmat că perioada de rambursare a celor 15 milioane de lei este prea lungă (20 de ani), pentru ca apoi să acuze conducerea CJ că urmăreşte "o şmecherie".

"E clar că aceşti bani nu sunt pentru drumul de Padiş", a aruncat Avrigeanu, fapt ce a stârnit apoi reacţiile atât din partea conducerii CJ, exprimate de preşedintele Radu Ţîrle şi vicereşedinţii Alexandru Kiss şi Dumitru Voloşeniuc, cât şi a colegilor consilieri din celelalte partide, precum Mihai Bar şi Szabo Odon. Cu toţii i-au explicat lui Avrigeanu ceea ce fusese înţeles de toată lumea, mai puţin de el, şi anume că însuşi proiectul hotărârii stabileşte că destinaţia banilor ce vor fi împrumutaţi nu poate fi stabilită de o persoană, ci de către consilierii înşişi, printr-o hotărâre ulterioară. "Disponibilul creat prin executarea prevederilor mai sus menţionate (n.r. - adică după plata DJ 763) se va constitui, după caz, în surse de refinanţare şi/sau rambursare a împrumutului sau va fi redirecţionat pentru alte obiective de investiţii stabilite ulterior numai prin Hotărâre a Consiliului Judeţean Bihor, în condiţiile legii", se arată în proiectul de hotărâre.

În cele din urmă, grupul celor opt consilieri PDL a votat împotrivă, iar cei 25 ai alianţei UDMR-PNL-PSD au aprobat, cu 25 voturi "pentru", contractarea creditului. Acesta urmează să fie luat de la banca ce va dovedi că are oferta cea mai bună.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
cris da din nou cu bata-n cris
domnul Cris din nou a dormit in timpul sedintei...sau nici nu a fost prezent si i a povestit sotia ulterior ce a fost instruita sa povesteasca...cu creditul nu e problema...problema ca e cei care conduc CJ iau un credit mult mai mare (decat a trebui doar pt acel drum) pt a putea (citez) "sustine proiecte ulterioare"...si cand avrigeanu a intrebat ce inteleg ei prin asta au spus ca se va vedea...atunci el a sugerat sa voteze atunci ca proiectele ulterioare sa fie aeroportul si teatrul dar nici vorba...credeti ca a vrut cineva?...banii aceia vor avea alta destinatie...adica campania electorala a pnl-ului si udmr-ului...pt ca atunci cand se va supune la vot ce sa se faca cu acei bani tot pnl-ul si udmr-ul vor castiga...pt ca ei au majoritate...by default...si tot NOI vom plati acel credit 20 de ani...vai s-amar...
Postat 01 Iunie 2011, 10:13 de cinevacuvalva
dezastru
la ce lucrari de mantuiala se fac la drum, o sa fim si cu banii dati si tot fara drum... ciudat cum pdl a votat impotriva creditului, cand ei au manarit toata treaba cu drumul pentru super-statiunea pe care o vor in Padis, sau ma rog, pentru a creste pretul terenurilor pe care le vand...
Postat 31 Mai 2011, 21:02 de cineva din zona
ne vedem in 2012
Ce sa faci ca doar gardurile bisericilor penticostalilor lui TIRRRRRRLE costa nu se fac pe de-a moaca.
Postat 31 Mai 2011, 18:47 de pentix
Pe credit tot prostul stie
Mai Cris-ule, pe 20 de ani ? Adica o sa avem drum de Padis, Muzeu si Aeroport curatel, peste 20 de ani ? Ca asa rezulta din logica ta. Sau o sa le avem mult mai repede, dar si urmasii urmasilor nostri tot asta vor plati.
Postat 31 Mai 2011, 18:43 de Busy
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Gala Comunității Orădene. Vezi care au fost proiectele premiate! (FOTO)
  • Victorie acasă: CSM CSU Oradea a câștigat derby-ul cu Steaua (FOTO)
  • Primul tren Cluj - Oradea – Viena a plecat 'full'. Biletul cel mai ieftin costă 133 lei (FOTO/VIDEO)
  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON