URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 15 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Că politrucii din Consiliul de Administraţie al Aeroportului sunt incompetenţi nu mai încape nicio îndoială, incompetenţa lor e flagrantă. Nu trebuie să fii mare specialist în management ca să te prinzi câtă pricepere au cele 7 persoane a căror performanţă este golirea Aeroportului de orice cursă externă după investiţii uriaşe, de zeci de milioane de euro.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
22 Octombrie 2018, 15:05

Conducerea Kiwanis România a fost aleasă din Oradea: prof. dr. Iuliana Păcurar!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În perioada 19-21 octombrie, Oradea a fost gazda unui eveniment cultural de excepţie - a avut loc Passation, ceremonia transferului însemnelor către noul guvernator Kiwanis România, în persoana dnei prof. dr. Iuliana Păcurar, preşedinte fondator al Kiwanis Art Oradea. Kiwanieni din străinătate şi din toată ţara au participat la Gala organizată cu această ocazie sâmbătă seara, desfăşurată la Continental Forum Oradea.

"Kiwaniană" din 2003, când s-a înfiinţat primul club Kiwanis la Oradea, Iuliana Păcurar a adus unicitate în Kiwanis Internaţional, prin crearea unui club ce sprijină copiii şi tinerii înzestraţi cu talent artistic, prin acordarea de burse pentru participarea la diferite concursuri şi organizarea unor cursuri şi evenimente inedite pentru copiii talentaţi (concerte, expoziţii, recitaluri de poezie).

"Deviza mea este Solidaritatea în sprijinul copiilor. Îmi doresc să spijinim creşterea, dezvoltarea sănătosă şi armonioasă a copiilor şi să implicăm voluntarii Districtului Provizoriu Kiwanis România în acţiuni care să ducă la construirea unor comunităţi mai atente la nevoile materiale şi spirituale ale copiilor", a spus Iuliana Păcurar, guvernatorul Kiwanis România pentru anul 2018-2019.

Printre oaspeţii de seamă ai Federaţiei Kiwanis Europa prezenţi la Gala de Passation s-au numărat vicepreşedintele Christian Decorte şi responsabilul pentru Europa al Children Found, Filip Delanote.

"Sunt foarte mulţumit de echipa din România, a făcut foarte mult pentru creşterea Kiwanis la nivel european. Un bun kiwanian înseamnă să fii aproape de membrii Kiwanis, care îţi devin prieteni, de copiii pe care îi ajutăm, înseamnă înţelegere, respect, acceptarea ideilor celorlalţi" a zis Christian Decorte.

Ceremonia transferului însemnelor a debutat cu un deosebit moment artistic susţinut de tineri pianişti, violonşti, flautişti, dar şi printr-o expoziţie de artă plastică. Eforturile constante ale copiilor au fost premiate apoi de Kiwanieni.

 "Servim copiii lumii. Încerc să fac asta ca fiind parte din viaţa cotidiană, toţi suntem o mare familie care ajută copiii, inclusiv cu probleme" a declarat Filip Delanote.

La eveniment au fost de asemenea prezenţi Pier Dragousseau, din partea clubului parrain France-Monaco, Genevieve Donet – Monteagud, responsabila districtului parrain pentru România şi Roger Villaume vicepreşedinte al districtului France-Monaco.

Carmen Ungur Brehoi

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3072 RON
  • 1 EUR = 4.7536 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON