URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 11 DECEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Decât să tipărim broșuri și să ne batem cu pumnii-n piept, mai bine ne aplecam pe probleme importante. Să lichidăm toaletele din fundul curții, să racordăm gospodăriile țărănești la gaz metan, să oprim migrația care duce la depopularea țării, acestea erau proiecte ce meritau închinate mărețului Centenar. De autostrăzi nici n-are rost să mai vorbim.
Zic şi eu
Adrian Cris
Maeştrii barei ne zic, scriitoriceşte, că-i mai bine să scape 99 de nevinovaţi decât să fie condamnat pe nedrept un singur nevinovat. N-au însă a se teme: în România zilelor noastre mai degrabă va fi osândit un singur vinovat din 99. Evident, cel care nu-şi permite să achite onorarii grase avocaţilor şi şpăgi consistente judecătorilor...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Ne tot mândrim de câțiva ani pe rețelele de socializare și în viața reală cu dezvoltarea orașului și cu aspectul său în continuă schimbare. Ei, bine, iată că, prin aceste scumpiri, devenim într-un fel parteneri ai dezvoltării urbei. Iar modernizarea costă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Sistemul colector urinar, format din bazinetele renale (formaţiunile care "captează" urina din cei doi rinichi), cele două uretere ("tuburile" prin care urina ajunge la vezică), vezica urinară şi uretra ("tubul" prin care urina se elimină) este "căptuşit" cu nişte celule epiteliale denumite în ansamblu "uroteliu". Toată această zonă este expusă influenţelor carcinogene, dar cea mai frecventă tumoră este cea a vezicii urinare, urmată de cea de la nivelul bazinetelor.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Vorbim de o "explozie" de depresie în rândul fetelor începând cu anul 2012 şi până în prezent şi toate aceste adolescente au un singur lucru în comun: petrec mult timp pe telefoanele mobile ori în faţa canalelor social media.
01 Iulie 2011, 14:51

Conducere nouă la Spitalul Judeţean: manager Gavril Grebenişan, director medical chirurgul Adrian Duşe

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu câteva zile înainte de 6 iulie, când expiră mandatul managerului Spitalului Judeţean, Carmen Pantiş, al directorului medical Călin Hozan şi al celui financiar-contabil Emil Muţ-Popovici, primarul Ilie Bolojan a decis ca, începând de miercurea viitoare, cele trei funcţii de conducere a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea să fie exercitate, pe o perioadă de şase luni, de către inginerul Gavril Grebenişan, chirurgul Adrian Duşe şi economistul Maria Silaghi, cea din urmă ocupând funcţia de director-financiar contabil la Maternitate, în mandatul lui Grebenişan.

Pantiş, Hozan şi Muţ-Popovici fuseseră numiţi ca interimari anul trecut, printr-o dispoziţie a preşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, după ce Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă a fost transferat de la Ministerul Sănătăţii în subordinea CJ Bihor, fiind menţinuţi, tot provizoriu, de către primarul Ilie Bolojan după ce unitatea a fost preluată de municipalitate.

Numirea lui Grebenişan, Duşe şi Silaghi a fost făcută publică vineri, printr-un comunicat de presă conform căruia director de îngrijiri la Judeţean rămâne Florin Rob, cel numit anul trecut de preşedintele CJ, Radu Ţîrle.

"Inginerul"

Fost manager al Registrului Auto Român în perioada când actualul primar Ilie Bolojan era prefect al judeţului Bihor, Gavril Grebenişan este de profesie conferenţiar universitar la Facultatea de Inginerie Managerială. Anul trecut a fost numit manager al Maternităţii imediat ce acest spital a trecut în răspunderea municipalităţii.

Încă de la început, Grebenişan s-a lovit de ostilitatea fostei şefe a Maternităţii, Liana Antal, nimeni alta decât soţia rectorului Universităţii, care i-a contestat numirea, dar şi managementul. Liana Antal, iar apoi Doru Crăiuţ, au înaintat mai multe reclamaţii împotriva lui Grebenişan, pe motiv că acesta ar fi modificat organigrama spitalului. În realitate, cum s-a dovedit ulterior, Grebenişan nu făcuse decât să treacă sala de naşteri în subordinea directorului medical, aşa cum fusese dealtfel şi în mandatul Lianei Antal, deoarece aceasta, în ultimele zile de exercitare a funcţiei de manager, o inclusese în componenţa propriei secţii.

Sancţionat ilegal

După un interimat de aproape şase luni, în decembrie 2010, Grebenişan a câştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de manager, la care se prezentase şi Liana Antal.

În acelaşi timp, acuzele împotriva lui s-au înmulţit, iar anul acesta, în luna mai, Comisia de Etică a Universităţii l-a sancţionat cu un avertisment scris, pentru că ar fi dat dovadă de lipsă de loialitate faţă de Universitate.

Sancţiunea a fost luată pe baza reclamaţiei unor medici cadre universitare, care l-au acuzat că ar fi utilizat o imprimantă care le aparţinea lor şi nu Maternităţii, dar şi că a afişat în spital un afiş prin care interzicea desfăşurarea de activităţi medicale pentru patru medici ale căror contracte de muncă, încheiate iniţial pe durată determinată, au expirat anul trecut şi nu au mai fost prelungite.

Luna trecută, sancţiunea decisă de Comisia de Etică a Universităţii împotriva lui Grebenişan a fost însă anulată, deoarece Oficiul Juridic al Universităţii a declarat-o nelegală.

"Doctorul săracilor"

Chirurgul Adrian Duşe, numit de Bolojan în funcţia de director medical, este şef de secţie la Spitalul Judeţean, fiind cunoscut în urmă cu mai mulţi ani ca "doctorul săracilor", din cauza faptului că refuza să primească "atenţii" din partea bolnavilor pe care i-a tratat.

De o discreţie exagerată, doctorul Adrian Duşe a refuzat mereu solicitările presei de a da declaraţii sau interviuri, chiar şi atunci când a intrat în conflict cu un alt medic, care în urmă cu doi ani l-a agresat, deoarece Duşe încercase să-l oprească de la extirparea apendicelui unei paciente care, de fapt, suferea de o altă afecţiune decât apendicita.

"O responsabilitate"

Chirurgul Adrian Duşe s-a dovedit la fel de zgârcit la vorbă şi faţă de reporterul BIHOREANULUI, care l-a contactat în legătură cu proaspăta sa numire în funcţia de director medical. "Tot ce vă pot spune este că mi s-a formulat propunerea de a face parte din noua echipă de conducere a spitalului şi că am acceptat-o, pentru a încerca să îmbunătăţesc activitatea acestui spital", a declarat dr. Duşe.

În ceea ce-l priveşte, noul manager al Spitalului Judeţean afirmă că se simte onorat de încrederea pe care i-o acordă primarul Ilie Bolojan, şi că nu vede în aceasta o recompensă, ci o responsabilitate. "Sunt onorat de încrederea pe care domnul primar o are faţă de mine şi vreau să precizez că percep numirea nu ca pe o recompensă pentru prestaţia de la Maternitate, ci ca pe o responsabilitate, fiindcă sunt multe lucruri de făcut şi la Spitalul Judeţean", a spus Grebenişan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
69 Comentarii
pacienta
Felicit intreaga echipa din conducerea Spitalului Judetean..........spor la munca in continuare d-le Grebenisan , d-l dr Duse....si mult succces !!!! Din fericire pt noi oradenii a fost aleasa aceasta echipa in conducere pt a ne fi noua mai bine.Acestor oameni chiar le pasa de viitorul spitalului si al pacientilor.D-l Grebenisan si dr Duse sunt oameni corecti si profesionisti in tot ceea ce fac.pacienta
Postat 16 August 2011, 19:30 de pacienta
misu
in sfarsit o echipa corecta la judetean,multumim primarului.
Postat 28 Iulie 2011, 15:31 de misu
sas
lasa ca bumbu e mincinos ,pe nora lui am operat-o cu cezariana si era multumit.acum vine cu smecherii ca nu e buna cezariana e un mincinos.Cand am operat-o pe nora sa i-a ras mustata acum nu ne buna cezariana?Bungau stie ce soune ca il va bate la bucutele goale
Postat 14 Iulie 2011, 22:15 de sas
bumbu
bumbu si duse sunt impotriva ovulelor vaginale de la m,aternitate desi habar nu au despre colpitele din sarcina.Bumbu mai bine ne spune ce face cu bungau decat sa isi de-a cu parerea despre ovule.Comisia lui cioara si bumbu sunt buni prieteni.Duse spune prea multe cezariene la maternitate ,bumbu spune la fel.Toti fraieri isi dau cu parerea.
Postat 14 Iulie 2011, 22:10 de bumbu
Confuzie
Nu inteleg de ce e atacat jurnalistul???Toata lumea stie ce afacut Grebenisan la RAR si la Maternitate. Ca a deranjat pe multi , asta e sigur!! mcar de-ar mai fi cativa cu vocatie de kamikaze ca el. Impostori,temeti-va de oameni care nu au ce pierde !!! ! Grebenisan are careiera univ,pe bune! Cu sau fara functie ramane tot un prof de exceptie printe nulitatile de la Sorbonica Oradea. ca sunt si studenti care-l critica e normal . Dar cei care conteaza il respecta si chiar admira! Asta nu suporta impostorii!
Postat 13 Iulie 2011, 02:09 de maria
bine
ce bine ca primarul a pus o asa echipa la spitalul judetean ,universitarii sunt stresati pt ca acum vor trebui sa respecte programul de lucru.Chiar azi a fost primarul prin policlinica sa vada daca medicii respesta programul.Rectorul antal face spume pt ca nu mai merge fabrica de diplome cum mergea.
Postat 12 Iulie 2011, 20:09 de bine
cauza inlatura efectul
Felicitari d-le Grebenisan!!! Dar va rugam sa aveti in vedere remuneratia medicilor, a asistentelor , a personalului administrativ , sa dati la oameni apoi sa cereti, performanta, corectitudine, conduita, respect ca apoi noi, beneficiarii de servicii sanitare sa fim tratati cum trebuie.
Postat 11 Iulie 2011, 11:35 de Eva
pnl
Pnl e tare in sfarsit o echipa de profesionisti la judetean .Multumim primarului.Poate ne scapa si de TOTAL ,firma care facea curatenie la judetean de te oripilai ce mizerie era.
Postat 07 Iulie 2011, 15:14 de pnl
@lacziko
Ati uitat unele amanunte.Prima,care a trebuit sa reintervina in acest caz,a fost dr.Negrini pt ca madam Lacziko a nascut-o,a plecat si nu a mai raspuns.Apoi,intrebata ce este cu acel caz,a spus Lacziko ca nu are ce discuta!Din contra,a insistat ca nu are pacienta nimic,sa se externeze.La aproape doua saptamani de la externare,acum,a venit cu metroragie si a fost salvata de dr.Crihana.Pana cand trebuie sa intervina tot spitalul sa salveze cazurile ratate de Lacziko?Ce faceti domnilor din conducere?Dormiti?
Postat 05 Iulie 2011, 08:14 de rezident
criminala
Asistent universitar dr Lacziko doctor in medicina ,asistentuniversitar la universitatea lui Antal a mutilat o femeie din nou. O lauza care a nascutbin urma cu trei saptamani in urma cu dr Lacziko sa internat in 4.07 2011 cu sangerarae abundenta dupa o nastere asistata de dr Lacziko ,care nu a suturat colul uterin in mod corespunzator s- a internat si a fost salvata de dr crihana.Credem ca managera Pantis nu va face nimic ,dar Grebenisan va lua masuri drastice pt ca el si primarul nu pot tolera astfel de abateri.REctorul o va apara ,nimic nou sub soare pt ca si-a cumparat postul de asistent universitar prin reteaua dr antal liana ,craiut ,rectorul antal,dar cu primarul nu le merge
Postat 04 Iulie 2011, 18:25 de criminala
criminala
Asistent universitar dr Lacziko doctor in medicina ,asistentuniversitar la universitatea lui Antal a mutilat o femeie din nou. O lauza care a nascutbin urma cu trei saptamani in urma cu dr Lacziko sa internat in 4.07 2011 cu sangerarae abundenta dupa o nastere asistata de dr Lacziko ,care nu a suturat colul uterin in mod corespunzator s- a internat si a fost salvata de dr crihana.Credem ca managera Pantis nu va face nimic ,dar Grebenisan va lua masuri drastice pt ca el si primarul nu pot tolera astfel de abateri.REctorul o va apara ,nimic nou sub soare pt ca si-a cumparat postul de asistent universitar prin reteaua dr antal liana ,craiut ,rectorul antal,dar cu primarul nu le merge
Postat 04 Iulie 2011, 18:25 de criminala
lacziko
Prietena dr antal liana si prof craiut ,dr lacziko a mutilat o femeie din nou.Dr lacziko a asistat o pacienta in urma cu 3 saptamani dar nu a suturat colul uterin cum trebuie si azi la ora 5 dimineata dr crihana a trebuit sa o salveze operand-o ,efectuand hiaterectomie(aduica ia scos uterul pt alcumva murea biata femeie).Cate femei trebuie sa fie mutilate pt a opri aceasta universitara cu doctorat in medicina si cu studii clinice pe OB IV.REctorul ciumpalac ce zice acum unde e comisia de etica acum?
Postat 04 Iulie 2011, 18:08 de lacziko
antal
sfatuiesc profesorii si conferentiariiu sa se inscrie in PDL si sa ia spaga la maxim.Domnul CIOARA la va oferi imunitate universitara iar studentii daca nu vor sa cada la licenta sa scoata banii la greu pt ca eu sunt smecher la greu. Vine Liana din germania si va invata medicina ,BOC e de vin ca nu ne da un partid ca cel comunist unde eu eram turnator si activist
Postat 04 Iulie 2011, 17:42 de antal
student
eu cred ca dr timar a fost penalizata pt ca a luat prea putin aici specialisti sunt Bumbu si Bungau care lucreaza la alt nivel colegii stiu despre ce e vorba unde e comisia de etica acum a domnului CIOARA ,rectorul incornorat ce zice ,sau nu ii da nevasta voie sa vorbeasca ?
Postat 04 Iulie 2011, 17:13 de student
bac
Credeti ca rectorul ar trece bacul?eu credv ca nu.Tot sistemul de invatamant e putred dar Funeriu a facut prostia ca nu i-a lasat sa copieze si acum s-a si aflat acest lucru.Cand am dat bacul si dupa mine au copiat colegii.Doctoranzii lui antal la fel au copiat lucrarile de doctorat .
Postat 04 Iulie 2011, 11:16 de bac
primarul
Primarul e tare in sfarsit a pus profesionisti la conducerea spitalului judetean Grebenisan a impus corectitudine la maternitate(vezi ce smecherii a facut antal ca studiile clinice si cu Lacziko,bairamuri cu rezidentii tineri etc) de a fugit antal ingermania dupa tunurile care le-a dat la maternitate,iar dr Duse e un bun profesionist nici nu e cadru didactic pt ca s-a ocupat de ceea ce se pricepe mai bine ,de operatii si nu ca cei din universitate numai de spagi si titluri fara acoperire.
Postat 04 Iulie 2011, 11:09 de primarul
cioara
sefu pot sa penalizez pe grebenisan pt ca au cazut elevii la bac.Dr antal cand vine din germania va face furori cu cata stiinta va umple oradea si universitatea,eu propun sa ii dau gradatie pt lipsa de la cursuri si pt chiul,pt ca a plecat in germania in timpul anului universitar.Mai e traumatizata ?
Postat 04 Iulie 2011, 11:02 de cioara
antal
echipa la dr antal e in soc la fel si rectorul turnator la securitate.Vine domnita antal din germania si face fertilizare in vitro de mor dusmanii de ciuda ,dar cine va fi in echipa ei:dr lacziko care am vazut ce face ,azi 04 07.2011 iar a ramas o femeie fara uter dupa ce a fost asistata la nastere de dr Lacziko si alti mari cadre universitare fosti rezidenti ai doctoritei minune(antal) pe care i-a invatat Antal meserie .Sa vedem care paciente se vor duce acolo si cu ce riscuri.
Postat 04 Iulie 2011, 10:53 de antal
concurs
Dupa examenul de bacalauriat de anul asta pentru mine e clar. Hai sa terminam cu prostitutia intelectuala. Sa ne adunam mai multi si sa impunem concurs deschis sau, de ce nu , supraveghere cu camera video. Sa incetam sa ne dam mari mangeri cu subiectele in plic cu o zi inainte. Sa nu mai acceptam sa ni se jigneasca inteligenta cu marile lor cunostinte manageriale. Probabil in conditii normale, nefraudate rezultatul managerilor nostri ar fi similare bac-ului. Ce ziceti?
Postat 03 Iulie 2011, 23:57 de medic
bravo
Felicitari pt Duse si sper c-ati nimerit-o si cu Grebenisan dle primar!Sper ca nu va muri nimeni de suparare dintre colaboratorii apropiati ai dvs., pt aceste nominalizari, pe care sunt sigur, le-ati sustinut singur impotriva tuturor.
Postat 03 Iulie 2011, 21:02 de eu
@ doru vorbe vorbe
In clipa in care banii mei de la CAS vor merge la Pelican atunci sa ma trimiti acolo. Eu platesc asigurarea de sanatate in fiecare luna si ma astept sa primesc servicii la standarde normale. Si de aceea cred ca am un cuvant de spus sau o dreptul la parere si opinie. Daca poate sa mearga Grebenisan manager in privat, dar nici dracu nu si-l doreste.
Postat 03 Iulie 2011, 21:00 de @ doru vorbe vorbe
doru
Stimatilor, tineti la aces concurs, fara sa ganditi, de parca nu traiti in Romania. O persoana care reuseste la concurs nu este sigur ca este si competenta, daca este competenta nu este sigur ca este si corecta, daca este si corecta nu este sigur ca in timp nu va servi alte interese. Deocamdata au demonstrat ca managementul din maternitate a fost eficient, si merita incredere, desi lupta mare se da cu interesele unor grupuri in defavoarea spitalului. La conducerea judeteanului ar trebui sa vina cineva din Germania, abia atunci poate nu ar mai fi carcotasi, dar pana atunci cei care nu agreaza conducerea si se simt jigniti ,pot sa mearga la privat (Pelicanul va asteapta!!), numai ca acolo trebuie respectate reguli si nu se pot comporta ca pe propria mosie, cum fac in judetean.
Postat 03 Iulie 2011, 19:31 de vorbe, vorbe
Merele si perele sunt tot fructe, dar obiecte diferite
Ilustra doamna, daca in perioada dumneavoastra puteai lua nota de trecere la un examen si sa te repartizeze oriunde lucrurile s-au mai schimbat in ultimii 50 de ani. Daca a dat un concurs anul trecut, pe aceeasi tematica, nu inseamna ca intre timp nu exista si alte persoane care puteau participa la concurs de aceasta data. Nu e Grebenisan tatal managementului sanitar din Romania desi Bolojan ar vrea sa credem asta. Daca voia sa fie corect si nepartinitor ar fi organizat concurs. Dar asa probabil cuvantul lui va cantari mai mult in actiunile lui Grebenisan si banii vor merge unde trebuie.
Postat 03 Iulie 2011, 18:42 de @Dana
inutil
Insist sa va spun ca in oradea lipsesc valorile. promovarea a fost facuta in mod fraudulos. cei mai multi au inceput prost. lipsa de educatie nu o vor recupera niciodata. sistemul va fi la fel si peste 20 de ani. cu astia defilam generatia noastra.
Postat 03 Iulie 2011, 15:43 de Oradean
manager spital
DACA PRIMARUL CHIAR DORESTE CORECTITUDINE DE CE NU A ORGANIZAT CONCURSUL INCA DIN TIMPUL INTERIMATULUI (PANTIS, HOZAN, ROB)???CHIAR NU MAI EXISTA NICI UN OM PREGATIT SI CINSTIT IN AFARA DE CEI TREI DE ACUM?INTREBARI FARA RASPUNS...SI ROB ASTA CINE E?SAU AL CUI E?TOT PNL?BANUIESC CA DUSE TOT ASA.DE GREBENISAN SE STIE.N-AR FI NIMIC DACA AR DOVEDI CA SUNT IN STARE SA FACA CEVA PT PACIENTI, PERSONAL, SPITAL=ORAS.TIMPUL VA DOVEDI CA DE RASPUNS N-O SA RASPUNDA NIMENI PT NIMIC.
Postat 03 Iulie 2011, 15:18 de diana
macar
@Oradean: stii ceva? eu as accepta si ideea unei "plati" facute medicului. dar medicul sa nu conditioneze actul medical de plata acestei sume. si mai mult decat atat, daca tot a primit-o sa-si arate competenta. pe vremuri era celebru cazul dr. Norbert Segal. Acesta primea doar....flori! desi era numarul 1 in oftalmologie in oradea. si era stralucit(la nivelul aparaturii existente atunci). si tot in epoca a mai existat un stomatolog de exceptie: dr. militar Csati. un asemenea medic stomatolog nu va mai exista in oradea in urmatorii 100 de ani! ca sa descriu un moment de competenta:la el puteai sa te duci cu orice problema, puteai sa spui unde te doare DAR EL VERIFICA TOT! du-te acum la un stomatolog, zi-i ca te doare nu stiu ce molar si ia de buna ce-i zici! Concluzia este asta: in primul rand COMPETENTA si apoi pot veni si celelalte.
Postat 03 Iulie 2011, 14:30 de dan justitiarul
daciana sabau
Doar cand aud acest nume Daciana Sabau,mi se face scarba.O persoana fara scrupule si de o nesimtire rara,cu un comportament care lasa f mult de dorit.Sau cel putin atat timp cat era asistenta sefa pe maternitate era cea mai scarboasa persoana din acel spital,si de o aroganta.............. ei,bine in sfarsit ia mai sarit perna de sub fund.era si timpul.
Postat 03 Iulie 2011, 13:04 de anonim
mama managerilor
calmati-va fratilor. in oradea poate veni si mama managerilor sa conduca spitalele. este un sistem falit. voi nu vedeti ca de 20 de ani nu se vorbeste decat de marele incoruptibil modest duse? cu cine vrei sa faci performanta? cu un singur exemplu?
Postat 03 Iulie 2011, 12:51 de Oradean
linistiti-va!
Nu va mai bateti atata capul cu universitari sau neuniversitari , de ambele parti sunt si buni si mai slabi, dar parca proportia e mult mai mare la universitari,mai ales la cei intrati in specialitate si in spital selectati doar de filtrul Sorbonicii si nu de concursurile nationale pe care neuniversitarii le-au sustinut cu totii.Dar aceasta problema va disparea odata cu regionalizarea, cand Clujul va redeveni ca si inainte de 1992 singurul centru medical regional care va da alta greutate diplomelor unui medic.
Postat 03 Iulie 2011, 10:35 de Inginier
sistemul sanitar
..doar medici. Nu exista nicaieri in lume asa ceva, motiv pt care nici in tara noastra nu exista legislatie care sa reglementeze aceasta. Cu atat mai mult, in strainatate manageri sunt de alta profesie, nu doctori. Doar voi, cu mintea voastra ingusta, urlati dupa medici pe post de manager. Pentru aceasta exista postul de director medical intr-un spital.
Postat 03 Iulie 2011, 10:32 de dana
sistemul sanitar
Decand am terminat facultatea si pana la pensionare, am lucrat in sistemul sanitar. Aceasta insemnand zeci de ani, nu te poti detasa, cu atat mai mult cu cat copii mei lucreaza tot in sistem. Nefiind o pensionara sedentara, care se uita la telenovele si isi face piata, da, ma intereseaza ce se intampla, ma intereseaza degradarea sistemului sanitar. Aceasta ca sa lamurim cu ''slugarnicia''. Nu am niciun interes ''sa ma mangaie pe frunte'', ma intereseaza bunul mers al acelor institutii care, atunci cand lucram, erau in subordinea institutiei la care lucram, unele infiintandu-se, prosperand, in acea perioada. Dan, mi-am dat seama ca nu esti tu, era evident. Tematica? Era afisata pe site ul primariei, inainte de organizarea concursului pe post, si scriam despre aceasta pt a lamuri chestia cu ''judeteanul nu e maternitate''. Daca distinsul domn care scrie aiureli, care nu face altceva decat sa dea in ''RARist'', ar fi vazut acea tematica, ar fi avut un graunte de minte, ar sti cat de cat ce inseamna sistemul sanitar, poate nu ar mai fi scris aberatii. Nici inainte de '89, cand nu era aceasta democratie, care ne permite sa comentam, dupa bunul plac, nu erau numiti directori de spitale
Postat 03 Iulie 2011, 10:28 de dana
integrari
Daca sunteti cinstiti pana la capat hai sa vedem cate integrari clinice s-au facut in ultimii ani de cand liberalii conduc spitalele. Hai sa vedem situatia financiara a spitaleleor. In urma cu doi ani liberalii urlau ca muscati de sarpe ca PDL a capusat spitalele prin numiri politice. Nu am impresia ca acum au fost adusi marii manageri din sanatate. Un RAR-ist, o economista modesta de pe la TBC si vesnicul modest care nu ia spaga Duse nu ma pot convinge. Ziaristii lingai pot fi multumiti. Nicio numire politica. Dar nici macar una. Peste tot numai Alba ca Zapada. Penibil.
Postat 03 Iulie 2011, 09:55 de Manager
@autentic
Stimati dr. universitari, "nu a fi instare" si nu a dori sunt aspecte f. diferite, va simtiti jigniti?, ce ati facut pentru prestigiul pe care il afisati cu nerusinare, cand multe cadre "universitare", din facultatea dvs. dovedesc incompetenta pe toate planurile, cand isi urmaresc doar propriul interes, cand multi au ajuns sa predea folosindu-se de pile, relatii, fara sa aibe o buna pregatire profesionala, si jigniti in acelasi timp cadrele medicale universitare care sunt competente, si doresc un alt mediu de lucru (spital si universitate) Da, trebuie condus spitalul de oameni care nu pot fi influentati de "universitari" pentru a distruge "grupurile de interese" din spital (vezi revolte nerusitate la maternitate), si pentru a reduce pierderile facute de alti "specialisti" in domeniul economic pentru interesul lor si a altor persoane cu firme si firmulete pana la nivel ministerial. Ar fi frumos sa va luptati pentru interesul pacientului, sau, acest scop nu face parte din agenda DVS.???
Postat 03 Iulie 2011, 08:09 de mirare
Unii nu-nteleg
Draga Dana, unii in gandirea lor pragmatica si uniliniara nu pot intelege si dezvolta un exemplu. Era o similitudine intre situatii. Si pentru Primar alegerea reprezinta un concurs. Au aceeasi "tematica". Grebenisan nu a dat concurs la Judetean ci la maternitate. Aceasta institutie nu se confunda intru totul cu Judeteanul decat in mintea ta. Aceasta institutie nu mai exista, a fuzionat cu Judeteanul. Acolo era un director interimar si era destul timp sa se organizeze concurs. Sau Grebenisan este singurul stapan absolut al cunostintelor manageriale sanitare? Dar tu, in slugarnicia si lacheismul fanatic tipic oamenilor de teapa ta stiti ca trebuie doar sa lingeti, daca daca vede seful si va mangaie pe frunte. Un pic de demnitate nu ar strica.
Postat 03 Iulie 2011, 08:08 de @Dana
confuzie
@dana: atentie, sa nu ma confunzi pe mine cu cel care a semnat @Dan! Suntem persoane diferite! observ insa ca esti foarte in tema cu....tematica!
Postat 02 Iulie 2011, 23:51 de dan justitiarul
autentic
Era necesar o inlocuire a incompetenytei dar... NU CU IMPOSTURA. Grebenisan. Ce vina o fi avand omul de trebuie sa suporte atata umilinta. Ce cauta un inginer la sanatate? Raspunsul il gasim in impertinenta asazisei autoritati de-a sfida legea. Duse.Ce cauta un BRISCAR in conducere la un spital universitar - daca chiar e asa valoros de ce n-a fost in stare sa intre la facultatea de medicina acest munte de modestie afisata. Isi plateste bine laudatorii,dupa cum se poate vedea acest Duse,un personaj fara scrupule.fara rusine si fara respect. Da este un modest. MODEST IN TOATE, NE VOM CONVINGE.Impostorii tind sa-si atinga propriul prag de incompetenta dar, VAI DE SPITALUL ASTA ,CINE A AJUNS SA-L REPREZINTE.Nu stiu de ce a trebuit Dl. Bolojan sa riste prestigiul sau,munca sa, dorintele sale de bine. Ce vina au bolnavii nevinovati domnilor politicieni?
Postat 02 Iulie 2011, 22:52 de Kapllan
rector
Linistete draga Cioara timpul nostru a trecut ,am intrat in era glaciara dar lasa ca vine liana din germania cu niste figuri si tehnici noi si ne detelenim noi.Facem o clinica numai din cadre universitare,ne punem jacuzi in birouri si sa vezi tu trai facem un contract rentabil cu casa de asigurari si trai pe vatrai.Mai ciupim niste fonduri europene ca la ciupit ne pricepem.
Postat 02 Iulie 2011, 22:15 de rector
cioara
Domnule rector chiar nu pot penaliza pe nimeni?Mi s-au zburlit penele de cate ilegalitati am facut cand l-am penalizat pe Grebenisan ,ca acum ma simt incarcat de pacate si as vrea sa ma duc la parintele teoctist sa ma spovedesc.Decand a fost numit grebenisan la judetean ma suna universitarii doritori de integrari clinice pe bani si nu stiu ce sa fac,nu stim cu cine votam.Se stie ca grebenisan nu ia spaga,asta Duse la fel si astia (universitarii) daca nu iau spaga intra in colaps si ei si studentii.As ciupi si eu pe cineva ,dar astept listele de la dumneavoastra.
Postat 02 Iulie 2011, 22:09 de cioara
noua conducere
Grebenisan, inteleg, Duse , da dar Rob asta ce hram poarta?Unde toarna, da, cui da?Desi e bun manager la pensiunea lui... Ciudat...
Postat 02 Iulie 2011, 20:54 de medic
cat esti tu de istet!
Draga @dan,tu compari un primar ales de populatie (asa e la noi, in Romania), cu un manager de institutie sanitara? Daca ar fi similitudine,atunci, ar trebui ales, prin vot secret, tot personalul spitalului. Inclusiv infirmiere, brancardieri,portari... Ce draci este maternitatea si ce este judeteanul,in conceptia ta? In conceptia majoritatii (noi,cei normali) ambele sunt unitati sanitare cu paturi, mai mult de atat, sunt acum comasate. Primariile, intr-adevar, nu le poti comasa. Ma repet, poate pricepi si tu. Tematica pt. concursul de ocupare a posturilor de manager si director economic la astfel de unitati, este identica. Difera (dar foarte putin) tematica pt. postul de director MEDICAL. Asa ca, lasa-ne.........
Postat 02 Iulie 2011, 19:00 de dana
@lenuta
Da nu stau tzatza! Sunt ocupat sa restructurez universitatea in asa fel incat sa nu schimb nimic si mai ung niste profesori si conferentiari pentru anul care tocmai a trecut. Cum vrei sa platesc facturile tale si ale actritei?
Postat 02 Iulie 2011, 18:51 de Georgel
lenuta
Mai barbate vin eu acasa din germania si te bat cu priciul.Tu esti om lasi pe Bolojan sa-l puna pe GREBENISAN manager la judetean ,vrei sa moara universitatea de foame?punel pe cioara sa ii penalizeze pe toti,fa comisii peste comisii,otraveste fantanile,da foc la grane etc etc nu sta degeaba.
Postat 02 Iulie 2011, 16:02 de lenuta
cioara
Domnu rector pot sa fac o comisie de disciplima sa-l penalizam pe dr Duse?No termina mai cioara ca asta e profesionist nu e cadru didactic,ce tu stii sa fi dat DUSE spaga?PAI nu sefu.No vezi atunci cum sa fie cadru didactic?VEZI sa termini cu comisiile nu cumva sa penalizezi pe cine nu trebuie,bine?
Postat 02 Iulie 2011, 15:57 de cioara
antara
Lasa ca vine dr antal din germania si da in judecata spitalul judetean pt a salva universitarii de la dezastru.domnu rector va face plimgeri la episcopie pt ca sorboneii nu mai au trecere in fata domnului.
Postat 02 Iulie 2011, 15:52 de antara
cioara
cra cra vreau sa-l penalizez pe GREBENISAN.Domnule rector antal pot sa mai fac o comisie de disciplina,cra cra.Da ma poti dar vezi sa nu te legi de legi de spagari si de cei cu gradatii pe merit ca felea si bungau ca astia stiu tabla inmultirii dupa alte criterii de calcul.
Postat 02 Iulie 2011, 15:48 de cioara
doliu
universitatea oradea e in doliu pt ca nu mai poate capusa spitalul judetean ca am ajuns sa nu mai putem opera acolo.In urma cu trei zile tatal meu ,care a muncit pe santiere 35 de ani ,a vrut sa se opereze de hernie inghinala si au spus ca nu se opereaza decat urgentele.Casa de asigurari bihor ar trebui pusa cu botul pe labe si sa plateasca pt spitalul judetean ca am ajuns sa platim asigurari si sa nu beneficiem de nimic.Traiasca BOLOJAN si GREBENISAN si le urez sa reuseasca sa ofere conditii bune pt asigurati.
Postat 02 Iulie 2011, 15:42 de doliu
liberali
Nu uita ca si Felea e consilier local liberal...asa ca, sa nu generalizam. Fiecare padure cu uscaturile ei.
Postat 02 Iulie 2011, 15:39 de Sorin
antisorbonel
Acum vedem de ce era atat de disperata dr antal cand a fost schimbata ii era frica ca Grebenisan ii va da in vileag manariile pe care le-a facut la maternitate.Rectorul Antal sprijina un sistem mafiot care taxeaza studentii ,vand lucrari de diploma,dau gradatii pe ochi frumosi.Ne bucuram ca domnul Primar BOLOJAN l-a numit pe grebenisan manager la judetean pt ca e un om curat si un bun manager,se vede ca PNL are oameni de calitate:DUSE director medical la judetean,DR CHITULEA director medical la maternitate etc.Mai trebuie rezolvate problemele cu casa de asigurari bihor care fura banii asiguratilor,sa vedem daca domnul primar poate face ordine si acolo.
Postat 02 Iulie 2011, 15:31 de antisorbonel
medic
in sfarsit spitalul judetean e condus de o echipa de profesionisti.Felicitari primarului Bolojan il vom vota la alegeri pt ca da dovada ca ii pasa de oradeni.PNL e un partid care dovedeste ca poate si stie sa conduca nu ca PDL-ul care a bagat tara in faliment.Cand era Tariceanu priministru erau de toate si salarii si materiale pt spitale de cand cu BOc e dezastru.Grebenisan a schimbat fata maternitatii pacientele selecte sunt tot mai multe sunt 20-25 nasteri pe zi.Despre Duse numai de bine e un profesionist,iar schimbarea lui Popovici e ok ca nu stia nimic bietul om(era cumsecade dar cam prostut,).
Postat 02 Iulie 2011, 15:21 de medic
felicitari!!!
Felicit intreaga echipa din conducerea Spitalului Judetean..........spor la munca in continuare d-le Grebenisan....si mult succces!!!!
Postat 02 Iulie 2011, 12:32 de angajata
A fost deja un interimat
Nu cred ca era cazul ca un interimat sa fie urmat de un alt interimat. Dar pentru protectia lui Grebenisan nu s-a vrut. Pentru ca altfel putea veni cineva un pic mai capabil decat RARistul. Iar pentru logica lui Dana, inseamna ca daca unul e ales la Pocioveliste primar, poate sa vina primar la Oradea ca deja a fost ales o data ? Concursul la care au participat cei doi a fost pentru maternitate, nu pentru judetean. Si pentru transparenta si corectitudine era nevoie de concurs. Dar Bolojan ne-a obisnuit deja ca perceptele morale se refera la altii si nu i se aplica lui si gastii.
Postat 02 Iulie 2011, 10:03 de @ Dan
Liana,saraca!
Imi pare rau ca a fost schimbata dna.dr.Pantis pt.ca era un bun manager.Toata lumea facea ce vroia, nimeni nu o baga in seama, orice o intrebai legat de probleme administrative, nu stia (''nu stiu, dar ma interesez'', apoi stai tu si asteapta sa iti raspunda). Imi pare rau si de Emil Mut pt.ca si el era director economic foarte priceput. Ii puneai in fata o simpla balanta de verificare, si el habar nu avea cum sa o interpreteze. Dar intreaga mea compasiune se indreapta spre Liana Antal. Decand a fost numit Grebenisan la carma maternitatii ba era in concediu de odihna, ba in medical, ori in deplasare. Toate acestea alternativ, luni de zile. Acum invata fertilizare (nu stiu unde vrea sa o faca, in Oradea), dar in septembrie ar trebui sa revina. Si iar da de Grebenisan........Nici la chirurgie plastica nu poate merge, ca tot de Grebenisan se impiedica! Fac apel catre Cutus sa fie alaturi de indurerata familie Antal, nu cumva sa o ia razna mai rau...!!!
Postat 02 Iulie 2011, 08:38 de dana
@dan justitiarul
Ai dreptate,este interimat,dar nu vad sensul. Din moment ce acestia au dat concurs pe post......Inteleg sa dea si dl.dr.Duse concurs pe post,dar ceilalti doi? Eu nu consider necesar concursul, cu toata urlatura comentatorilor de aici, care,evident, sunt frustratii care isi simt posturile puse in pericol. Dar stai sa vezi, Dane, cum il vor linge pe Grebenisan peste vreun an, cand va fi definitiv pe post!
Postat 02 Iulie 2011, 08:25 de dana
interimat 2
@dana: eu raman la parerea ca este un interimat, de aceea a fost facuta numirea numai pe 6 luni. in ceea ce o priveste pe anca ai perfecta dreptate, subscriu. desi banuiala mea este ca sub numele "anca" se ascunde un...barbat!
Postat 02 Iulie 2011, 01:05 de dan justitiarul
interimat
@anca: wow, dar ce "porcari" scrii tu! cred ca la "esprimare" il bati chiar si pe funeriu. pai este o numire interimara si atunci ce concurs sa se dea?.
Postat 02 Iulie 2011, 01:02 de dan justitiarul
bravo Bolojan
Eu abea astept sa-i vad pe chiulangii palizi la fata , cat a fost la conducere Grebenisan pacientele si personalul au dus-o bine , cand erau celelalte conduceri nu aveai voie sa spui nimic daca nu erai din clanul Antal , iar maternitatea era condusa de ASISTENTA Daciana Sabau , mie imi este mila de Dr. Antal ptr ca mai in urma cu cativa ani se batea cu Daciana pe holurile spitalului ptr DR ,Sabau iar cand doamna Antal a ajuns la carma spitalului se pupau mereu in dos una pe celalta . Sa aveti succes noua conducere si nu va lasati la ei .
Postat 01 Iulie 2011, 23:04 de angajata
1
Toata stima pentru domnul doctor Duse. Felicitari.
Postat 01 Iulie 2011, 22:59 de 1
Duse
Toata stima si respectul pentru profesionalismul d-lui. dr. Duse. Felicitari pentru noua functie. Sper totusi ca aceasta sa nu va ia prea mult din timpul de lucru efectiv.
Postat 01 Iulie 2011, 21:13 de libra
RESPECT!
RESPECT MAXIM! domnului DR.DUSE A SALVAT VIATA TATALUI MEU VITREG, de restu nu stiu ce sa zic...EL ARE CARACTER, A PLECAT DE JOS STIE...SPUNE TI MI MIE VA ROG CARE DE LA JUDETEAN OPEREAZA FARA BANI...? NUME....EXACT.
Postat 01 Iulie 2011, 20:43 de Anonim
algoritm... politic
iata ce inseamna politica. daca unul ca grebenisan poate fi numit manager la judetean, tot asa un filolog poate fi numit sef la RAR. bolojan confirma teoria ca fostii activisti de partid din perioada instaurarii comunismului in Romania, erau 'selectati', inclusiv din ciurdarii satului. de oriunde, nu conteaza. doar sa faca parte din 'gasca'. activistul de partid, se pricepe la orice, oriunde si oricand... Doamne, ce vremuri traim cu, "bolojan cel mai vasnic carmar".
Postat 01 Iulie 2011, 19:36 de alamo
ati pus-o!
Ia te uita cum sar chiulangiii! Lasati caracterizarile ca nu ne intereseaza.Sistemul se afla in colaps,deci ne intereseaza FAPTELE.Grebenisan a demonstrat deja la maternitate!Problema voastra,insa,este ca a impus si reguli.Asta va doare pe voi.Dotarea cu aparatura (nu porti automate si aer conditionat in birouri),crearea de conditii umane,impunerea unei atitudini politicoase vis a vis de pacienti,mancare buna,tragerea la raspundere sau chiar pedepsirea medicilor care au facut erori medicale,toate acestea sunt FAPTE.Voi ce faceti?Comentati aiurea,sa va aflati in treaba pt ca nu aveti ce sa-i imputati in ceea ce priveste activitatea sa la conducerea maternitatii. Dle Grebenisan,fiti tare,nu va lasati la ei! Concurs ati dat,acum sunteti numit pe post,aveti patalama,deci....la treaba!Puneti-i sa lucreze,nu sa comenteze!
Postat 01 Iulie 2011, 19:35 de nicu
Bravo,Bolojan!
Am lucrat 38 de ani in sistemul sanitar,pensionandu-ma anul trecut.Ce se intampla in ultimii ani in spitalele noastre este un dezastru atat pentru pacienti cat si pentru cadrele medicale care isi fac treaba nefiind organe de conducere sau mari cadre universitare.Fiica mea lucreaza la maternitate si imi era drag sa aud ca maternitatea se schimbase in bine sub conducerea lui Grebenisan.Imi spunea ca in sfarsit sunt regului,nu sunt descalificate cadrele medii,sunt bagate in seama si nevoile lor,se gasisera bani si de materiale.Doresc sa ii transmit primarului felicitari pentru alegerea facuta,iar noii conduceri ii doresc succes si multa tarie.
Postat 01 Iulie 2011, 19:13 de sorin
ciudosii
Trebuie sa luati putina lecitina.Atat Grebenisan, cat si Silaghi,AU DAT concurs pe post,nu ca fosta conducere a spitalului judetean,numita INTERIMAR.Va cam lasa memoria,dragilor.(Cu anca nu discut pt ca se stie ca este paranoica si agramata).Tematica pt postul de manager si director economic in sistemul sanitar,este identica.Nu este specifica fiecarui spital.Acesti oameni au dat concurs pe post si s-au trezit fara post, dupa comasarea celor doua spitale. Primarul avea obligatia de a numi conducerea judeteanului,fiind spital aflat in subordinea consiliului local. Este absolut normal ce s-a intamplat.Nu pot decat sa il felicit pe Bolojan ca nu a cedat nici de aceasta data presiunilor facute asupra sa.
Postat 01 Iulie 2011, 19:04 de dana
precizari
Dragilor, cuvintele urate pentru Grebenisan sunt postate de incompetenti, lasi, profitori, mincinosi, cu care acest om nu face "casa buna", le este frica pentru ca isi vad pierduta cauza murdara, distrusa "reteaua de incompetenta". Pierderile spitalului judetean se datoreaza lipsei unui management corect, si abuzurilor diferitelor grupari care s-au perindat la conducere, in timp. S-a facut o alegere buna, sper sa aibe oameni care sa se alinieze schimbarilor in bine. Cu cat veti scrie mai mult de rau despre aceasta numire ne dam seama cat este de mare mafia in spital
Postat 01 Iulie 2011, 18:37 de adela
porcarie numit asa in functie
de ce nu s a facut conscurs si sa candideze si din alte judete sa fie la nivel national, de ce? NUMAI porcari face Bolojan
Postat 01 Iulie 2011, 18:03 de anca
Jos palaria pt Dr Duse!
Adrian Duse este alegerea cea mai buna pt postul de director medical al Spitalului jud.Profesionist desavarsit, format 100% in Centrul universitar medical Cluj(facultate,licenta,concurs secundariat pe tara,stagiu de secundariat,examen medic specialist, examen medic primar, doctorat) este printre primii 10 chirurgi ai Romaniei si unul dintre putinii medici din spitalul oradean a caror competente au si acoperire reala in practica.Dpdv al pregatirii manageriale a absolvit cele mai selecte cursuri de management sanitar organizate de Scoala Nationala de Manegement Sanitar si MS( Bucuresti, Cluj).Daca dl Grebenisan se va lasa consiliat de dr-ul Duse va realiza ceva la Spitalul judetean.
Postat 01 Iulie 2011, 17:25 de Coleg
Succes
HA HA! Prima lor sarcina va fi resuscitarea lui Antal! Succes in activitatea viitoare (cu resuscitarea puteti s-o lasati mai moale, inca nu v-ati intrat in rol-ca noua echipa de la Etica).
Postat 01 Iulie 2011, 16:42 de Lucica
Grebenisan un impostor
Am avut ocazia sa il cunosc personal pe domnul Grebenisan si este un om lipsit de onoare si de caracter. Cu timpul va iesi acest lucru la iveala si pentru domnul Bolojan , domn care este bine intentionat. In schimb domnul doctor Duse merita intradevar tot respectul.
Postat 01 Iulie 2011, 16:05 de giorgio
O intrebare
O intrebare as avea pentru Dl. Primar: de ce nu s-a organizat concurs pentru postul de manager?
Postat 01 Iulie 2011, 16:01 de Vladimir
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Asta-i datina străveche': 350 de copii, în straie tradiționale, au colindat pe străzile Oradiei (FOTO/VIDEO)
  • Nervi în Aeroportul din Oradea: Pasagerii cursei Tarom spre Bucureşti, revoltați că... nu au locuri în avion! (FOTO)
  • Inna a strălucit ca o stea: Peste 3.000 de orădeni şi o mână de turcoaice s-au bucurat de concertul talentatei artiste (FOTO / VIDEO)
  • Iluminatul de sărbători a fost pornit, a început Târgul de Crăciun în Oradea. Vezi cum arată! (FOTO / VIDEO)
  • Capsula timpului: Gânduri despre Oradea secolului viitor, dar şi obiecte din oraşul zilelor noastre, vor fi îngropate în curtea Muzeului Ţării Crişurilor (FOTO)
  • Merită vizitat! Muzeul istoriei evreilor din Oradea şi Bihor a fost inaugurat (FOTO/VIDEO)
  • O oră de linişte, din respect pentru autişti, în toate magazinele Kaufland, la iniţiativa Centrului de Educaţie Incluzivă Cristal (FOTO)
  • Modelul elveţian funcţionează în Bihor: Zeci de salvatori montani, instruiţi la centrul înfiinţat într-un program elveţiano-român (FOTO)
  • Podul Centenarului a fost inaugurat de o Dacie tricoloră, în prezenţa comisarului european Corina Creţu (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, România! Festivităţile de 1 Decembrie s-au încheiat în premieră cu un foc de artificii (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON