URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
11 Martie 2020, 12:00

Condiţii inumane reclamate în centrul de carantină din Bihor: Mizerie, saltele cu miros de urină, fără apă, săpun şi dezinfecţie! (FOTO / VIDEO)

Mai multe persoane care au ajuns, în noaptea de marţi spre miercuri, în centrul de carantină anti-coronavirus de la Pădurea Negră din Bihor reclamă condiţiile inumane amenajate în clădirea pusă la dispoziţie de DGASPC Bihor. Saltele cu miros de urină, paturi lipite unele de altele, fără apă şi fără săpun, mizerie, spaţii infecte, fără dezinfectanţi şi niciun medic care să le asigure asistenţa românilor care se întorc din Italia sunt câteva din aspectele reclamate. 

În plus, oamenii susțin că nu a fost făcută curățenie după valul de cetățeni care au fost înainte lor în carantină.

Carantină în... maşini

Informaţiile au fost transmise BIHOREANULUI telefonic, miercuri dimineaţă, de trei dintre ocupanţii centrului de carantină, care au ajuns în ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş, cu toţii proveniţi din diverse zone din Italia.

"Sunt anumite camere care nu au apă curentă la chiuvetă, nu există săpun, prosoape, absolut nimic! Nu ne-au dat nimic, în afară de lenjeria pe care trebuia să o tragem peste perne şi plapume. Nu s-a dezinfectat înainte ca noi să ajungem aici! Pernele sunt foarte pătate. Nu sunt dezinfectate şi e de neacceptat, cu atât mai mult cu cât ne-au cazat în centru în urma celor care ar putea fi infectaţi! Perna, plapuma miros îngrozitor a urină. Sunt persoane care nu au acceptat mizeria din cameră şi au ales să rămână în maşini", a reclamat BIHOREANULUI Voichiţa Martin, o femeie din Marghita.

Oamenii au trimis ziarului şi filmări, revoltaţi şi speriaţi de ceea ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât, în noaptea de dinainte, li s-a spus că medici de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor se vor deplasa în zona de carantină pentru a le verifica starea de sănătate, dar, cel puţin până la ora 11, nimeni nu a ajuns să-i controleze.

Ei spun că în centrul din Pădurea Neagră sunt aproximativ 20 de persoane, câte două în camere, şi reclamă că, practic, autorităţile i-au abandonat acolo. Nu au nici măcar semnal la telefoane, iar în centru nu există nici măcar un medic care să îi supravegheze.

"Asta nu e carantină"

"Este mizerie în camere, mâncare de la catering rece. Avem băi comune, bărbaţi cu femei, era o doamnă dezbrăcată, am dat peste ea în baie. Sunt saltele rupte, cearşafuri pişate. Nu avem apă! Avem apă de la noi, nu ni s-a oferit apă. Mai avem un pic de mâncare. Cel mai grav e că nu avem acces la nicio informaţie. Nu avem internet, semnal la telefon. Stau într-un colţ, am o liniuţă. Nu avem televizoare, nimeni nu ne explică nimic. Nu avem medic. Nu avem o salvare aici. Dacă mi se întâmplă mie ceva sau face careva un atac de panică nu suntem asistaţi medical. Suntem speriaţi. Nu sunt copii, din câte am văzut, suntem adulţi toţi", a declarat şi Gelu Boroştean, un clujean care a venit de lângă Ravena.

Condiţiile de cazare sunt reclamate şi de un al treilea cititor care spune că în centru este şi foarte frig.

"Pentru mine carantină nu înseamnă 3 paturi lipite unul de altul. La două camere avem o baie, nu există chei la camere. Asta nu e carantină. În al doilea rând e frig. Se îngheaţă de frig. Lumea nu se infectează de virus, că e clar că niciunul nu are simtpome, dar nu este căldură", a reclamat BIHOREANULUI Vasile Sorin Bumb.

Acesta a mai spus că singurul care se îngrijeşte de soarta celor cazaţi în centrul din Pădurea Neagră este administratorul clădirii, care "se ocupă de tot", dar nu are nici măcar soluţii dezinfectante care să le asigure celor prezenţi minima igienă. "El pune pe foc lemne, el ne face o cafea în ibric, el ar trebui să facă curăţenie, dar nimeni nu i-a adus soluţii de dezinfectat. Spălăm pe jos cu un fel de soluţie de vase, condiţiile sunt sub orice critică. Spre deosebire de alte ţări, la noi nu e foarte vesel ce se întâmplă", a mai declarat acesta.

Autorităţile tac

BIHOREANUL a încercat să afle puncte de vedere legate de aceste reclamaţii. În timp ce prefectul Dumitru Ţiplea nu răspunde la telefon, dr. Dorel Ţîrţ, reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, a promis că va reveni cu un răspuns, cerând să i se facă o cerere în scris pentru un punct de vedere.

Acesta a dat, însă, asigurări, că o echipă de la DSP Bihor se îndreaptă spre centrul de carantină, pentru a preleva probe.

UPDATE, ora 12.15Voichiţa Martin, femeia din Marghita aflată în carantină, a contactat din nou redacția BIHOREANUL și a declarat că, deocamdată, nu au fost contactați de niciun specialist al DSP Bihor.

"Nu am fost contactaţi de nimeni, nu ne-a spus nimeni nimic. Am sunat la DSP, dar nu se conectează!".

UPDATE, ora 13.10Ocupanți ai centrului de carantină de la Pădurea Neagră au transmis BIHOREANULUI că, în urma apariției acestei știri, la centru a ajuns o mașină cu soluții dezinfectante și alte obiecte necesare.

„În urma sesizării făcute, am reușit să aducem o mică îmbunătatire condițiilor de carantină, pentru persoanele care vor urma să îitre în acest centru (găleți, coșuri de gunoi, perii pentru toalete, dezinfectant, săpun lichid, pahare de unică folosință)”, a transmis BIHOREANULUI un tânăr pe nume Daniel, care a pus la dispoziție și fotografii.

 

UPDATE, ora 18: În urma solicitării făcute de BIHOREANUL pe marginea sesizărilor primite de la persoane care au venit din Italia şi sunt aflate în centrul de carantină amenajat în Pădurea Neagră, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Bihor au transmis că "spaţiul corespunde normelor igienice sanitare", iar de gestionarea centrului de carantină se ocupă... Consiliul Judeţean.

Detalii, în articolul: DSP, despre situaţia din centrul de carantină din Bihor: "Spaţiul corespunde normelor igienice"

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Praf in ochi
Beneficii după contribuție, nu așa e? Cu munca la negru acolo era normal să nu fie primiți în centre medicale, nu? Fara contribuții aici, sa stea pe spinarea proștilor care muncesc și care nu au mers "pentru o viață mai bună"? Parca râdeau de noi de acolo, nu? Iar în "complectare" ce treabă are Iohannis, beșescu sau begu aici? In afara că e in administrația cj, dar aia nu au treabă cu administrația, ei au treabă cu injectarea de fonduri la ong ungurești. Până să ai internet știa doar familia că ești prost, acuma te știe un www întreg haahaaaahaaahaaa.
Postat 12 Martie 2020, 09:54 de poiu
öszvér
Io intreb asa. Pentru masa de 90% tulburati mintal care alcatuiesc tara asta. Nu cred ca ma.fac inteles, trebuie sa folosesc stimuli electrosocuri si un pumn de neuroleptice: CE LEGATURA ARE POLITICA SI PSD SI MAI STIU EU CE CU O EPIDEMIE????
Postat 11 Martie 2020, 15:37 de huplea
Jalnic
Cabana este administrata de DGASPC Bihor, sub comanda Consiliu Judetean. Cum a ajuns in acest stadiu ca era rezonabila acum vreo doi ani. PNL - istul Puia a construit-o si era OK. Acum nu santem in stare sa le intretinem ca de altfel toate cladirile Statului. Vorba aia nu zugravim ce a construit Ceausescu.
Postat 11 Martie 2020, 15:33 de scarbit
Sa-i cazeze cei pe care i-au votat
Cat de prost trebuie sa fii sa vii din Italia sa te expui in Romania, de parca nu ai sti dece si de la ce ai plecat. Astia sunt spuma diasporei, marii votanti, sunt la acelasi nivel cu cei care au votat Dancila. Tot prostii nostri ce sai facem.
Postat 11 Martie 2020, 15:26 de scarbit
@decalog, ai dreptate
In complectare as aminti casele lui Iohanis, a lui Basescu, Blaga, Chis, Judecatori, medici, procurori, politisti, padurari, fara numar si multi altiii daca vrei inclusiv patroni cu vile peste 10 camere.
Postat 11 Martie 2020, 15:23 de scarbit
psd-ul omoara Romania!
https://expresmedia.ro/arafat-declara-ca-guvernele-psd-au-refuzat-sa-refaca-stocurile-de-echipamente-de-urgenta/?fbclid=IwAR1lmb3Ta3v1KWZgwS9E1O1O4niFjaGTIMOfoWi-uPQGP2sZV38vMSfrRHo ... daca si omul lor spune asta...Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a declarat, marți, că România trebuia să aibă stocuri de echipamente pentru urgențe încă de acum doi ani, scrie Comisarul.ro.
Postat 11 Martie 2020, 15:16 de scortosul
decalog
Cât de populist-propagandist sună, evident doar psd-iști, un Ghilea, Popa, etc... nimic.
Postat 11 Martie 2020, 15:10 de oradeaveche
Virus
Cei care n-au virus vor avea infectii de la locurile oferite in carantina dar asta ce mai conteaza!!!
Postat 11 Martie 2020, 14:22 de User anonimizat
vila Sorinei Pintea e numai buna
Adevaratele centre de carantina din Romania sunt vilele de neam prost construite din banii poporului de catre politicienii socialisti care au jefui tara de 30 de ani incoace: sa fie rechizitionate vilele lui Dragnea, Nastase, Ponta, Olguta, Nicolicea, Mazare, Dancila, Tariceanu si de ce nu Ioan Mang! Acesti delapidatori, plagiatori, combinatori declara ca lucreaza doar si doar pentru alegatori: luati-le casele, sa intre poporul in vilele rupte de la gura lui!
Postat 11 Martie 2020, 14:06 de decalog
Nu-i o surpriză.
Ce condiții se așteptau de Marriott, AKH? Îi ceva încropit la marginea unei păduri. România nu-i Italia, care la rându ei nu-i un etalon.
Postat 11 Martie 2020, 13:57 de oradeaveche
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON