URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 22 SEPTEMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ştiu, investiţia a costat o grămadă de bani şi nu se poate merge la infinit pe bunăvoinţa constructorului, care schimbă pe banii lui dalele deteriorate. Dar Piaţa Unirii a fost făcută pentru ca orădenii şi turiştii să se poată bucura de ea! Dacă mergem pe ideea că Piaţa devine un loc sacru, intangibil, s-ar putea să fim nevoiţi ca la intrare să ne descălţăm şi să umblăm cu tălpici, ca pe vremuri în Palatul Baroc.
Zic şi eu
Adrian Cris
Abia aştept să-l văd pe domnu’ Nelu Mang, întâiul familist al Bihorului, având de-a dreapta sa vreun popă în sutană şi în stânga un frate cu şorţuleţ, echer şi compas (sau invers), propovăduind printre bihoreni modificarea Constituţiei aşa încât să definească expres căsătoria ca "uniunea dintre un bărbat şi o femeie", la referendumul din 7 octombrie! În treacăt fie zis, nu-i ironic că Dragnea a pus "consultarea populară" într-o duminică fără soţ?
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
După ce, zeci de ani, românii au plătit taxa de drum în prețul combustibilului, rovignete pentru drumuri și taxe de trecere pentru poduri, după ce au trecut ani mulți de la semnarea celui mai păgubos contract din istorie pentru România (contractul cu Bechtel, mulțumim Adrian Năstase!) fără ca cineva să facă pușcărie, după ce s-a furat din banii de drumuri ca-n filme, ei bine, după toate acestea, românilor li se cer din nou bani pentru a nu fi tratați drept animale și pentru a avea dreptul de a circula pe o șosea cu pretenții de autostradă. O adevărată taxă pe prostie!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Legea nr. 203/2018 privind măsurile de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege care a intrat în vigoare pe 24 august 2018, prevede că în materia contravenţiilor rutiere se va aplica, de la 1 ianuarie 2019, o nouă metodă referitoare la achitarea acestora.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Muşcătura multor specii de păianjeni produc iritaţie locală, iar unele specii pot produce intoxicaţii mortale. În SUA există 2 specii de păianjeni importante din punct de vedere medical: văduva neagră şi păianjenul singuratic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Se pare că minciuna îl poate face pe un politician să pară mai... autentic. Oamenii tind să vadă minciunile emise de un lider politic drept o tentativă a acestuia de a se lupta cu mâinile murdare împotriva unui sistem corupt; asta în pofida faptului că minciunile sunt sfruntate şi demistificate ulterior.
22 Decembrie 2010, 16:00

Compania Adeplast încheie anul 2010 pe plus

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Adeplast estimează o creştere de 13 procente a cifrei de afaceri în 2010, atingând un nivel de aproximativ 125.000.000 RON, comparativ cu anul 2009, când cifra de afaceri a fost de 110.000.000 RON. În cantităţi vândute creşterea este de 23%, cu 260.000 de tone în 2010, faţă de aproximativ 210.000 tone in 2009, a anunţat compania.

"Suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute în acest an, având în vedere condiţiile economice cu care ne confruntăm. Având în vedere că mulţi producători din branşa noastră au raportat scăderi, credem ca politicile noastre de business s-au adaptat perfect necesităţilor pieţei", a declarat Marcel Bărbuţ, proprietarul Adeplast.

Cel mai vândut produs al anului a fost Polistirol, adeziv pentru polistiren. Adeplast a vândut până în decembrie 82.000 de tone de Polistirol, în creştere cu 71% faţă de 2009. În aceeaşi perioadă a anului trecut, nivelul de vânzări pentru acelaşi produs s-a ridicat la 48.000 de tone.

marcel barbut.jpg"Această performanţă ne situează în vârful clasamentului producătorilor de adezivi pentru polistiren. O altă confirmare în acest sens am primit-o de la unul dintre partenerii noştri din Italia care mi-a comunicat că un studiu realizat recent pentru piaţa din România, Adeplast se afla în topul clasamentului pe sectorul adezivilor pentru polistiren. Mulţi consumatori români au început să nu mai caute cele mai ieftine produse de pe piaţă, preferând un adeziv mai scump, cum este Polistirolul, pentru a fi siguri că achiziţionează un produs de calitate", a precizat Bărbuţ.

Alte categorii de produse cu creşteri importante faţă de anul trecut sunt vopselile şi tencuielile decorative. La mijlocul lunii decembrie Adeplast a înregistrat o creştere a cantităţilor vândute de 193 de procente pentru Vopseaua Meseriasului, faţă de 2009, pentru tencuielile decorative creşterea fiind de 120 procente. "Creşterile se datorează faptului că suntem practic în primul an plin de funcţionare cu capacităţile de producţie de la Oradea",  a explicat managerul.

 "Avem două tipuri de aşteptări pentru anul viitor, pe un scenariu pesimist şi unul optimist. Nu vânăm cai verzi pe pereţi. Cred că ne aşteaptă cu adevărat un an competiţional, la sfârşitul căruia vor rămâne în picioare cei mai puternici. Ţintim o creştere pe ansamblul business-ului de 10 procente, pe scenariul pesimist şi 20-25 procente pe cel optimist", a apreciat Marcel Bărbuţ.

Adeplast este cel mai important producător român de adezivi şi mortare uscate, cu două facilităţi de producţie dezvoltate la nivel naţional, o fabrică la Ploieşti şi una la Oradea. Capacitatea totală de producţie pentru sectorul mortarelor se ridică la 700.000 de tone anual. Producţia de vopsea, tencuieli decorative şi de adezivi speciali în stare umedă se ridică la 80.000 de tone. Unitatea de producţie de vopseluri şi tencuieli decorative este una dintre cele mai moderne la nivel naţional, fiind inaugurată la începutul anului 2009 la Oradea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Deţinuţii din mai multe judeţe s-au întrecut la fotbal: Orădenii, pe locul II (FOTO / VIDEO)
  • Se toarnă fundaţia! Au început construcţia podului din strada Universităţii (FOTO)
  • Lucrările s-au terminat, ambuteiajele continuă! Trecerea de nivel cu calea ferată din strada Uzinelor a fost modernizată degeaba (FOTO)
  • Figaro și Lucifer, doi motani singuratici au ajuns de la Paris la Zoo Oradea (FOTO)
  • Cruce luminoasă de 14 metri, înălţată la Vintere cu ocazia Centenarului (FOTO)
  • Let’s do it, Bihor: Peste 23.000 de voluntari au adunat 30.000 de saci de gunoaie (FOTO)
  • Gunoaie de oameni: Firma de salubritate a Primăriei Aleşd a aruncat 200 tone de deşeuri în mijlocul naturii (FOTO/VIDEO)
  • 'Huligani' la Cetate: Rockerii de la Hooligans au închis Zilele Culturii Maghiare (FOTO/VIDEO)
  • Oradea City Running Day: Alergători de toate vârstele au fugit pe străzile oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Cântăreţul de la pod: În fiecare seară, trubadurul Lucian Chelu cântă pentru orădeni lângă Podul Intelectualilor (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON