Avertizarea a fost comunicată sâmbătă la Prefectura Bihor, iar potrivit acesteia, în zona de munte, dar şi în vestul, respectiv sud-vestul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări susţinute viscolind ninsoarea.
Judeţele afectate sunt Bihor, Arad, Cluj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Mureş, Suceava, Neamţ, Vrancea, Buzău, Prahova, Sibiu, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Sălaj, Timiş.
Totodată, în regiunile sudice şi sud-estice precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 - 30 l/mp.
Codul galben e valabil duminică până la ora 22.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.