Zăpada topită şi ploile abundente "umflă" cursurile de apă. Pe râurile principale din Bihor a fost instituit un cod galben de inundaţii, iar angajaţii ABA Crişuri anunţă că monitorizează atent nivelul cursurilor de apă.
Sunt vizate de avertizare râurile din bazinele hidrografice Barcӑu, Crişul Repede, Crişul Negru şi Crişul Alb.
"Precipitaţiile din ultimele zile au dus la topirea stratului de zăpadă şi, prin urmare, în următoarea perioadă ne confruntăm cu un sol suprasaturat. (...) Reamintim din nou atât autorităţilor locale, cât şi cetăţenilor, că în această perioadă a anului întreţinerea canalelor de scurgere şi a rigolelor este extrem de importantă", a declarat, conform unui comunicat de presă transmis miercuri, directorul ABA Crişuri, Sorin Guler.
Codul galben înseamnă că există un risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, care nu va conduce la pagube semnificative, dar necesită o vigilenţă sporită.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.