URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 09 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când ai parte de un primar tâmpit, care judecă totul numai prin prisma avantajelor electorale, măsurile luate de acesta în caz de pandemie trebuie privite doar cu albuşul ochiului. Izbiţi de populism, ca de Acceleratul 421, mulți dintre primari, de la cel din Capitală până la acela din comuna cea mai modestă, recurg la nişte măsuri inutile şi costisitoare. Un lucru e cert: acolo unde nu e vorba de hoţie e vorba "decât" de prostie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Hiena, ne învaţă Wikipedia, este un vânător slab şi ticălos. "Oportunistă, alege cea mai rapidă şi uşoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoituri proaspete dacă în zonă există pui ai altor animale sălbatice. Consumă animale de diferite tipuri şi mărimi, inclusiv animale domestice şi chiar alte hiene, mortăciuni, oase, materie vegetală şi excrementele altor animale".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E tot mai mare numărul celor care cred că această criză provocată de coronavirus a pornit de la o acţiune deliberată, că este parte a unui plan de destabilizare planetară din care unii trebuie să câştige cu preţul distrugerii altora. Reţelele sociale sunt un iad din punctul acesta de vedere. Oricâte reguli de funcţionare responsabilă ar avea, prin ele se răspândesc zilnic zeci de teorii, care mai de care mai spectaculoase.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În fiecare zi auzim sau vedem în mass-media de zeci de ori câte amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea de către cetăţeni a prevederilor ordonanţelor militare emise în starea de urgenţă, sumele fiind impresionante, la o primă vedere. Mai mult, începând din 3 aprilie a.c., amenzile au fost majorate de zeci de ori prin OUG 34/2020 - spre exemplu, în cazul persoanelor fizice limitele amenzilor contravenţionale au fost mărite de la 100-5.000 lei, în vechea formă a legii, la 2.000 -20.000, în noua reglementare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
01 Noiembrie 2012, 11:08

Cine vor fi parlamentarii din Bihor: PDL va obţine doar două mandate, şi acelea prin redistribuire!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un grup de sociologi a reuşit să prognozeze rezultatul alegerilor parlamentare din 9 decembrie cu mai bine de o lună înainte de începerea campaniei.

Astfel, site-ul rompol.ro a publicat simularea rezultatului scrutinului după ce a calculat procentele fiecărei alianţe şi partid pe baza mediei rezultatelor tuturor sondajelor de opinie efectuate în ultimele trei luni, şi apoi a prelucării acestora conform grilei de distribuire, redistribuire şi alocare a mandatelor pe care o utilizează şi Autoritatea Electorală Permanentă.

USL pe primul loc

Astfel, după medierea rezultatelor tuturor sondajelor de opinie, scorurile au fost de 56,37% pentru USL, 25,71% pentru ARD, 10,14% pentru PPDD, 5,57% pentru UDMR, iar pentru un alt partid, nenominalizat, pentru care ar vota alţi alegători, de 2,21%.

Conform sociologilor de la rompol.ro, la o prezenţă la vot a alegătorilor de 53,67%, în Bihor USL ar fi câştigător cu 51,31% la Camera Deputaţilor şi cu 52,09% la Senat, pe locul doi urmând să se claseze, previzibil, UDMR, cu 21,43% la Camera Deputaţilor şi 21,76% la Senat.

ARD s-ar clasa pe locul al treilea, cu 19,49% la Camera Deputaţilor şi 19,79% la Senat, urmat de PPDD pe locul al patrulea, cu 6,27% la Camera Deputaţilor şi 6,37% la Senat.
Pentru un al cincilea partid ar vota 1,5% dintre bihoreni.

6 deputaţi USL, 2 UDMR şi 2 ARD

Potrivit simulării rompol.ro, cu aceste scoruri, USL în Bihor va obţine 6 mandate de deputat (toate cu mai mult de 50% plus unu din voturile valabil exprimate), UDMR 2 mandate de deputat (ambele cu majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate) şi ARD 2 (din care unul prin redistribuire şi unul prin alocarea unui mandat suplimentar, "din cauza" faptului că USL câştigă mai multe colegii "din prima", iar voturile date ARD nu au voie să fie "pierdute").

Cele şase colegii care ar urma să fie adjudecate de USL cu 50% plus unu sunt colegiul 3 Aleşd (prin deputatul Lucia Varga), colegiul 4 Beiuş (prin viceprimarul Beiuşului, Gheorghe Costin), colegiul 5 Ceica (prin Gheorghe Bogdan, în prezent primar pentru a cincea oară al comunei Drăgăneşti), colegiul 7 Oradea (prin deputatul Sonia Drăghici), colegiul 8 Oradea (prin avocatul şi consilierul municipal Ioan Cupşa) şi colegiul 9 Oradea (prin consilierul municipal Florica Cherecheş).

Colegiile ca şi câştigate de UDMR sunt, cum era previzibil, cele din zona de nord a judeţului: colegiul 1 Marghita (prin senatorul Cseke Attila) şi colegiul 2 Săcueni (prin actualul consilier judeţean Szabo Odon).

Colegiile unde se estimează că vor primi mandate candidaţii ARD sunt colegiul 4 Beiuş (prin suplimentare, în favoarea fostului director al Direcţiei Silvice Bihor, Liviu Laza Matiuţa) şi colegiul 6 Salonta (prin redistribuire în beneficiul fostei şefe a Cancelariei prefectului Gavrilă Ghilea, Adelina Coste).

USL 3 senatori, UDMR şi ARD câte unul

Conform simulării rompol.ro, la Senat USL Bihor ar fi câştigător detaşat, cu trei mandate (toate cu majoritatea absolută a voturilor exprimate de alegători), urmată de UDMR (care ar primi un mandat cu 50% plus unu) şi, surpriză, de ARD (care ar beneficia de un mandat suplimentar).

Astfel, USL ar câştiga "din prima" colegiul senatorial 2 Aleşd-Beiuş-Ştei (prin Cristian Bodea, purtătorul de cuvânt al PNL), colegiul 3 Oradea sud - Salonta (prin medicul Valeriu Boeriu, fost deputat între anii 2004-2005) şi 4 Oradea (prin medicul Florian Bodog, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătăţii).

UDMR ar câştiga, tot cu majoritate absolută, colegiul senatorial 1 Marghita - Săcueni (prin fosta viceprimăriţă a Oradiei, Rozalia Biro).

ARD, deşi nu ar câştiga nici prin redistribuire un mandat de senator, va primi unul prin alocare suplimentară, în colegiul 3 Oradea sud - Salonta (beneficiar fiind fostul prefect Gavrilă Ghilea).

ARD, profit de pe urma USL

Potrivit simulării, candidaţii ARD, deşi nu ar câştiga direct niciun colegiu din Bihor, ar fi beneficiarii câştigării cu 50% plus unu a nouă colegii de către USL şi a trei de către UDMR, astfel că - potrivit legii - pentru ca voturile simpatizanţilor PDL, Forţei Civice şi PNŢCD-Pavelescu să nu se piardă, pentru ei vor fi instituite mandate suplimentare, care nu au existat în 2008. Ca urmare, logic, numărul parlamentarilor, nu numai din Bihor (unde în loc de 13 vor fi 14), ci şi în întreaga ţară, va creşte în loc să scadă (cum ar fi fost normal după scăderea populaţiei).

Ca detaliu interesant, un alt grup de sociologi, care îşi prezintă rezultatul studiilor pe blogul sociollogica.ro, indică aceleaşi rezultate ca şi rompol.ro, inclusiv în ce priveşte şansele lui Avrigeanu şi Ghilea de a beneficia de câte un mandat de senator, respectiv de deputat, prin redistribuire şi alocare suplimentară.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
@TDS
bine mah, abrudane, nu esti tu !
Postat 02 Noiembrie 2012, 00:06 de GMT
roujii petarda
prelatu' tokes, o sa le incurce socotelile udemeristilor.
Postat 02 Noiembrie 2012, 00:04 de roujii cu gasca
nu e asa
@pinonel: aiurea, ce, nu stii? Simularile astea au fost facute in toata tara! Adrian Cris doar le-a redat! Pe mine ma inspaimanta altceva! ca inca in Bihor sunt in jur de 19% CREDULI! Asta nu o inteleg! PS Acum(asa cum s-a mai intamplat)multi vor sari sa zica o minciuna: ca de fapt eu sun Cris! FALS!
Postat 01 Noiembrie 2012, 23:07 de TDS
Adelina, pedala...
Stati calmi Colegiul 6 e a lui Roman poate sa viseze frumos Adelina asta, Udrea de Oradea, nu ajunge ea deputat aici niciodata, asa ca pedala.
Postat 01 Noiembrie 2012, 21:25 de Gica
@safe
la vot pt USL,votati felix,dottore si pe somnorila.nu fiti "imbecili",votati cum va dicteaza teleormanul,bihoreni fiti si voi odata olteni,votati urmasii lui Ilici,votati aderarea la CSI,votati cele mai scumpe utlitati sa faca primaria bani,votati un curs leu-euro cit mai mare ca aveti de unde plati,doar bihorul are cele mai mari salarii din tara,vrem incalzire cu gaz ca e mai ieftin decit apa geotermala,fiti si voi macar odata in viata mitici,fiti si voi turma lui "jiji",fiti oite cuminti fara opinie
Postat 01 Noiembrie 2012, 20:28 de luky
Romani, la vot!
Nu cred in sondajele de opinie. Intentia de vot difera semnificativ de votul efectiv. Cred in victoria USL, dar, din pacate, ARD, implicit PDL, va lua mai mult decat merita. Prezenta mare la vot arde sansele basescilor, deci, romani, la vot!
Postat 01 Noiembrie 2012, 18:02 de SAFE
?
Da totusi nu vedeti harta aia cum e ? nu se intelege nimic Situ ... de stiri bihorene
Postat 01 Noiembrie 2012, 12:26 de bmb
Adrian Cris, regele magiei alba-neagra !
De unde ai supt tu darul proocirii ?! De fapt nu l-ai supt, l-ai ros de pe osul pe care vi-l arunca penalli, tot felul de reclame, sponsorizari, etc !
Postat 01 Noiembrie 2012, 12:21 de pinonel
count display
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale pe mai multe strazi din localitatea Marghita, judetul Bihor

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Marghita pe strazile: Dunarii, Primaverii, Ariesului, Rozelor, Toamnei, Oituz, Magurei si Danko Pista, in data de 8 aprilie incepand cu ora 10:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.

    Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 8 aprilie, incepand cu ora 13:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.

     

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4477 RON
  • 1 EUR = 4.8338 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON